A început prima reuniune a C9 din 2018[2018-02-26]Papa cu Consiliul CardinalilorPapa Francisc s-a întâlnit astăzi cu Consiliul Cardinalilor (C9), pentru prima oară în 2018, continuându-se astfel studiul dedicat reformei Curiei Romane, cu o atenţie specială asupra dicasterelor principale. Cea de-a 23-a întâlnire a acestui organism care a fost înfiinţat de Pontif în septembrie 2013, a început luni şi se va încheia miercuri. Într-un interviu recent pentru Vatican News, secretarul C9, Episcopul Marcello Semeraro, a explicat că această sesiune de lucru va continua „faza finală” a studierii dicasterelor principale din Curie. În acel interviu, Episcopul de Albano a adăugat că „reforma organizaţiilor este reală, cu schimbări în structură, dar prima schimbare ce trebuie făcută – şi să fie permanentă – este schimbarea de mentalitate”. Prelatul a spus că reforma urmăreşte să exprime „o armonie cu ceea ce Papa a scris în exortaţia Evangelii Gaudium”, urmată de „inserarea în acea paradigmă a activităţii misionare, a proclamării Evangheliei, în lumina căreia sunt confruntate toate realităţile organizaţionale şi instituţionale”. Consiliul Cardinalilor a fost înfiinţat cu scopul de a-l ajuta pe Papa Francisc „în guvernarea Bisericii Universale şi pentru studierea unul plan de revizuire a constituţiei apostolice privind Curia Romană, Pastor Bonus”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 925, Ultimul acces: 2026-09-22 11:54:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1