Urecheşti :: Biserica Ortodoxă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Biserici

Biserica Ortodoxa
Urechesti
 HARTA S   HARTA G   ADAUGA INFO   ADAUGA FOTO   ADAUGA MESAJ   FARA MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Urechesti
Comună:Urechesti
Judet:Bacau
Cod postal:607655
Telefon:NU deţinem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresa de e-mail:NU deţinem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.epr.ro, www.csjBacau.ro, bc.prefectura.mai.gov.ro
Preot:Puiu Ioan
Detalii:Biserica aceasta este cel mai vechi edificiu de pe teritoriul comunei Urechesti – deoarece ea este din cate se stie din secolul al XV – lea – credem ca este justificata aceasta datare deoarece tot in acest secol este atestat documentar satul Urechesti – 2 martie 1472. Cu siguranta ca biserica a mai fost reparata si in 1732 – data de la care se pleaca in documente scrise. In toata perioada biserica a cunoscut reparatii si dotari astfel: - in anul 1922 – decembrie – 15 – gasim in documente referire la lucrul stranilor de cantareti – ce au costat 120 lei si trebuiau platite domnului Leibu (dupa nume evreu) ; - tot in anul 1922 – Societatea „Crucea” din Bucuresti ne doteaza biserica cu un policandru care costa 4000 lei jumatate din pret este suportat de biserica prin enoriasii sai, iar jumatate – de catre Societatea Crucea din Bucuresti; - In anul 1924 – D- nii Secasanu Ion si Alexandru Mancas pictori – executa lucrari de pictura la catapeteasma in valoare de 5000 lei platiti de parohie prin donatii de la enoriasi; - in anul 1927 – se fac lucrari exterioare la acoperis. In anul 1970, biserica este reparata capital, pictata si sfintita. Intre anii 1989 – 1990 i s-a adaugat pridvorul si s-a realizat pictura in fresca – resfintita in anul 1993 in ziua de 14 octombrie – Cuvioasa Parascheva. Biserica este construita in plan treflat, cu turla, pe pronaos si mici contraforturi pe zona absidelor. Pe latura vestica a bisericii s-a construit un pridvor si un teren cu ocazia reparatiilor din anii 1989 – 1990. Clopotnita este de data recenta, iar clopotele dateaza din secolul al XX – lea. Pe langa toate acestea biserica a avut si un fond de carte veche datate in secolul al XVIII – lea la care se adauga Icoana Mantuitorului, precum si aceea a Sfantului Nicolae din Veacul al XVIII –lea. Pe un Strastnic de Blaj – sec. XVIII – „Acastu sfint strastier l-a cumparat raposatul tatu dum (isale) Dumitrascu Sin Toderascu Sevastos di cari firiasca Dumnezau di s-ar intimpla din vre robii sau alte razvratiri sa o razleteasca dila biserica Urichestii, sa fii aforisit si blastamat de Domnul Hristos; iar cin ar colaci-o taaliali ??? Domnul sa-i blagosloveasca si sa-i inmulteasca si ertari pacatelor sa-i daruiasca” (Scris catre sfirsitul sec. XVIII nota lui C. Bobulescu) . - „Sa s (a) stii de cind am venitu in Satu Urechesti si am scris ca s (a) sa stie cind (um) bla veletu – 1781 e (u) – Ion – legator. Pe un Octih de Bucuresti din 1774 scrie „L-am datu la sfei (n) ta bisarica din Urechesti, dar fere (a) sca Dumnezeu vreo timplari de tulburari di s'ar rezleti la straini manu (?) sau ar fura-o si nu ar colaci-o sa fii afurisit si blastamat di Domnul nostru Isus Hristos; iar cini ar colaci-o sa-i blagosloveasca Domnul alu Sali si ertari pacatilor sa-i daruiasca”. „Acasta sfinta carte ci sa numesti oftoic s-au legat si s-au infrumusetat de dumne (a) lor Cocoana Safta si maica dumisale Mariia cu toata cheltuiala dumne (a) lor la biserica den satul Urichestii, unde se praznueste hramul Sfintii Bunii – Vestiri spre pominiri vecnica de catra slujitorii Sfintii bisarici si s-au legat de d (umnealui) cap (i) tan Dumitru cu Sotaia dumi (sa) li Ecaterina la Valet. 1835 Fevr. 24. „Erei Ştefan Stiubei, fiind eu preot slujitor la acast sfint locas si puend toata salinta si am legat acasta sfinta carte spre pomenire de slujitoarei acestui sfint lacas, cari vor fi in urma me rugatori lui Dumnezau – 1835. Fevr. 24. Erei Stefan, prezvitera Stanca si tot ne (a) m (u) lor”. „Acasta Sfinta carte, ce sa numeste ohtoih s-au legat si s-au infrumusetat de dum (nea) lor (sic) c (u) c (oanei) Safta cu toata cheltuiala dum (neaei) si s-au deoutore (?) sam (?) acestui sfint lacas, spre pomenire vesnica de catra slujitoarei sfintului acest lacas si teis (?) si i-au dascal slugator tot la cest sfint lacas am scres cu voia (?) d (umnea) lui, si am iscalit (1) 849 Dechemvre 18”. „Sa sa sti (e) di cindu m'am dus eu la dascalu Neculaiu 1852”.
Alte informatii:Parohia Urechesti I.
Nr. vizualizari:4144
Data ultimei vizualizari:2026-06-24 01:53:07
Data ultimei actualizări:2018-02-05 08:55:55
Data incarcarii pe sit:2006-07-09 09:42:52
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format marit!

Data: 2011-05-24
Contor: 46

Vedere din lateral
Foto: ProtoieriaSascut.ro