IPS Laurenţiu: Prima duminică din post cinsteşte credinţa noastră, marele tezaur al Ortodoxiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

IPS Laurenţiu: Prima duminică din post cinsteşte credinţa noastră, marele tezaur al Ortodoxiei

[2018-02-25]
de Iulian Dumitraşcu

Pelerinii veniţi în Duminica Ortodoxiei la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Laurenţiu şi PS Ilarion Făgărăşanul. Mitropolitul Ardealului a explicat prin ce se remarcă în mod deosebit prima duminică din Postul Mare.
Credincioşii participanţi au avut posibilitatea să se închine unei icoane vechi a Maicii Domnului, păstrată în muzeul aşezământului monahal. Icoana a fost adusă spre închinare din biserica Mănăstirii în paraclisul unde ierarhii au oficiat Sfânta Liturghie. După slujbă, credincioşii au participat la procesiunea cu icoana numită Călăuzitoarea.
În omilia sa, Mitropolitul Laurenţiu a apreciat că ‘prima duminică din post cinsteşte credinţa noastră, marele tezaur al Ortodoxiei. Icoana are o valoare extraordinară pentru Ortodoxie, pentru că Dumnezeu nu a fost reprezentat până la întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, ci au fost doar prefigurări. Preasfânta Treime s-a arătat lui Avraam la stejarul Mamvri, dar nimeni nu L-a reprezentat pe Tatăl cumva. Pe Fiul l-au reprezentat icoanele, prima dintre acestea fiind mahrama Veronicăi pusă pe faţa Mântuitorului pe drumul Golgotei, iar Sfântul Luca ne-a lăsat icoana Maicii Preacurate’.
Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei a fost citită de PS Ilarion, iar la final părintele stareţ Atanasie Roman le-a mulţumit ierarhilor pentru binecuvântarea adusă obştii mănăstirii în prima duminică a Postului Mare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 8147, Ultimul acces: 2026-09-22 14:24:54