Placuit Deo: Soluţia evanghelică la două probleme actuale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Placuit Deo: Soluţia evanghelică la două probleme actuale

[2018-03-02]
Placuit Deo
Placuit Deo este o „frumoasă expresie a Evangheliei” privitoare la două „probleme actuale”, susţine dr. Michael Sirilla, de la Catedra de Teologie Dogmatică a Universităţii Franciscane din Steubenville. Scrisoarea Placuit Deo a fost dată publicităţii pe 1 martie de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, fiind datată pe 22 februarie, în sărbătoarea Catedrei Sf. Petru. Este adresată în special Episcopilor Bisericii Catolice, şi în general tuturor credincioşilor. Documentul subliniază „unele aspecte privind mântuirea creştină, care pot fi dificil de înţeles datorită recentelor schimbări culturale”.

Dr. Sirilla a explicat într-un interviu pentru Vatican News că Placuit Deo oferă un răspuns la două probleme pe care Papa Francisc le-a evidenţiat de mai multe ori în timpul pontificatului său, în special în documentele Evangelii Gaudium şi Lumen Fidei. În opinia sa, textul subliniază în mod corect că aceste două probleme, neo-pelagianismul şi neo-gnosticismul, nu sunt identice cu „variantele” clasice, dar există „intersecţii”. Noul document reuşeşte să interpreteze şi să comunice bine învăţătura Papei Francisc în acest sens, consideră acelaşi teolog american. Pentru el, neo-pelagianismul este „rezultatul final al proiectului modern”, ce pretinde că îl putem imita pe Cristos, dar nu prin puterile Sale acţionând în noi. Ne putem dobândi mântuirea prin propriile eforturi. Neo-gnosticismul în schimb este „viziunea conform căreia trupul şi ordinea creată sunt fără sens şi fără scop”. Mântuirea este interioară şi subiectivă. Trebuie să ne eliberăm de sub trup, de sub ordinea creată şi de sub absurditatea ei.
Răspunsul la aceste probleme, oferit de Placuit Deo, este că „nu ne putem mântui singuri, iar ordinea creată are o semnificaţie”. Scrisoarea răspunde neo-pelagianismului afirmând ceea ce declaraţia Dominus Iesus a declarat deja, şi anume că „mântuirea pentru toţi oamenii se găseşte doar în Isus Cristos”. Cum ne mântuieşte Isus este un răspuns la neo-gnosticism – o face „tocmai în Trupul Său jertfit pe cruce”. Noi primim mântuirea sacramental, prin Biserica instituită de Cristos. Primim viaţa divină „prin Isus Cristos vizibil şi tangibil în Trupul său mistic – Biserica. Iar Sacramentele […] ne comunică în mod vizibil harul.”
Dr. Sirilla consideră că documentul a fost publicat acum deoarece Papa Francisc a identificat cele două erori drept „probleme pastorale reale ale acestor zile”. El a observat cum manifestarea neo-pelagianismului ne-a condus să credem că individul este „radical autonom” şi să nu mai recunoaştem că venim „din Dumnezeu şi din alţii”. Dezvoltându-se pe credinţa gnostică ce eşuează să vadă că „universul material are semnificaţie şi este bun”, viziunea neo-gnostică „vede că persoana trebuie eliberată şi poate chiar să controleze, să domine ordinea materială altfel lipsită de sens”. Papa Francisc nu este singurul Papă recent care abordează problemele. Atât Papa Ioan Paul al II-lea cât şi Papa Benedict al XVI-lea au făcut-o, a spus teologul american. A afirmat că Placuit Deo este o „frumoasă expresie a soluţiei Evangheliei la două probleme actuale”. Este scrisă „cu profunzime teologică, dar totuşi într-un mod accesibil, de înţeles, impresionant şi precis deopotrivă”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 875, Ultimul acces: 2026-09-22 15:17:30