Surpriza de Crăciun[2006-12-24]Astăzi în Biserica Catolică de rit latin este a IV-a duminică din Advent. Ca în fiecare duminică, Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu câteva mii de credincioși în Piața San Pietro pentru rugăciunea Angelus. Vă oferim în continuare cuvintele rostite de Sfântul Părinte înaintea rugăciunii.Dragi frați și surori, Celebrarea sfintei nașteri este aproape. Vigilia de astăzi ne pregătește să trăim cu intensitate misterul pe care Liturghia din noapte ne invită să îl contemplăm cu ochii credinței. În copilul divin, pe care îl vom pune în iesle, se face vizibilă mântuirea noastră. În Dumnezeu făcut om pentru noi, ne simțim iubiți, descoperim că suntem demni și unici în ochii Creatorului. Nașterea lui Cristos ne ajută să fim mai conștienți de cât valorează viața umană, viața fiecărei ființe umane, de la apariția ei până la moartea naturală. Tuturor celor care își deschid inimile acestui copil înfășat și culcat în iesle (cf. Luca 2,12) li se oferă posibilitatea de a vedea cu ochi noi realitatea de zi cu zi. Vor fi încântați de abilitatea seducției interioare a iubirii lui Dumnezeu care poate să transforme chiar și durerea în bucurie. Dragi prieteni, să ne pregătim să îl întâlnim pe Isus, Emanuel, Dumnezeu cu noi. Prin nașterea sa în sărăcia Betleemului, El dorește să ne însoțească pe fiecare dintre noi pe drumul vieții noastre. În această lume, din momentul în care El s-a hotărât să îi fie casă, nimeni nu este un străin. Este adevărată, cu toții suntem în trecere, dar este Isus cel care ne face să ne simțim ca și cum am fi acasă pe acest pământ, făcut sfânt prin prezența Sa. El ne cere, cu toate acestea, să facem această casă primitoare pentru toți. Aceasta este surpriza făcută de Crăciun: Isus a venit pentru fiecare dintre noi și în El noi am devenit frați. De aici angajamentul de a ne depăși zi de zi prejudecățile pe care le avem, de a dărâma zidurile dintre noi și de a elimina acele diferențe care ne despart sau care, mai rău, întorc oamenii și popoarele unele împotriva altora, pentru ca să construim împreună o lume a dreptății și a păcii. Cu aceste sentimente, dragi frați și surori, vom trăi aceste ultime ore care ne despart de Crăciun, pregătindu-ne spiritual să îl primim pe Pruncul Isus. La noapte El va veni pentru noi. Va intra la noi, pentru a trăi în inimile tuturor. Pentru ca aceasta să aibă loc noi trebuie să fim dispuși și pregătiți să îl primim, să fim gata să facem spațiu în inimile noastre, în familiile noastre și în orașele noastre. Fie ca nașterea Sa să nu ne găsească nepregătiți pentru Crăciun, uitând faptul că tocmai El este protagonistul celebrării. Fie ca Maria să ne ajute să menținem indispensabila reculegere interioară necesară pentru a experimenta profunda bucurie pe care ne-o oferă nașterea Răscumpărătorului. Către ea să ne îndreptăm rugăciunile noastre, gândindu-ne în special la cei care trăiesc Crăciunul în tristețe și singurătate, în boală și suferință: fie ca Maria să le aducă mângâiere tuturor acestora. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1170, Ultimul acces: 2026-07-25 08:55:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1