Bucureștenii se pot închina Sf. Mironosițe Maria Magdalena. Racla ce adăpostește moaștele sale a fost sfințită de PS Timotei Prahoveanul[2017-01-15]de Iulian DumitrascuPreasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit în dimineața zilei de 15 ianuarie 2017 racla în care a fost așezat un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena. Slujba a fost oficiată în biserica Sfântul Cuvios Antonie cel Mare și Sfântul Cuvios Ioan Casian din Sectorul 4 al Capitalei, unde vor rămâne permanent. Părintele Episcop a spus că locașul de cult a primit, cu acest prilej, și al treilea hram: Sfânta Mironosiță Maria Magdalena. Sfânta Maria Magdalena va fi și ea ocrotitoarea bisericii dumneavoastră, alături de Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Ioan Casian, fiind al treilea hram pentru că un fragment din moaștele sale vor fi așezate aici. Sfânta este cea care L-a urmat pe Domnul, L-a slujit până la capăt și a mers cu El până la cruce. Apoi, a dus cuvintele pe care le-a auzit împreună cu Apostolii în diferite locuri vorbind despre iubirea Sa nemărginită și despre faptul că L-a văzut înviat, ea bucurându-se prima de vederea Mântuitorului înviat din morți, a subliniat ierarhul, potrivit Radio Trinitas. Credincioșilor prezenți Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor le-a vorbit și despre recunoștință. Evanghelia de astăzi, dreptmărtori creștini, ne îndeamnă să fim recunoscătri față de Dumnezeu și cel mai înalt semn al recunoașterii noastre este tocmai participarea la Sfânta Liturghie. Euharistia este slujba de mulțumire pe care o aducem lui Dumnezeu. Cine nu vine la liturghie (n. red.: în fiecare duminică și sărbătoare), nu numai o dată pe an sau o dată la câțiva ani, își arată prin absența lui nerecunoștința față de Dumnezeu, a mai precizat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. *** După Înălțarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Sfinții Apostoli la răspândirea credinței, semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc pe care-l auzise din însăși gura lui Hristos. De aceea, ea este numită și întocmai cu Apostolii. O tradiție ne spune că în apostoleasca ei strădanie, Maria Magdalena a ajuns până la Roma, unde s-a înfățișat înaintea împăratului Tiberiu (14-37), vorbindu-i despre nedreapta moarte a lui Iisus Hristos și despre Învierea Lui, iar în drumul ei de întoarcere de la Roma s-a oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan în ostenelile lui de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu. Și așa, nevoindu-se, a adormit în Domnul, fiind înmormântată la Efes. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1352, Ultimul acces: 2024-11-30 01:50:55
|
Timp total: 0,13s...
[]:1