PS Ignatie: „Bunătatea este cea care ne dă starea de tinereţe a sufletului” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Ignatie: „Bunătatea este cea care ne dă starea de tinereţe a sufletului”

[2017-12-08]
de Iulian Dumitrascu

De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, PS Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Parohiei Gugeşti, Protopopiatul Huşi, cu ocazia hramului sfântului lăcaş. Episcopul i-a îndemnat pe cei prezenţi să înveţe din pilda vieţii Sfântului Nicolae bunătatea şi blândeţea, deoarece bunătatea este cea care ne dă starea de tinereţe a sufletului.
Un om bun îţi inspiră siguranţă, încredere, în momente critice te ajută să te reabilitezi, să înviezi. Pot fi şi unii oameni buni din ipocrizie, din falsitate, dar se simte aceasta, pentru că o astfel de bunătate nu oferă încredere, răsare în sufletul tău un semn de îndoială. Bunătatea autentică îţi vorbeşte de la sine şi are puterea de a te schimba, a spus Preasfinţia Sa în predică.
În timpul Sfintei Liturghii, Ierarhul Huşilor s-a rugat pentru odihna sufletului Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, iar la finalul slujbei a fost păstrat un moment de reculegere în memoria acestuia, informează site-ul oficial al Eparhiei.
La final, au fost interpretate colinde, primul fiind interpretat de Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1884, Ultimul acces: 2026-09-23 14:38:15