Vizita Patriarhului Ecumenic la final: „Fraţilor, bucuraţi-vă, fiţi uniţi în cuget”[2018-11-26]de Sorin IoniţeDelegaţia Patriarhiei Ecumenice a plecat luni dimineaţă de pe Aeroportul Otopeni către Istanbul. Ultimul îndemn adresat de Sanctitatea Sa Bartolomeu către români la finalul slujbelor oficiate în Catedrala Mântuirii Neamului a fost: „Fraţilor, bucuraţi-vă, desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi”. Pe tot parcursul vizitei, Patriarhul Ecumenic a subliniat importanţa unităţii de neam şi de credinţă a românilor care s-a materializat şi în Catedrala Naţională dedicată eroilor. Sanctitatea Sa a apreciat „strădaniile neobosite depuse pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului” – „Visul de peste un veac, înalta aspiraţie pe care a nutrit-o, îndeobşte, întregul popor român binecredincios, arzătoarea năzuinţă a regilor de odinioară, Carol I şi Ferdinand, a preşedinţilor recenţi ai ţării, precum şi a tuturor Întâistătătorilor Bisericii Române din această perioadă”. Patriarhul Ecumenic a vizitat în cele trei zile la Bucureşti Ansamblul Patriarhal de pe Colina Bucuriei, Ambasadele Turciei şi Greciei, Palatul Cotroceni, dar şi Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române. Momentul central al vizitei sale în România a fost, desigur, evenimentul istoric al sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului. Sanctitatea Sa a exprimat „simţăminte de dragoste şi prietenie”, în special faţă de Patriarhul României – „Cu Preafericirea Sa ne leagă vechea noastră prietenie personală, curată şi sinceră încercată, dar nezdruncinată, frăţească dragoste în Hristos şi buna înţelegere”, dar şi faţă de toţi membrii Bisericii şi întregul popor român –„toţi deţin întotdeauna un loc special în inima noastră”. Aeronava Turkish Airlines cu care a plecat Sanctitatea Sa Bartolomeu a decolat de pe Aeroportul Internaţional Otopeni luni, 26 noiembrie 2018, la ora 09:55. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 953, Ultimul acces: 2026-09-22 00:36:48
|
Timp total: 0.03s...
[]:1