Se împlinesc 100 ani de la naşterea Părintelui Constantin Galeriu[2018-11-21]de Florin NicolaieÎn ziua de 21 noiembrie 2018 se împlinesc 100 ani de la naşterea renumitului duhovnic Constantin Galeriu. Bun predicator, duhovnic şi profesor, părintele s-a născut în anul 1918 în satul Răcătău-Răzeşi din judeţul Bacău. După încheierea studiilor teologice a fost numit preot în judeţul Prahova, iar din 1974 a devenit slujitor la Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti. Din anul 1973 a activat pe rând ca spiritual, lector şi profesor titular la catedra de Catehetică-Omiletică din Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. Din anul 1992 a devenit profesor consultant şi conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti. De asemenea, în perioada 1988-2003 a continuat să activeze ca profesor consultant şl îndrumător pentru teze de doctorat în cadrul aceleiaşi Facultăţi. A fost membru în Comisia de dialog ortodox-reformat din partea Bisericii noastre, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (din 1990). Un moment greu pentru părintele Constantin Galeriu a fost în 1952. Părintele a fost arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Ploieşti. Începând cu 16 ianuarie 1953 a prestat muncă obligatorie la colonia Peninsula-Valea Neagră de la canal, apoi din 13 octombrie acelaşi an a fost mutat la centrul de triere Văcăreşti de la Bucureşti. Totuşi, a fost eliberat la 23 octombrie acelaşi an, revenind în mijlocul familiei şi al păstoriţilor săi. Autor a numeroase studii, articole, volume de predici şi cărţi de o rară profunzime teologică, dintre care multe au fost traduse şi în străinătate, părintele a fost un împătimit al cărţii. Părintele a trecut la cele veşnice în ziua de 10 august 2003 la Bucureşti. Citeşte mesajul transmis de Părintele Patriarh Daniel cu prilejul Simpozionului internaţional dedicat părintelui Constantin Galeriu! Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 894, Ultimul acces: 2026-09-22 02:41:15
|
Timp total: 0.04s...
[]:1