Papa Francisc: Să învăţăm să credem asemenea Mariei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Să învăţăm să credem asemenea Mariei

[2016-12-13]
Papa Francisc
13.12.2016, Vatican (Catholica) - Papa Francisc celebrat luni sărbătoarea Fecioarei de la Guadalupe, indicând spre credinţa Mariei nu ca rezultat al unui ideal fals, în care totul este roz, ci al unei tării deosebite în special atunci când viaţa merge mai greu. „În Maria avem reflexia fidelă nu a unei credinţe îndulcite poetic, ci a unei credinţe puternice mai ales într-o epocă în care se frâng încântările dulci ale lucrurilor şi contradicţiile intră în conflict peste tot”, a spus Pontiful, citându-l pe Romano Guardini. A insistat că trebuie să învăţăm „de la această credinţă puternică şi serviabilă care a caracterizat-o şi o caracterizează pe Mama noastră”.
Sfântul Părinte a celebrat Liturghia pe 12 decembrie, în sărbătoarea Fecioarei de Guadalupe, cu elemente specifice regiunilor indigene mexicane, inclusiv imnuri străvechi în limbi precum Nahuatl, Quechua, Mapuche şi Guarani. Venerarea Fecioarei de Guadalupe a început în secolul al XVI-lea, când o „Fecioară din cer” s-a identificat ca Mama Adevăratului Dumnezeu în apariţia ei în faţa lui Juan Diego, un indian sărac din Tepeyac, la nord-vest de Ciudad de Mexico. Imaginea ei miraculos imprimantă pe tilma indianului este intactă după mai bine de 470 de ani. Pontiful a călătorit în Mexic anul acesta, o parte a călătoriei sale fiind dedicată tocmai acestui Sanctuar al Fecioarei Maria.
La predică, Pontiful a subliniat că pasajul evanghelic aminteşte de momentul Bunei Vestiri, când îngerul Gabriel i-a spus Mariei că va fi mama lui Dumnezeu. „Scena evanghelică poartă în sine tot dinamismul vizitei lui Dumnezeu: când Dumnezeu ne vine în întâmpinare mişcă măruntaiele noastre, pune în mişcare ceea ce suntem până la transformarea întregii noastre vieţi în laudă şi binecuvântare. Când Dumnezeu ne vizitează ne lasă neliniştiţi, cu sfânta nelinişte a celor care se simt invitaţi să anunţe că El trăieşte şi este în mijlocul poporului Său. Vedem aceasta în Maria, prima discipolă şi misionară, noua arcă a alianţei care, departe de a rămâne într-un loc rezervat în templele noastre, iese ca să viziteze şi însoţeşte cu prezenţa sa gestaţia lui Ioan. Aşa a făcut şi în 1531: a alergat la Tepeyac pentru a sluji şi a însoţi poporul care era în gestaţie cu durere, devenind Mama sa şi a tuturor popoarelor noastre.”
Sf. Părinte a subliniat că „Maria este astfel ca o icoană a discipolului, a femeii credincioase şi rugătoare care ştie să însoţească şi să încurajeze credinţa noastră şi speranţa noastră în diferitele etape pe care trebuie să le străbatem”. De la ea trebuie să învăţăm să credem şi să fim „sare şi lumină în vieţile noastre şi în societate”. O societate tot mai fragmentată, şi mai neatentă la săraci. „Este o societate căreia îi place să se laude cu progresele sale ştiinţifice şi tehnologice, dar care a devenit oarbă şi insensibilă în faţa miilor de feţe care rămân în urmă pe drum, excluşi de orgoliul orbitor al câtorva puţini. O societate care ajunge să creeze o cultură de dezamăgirii, a descurajării şi a frustrării în foarte mulţi fraţi ai noştri; şi a angoasei în atâţia alţii care experimentează dificultăţi pentru a nu rămâne în afara drumului.”
Pontiful a deplâns diverse situaţii sociale: „Cât de greu este să ne lăudăm cu societatea bunăstării când vedem că iubitul nostru continent american s-a obişnuit să vadă mii şi mii de copii şi de tineri ai străzii care cerşesc şi dorm în gări, în staţiile subterane de metrou sau unde reuşesc să găsească un loc. Copii şi tineri exploataţi în munci clandestine sau constrânşi să găsească o monedă la intersecţiile străzilor, curăţând parbrizul maşinilor noastre şi simt că în ‘trenul vieţii’ nu este loc pentru ei. Şi câte familii continuă să fie marcate de durerea de a-i vedea pe copiii lor victime ale comercianţilor morţii. Cât de dur este să vedem cum am normalizat excluderea bătrânilor noştri, obligându-i să trăiască în singurătate, pur şi simplu pentru că nu sunt productivi; sau a vedea situaţia precară care loveşte demnitatea femeilor noastre.”
În faţa tuturor acestor situaţii, a spus Papa, trebuie să privim la Maria şi să învăţăm să avem credinţa ei puternică. „A o celebra pe Maria înseamnă, în primul rând, a o comemora pe mama, a comemora că nu suntem nici nu vom fi vreodată un popor orfan. Avem o Mamă! Şi unde este mama acolo este mereu prezenţă şi gust de casă. Unde este mama, acolo fraţii vor putea să se certe dar întotdeauna va triumfa sentimentul unităţii. Unde este mama acolo nu va lipsi lupta în favoarea fraternităţii. Mereu m-a impresionat să văd, în diferite popoare din America Latină, acele mame luptătoare care, adesea singure, reuşesc să îi ducă înainte pe copii. Aşa este Maria. Aşa este Maria cu noi: suntem copiii săi: Femeie luptătoare în faţa societăţii neîncrederii şi a orbirii, în faţa societăţii indolenţei şi a dispersării; Femeie care luptă pentru a întări bucuria Evangheliei. Luptă pentru a da ‘trup’ Evangheliei.”
Sfântul Părinte a explicat că „Maria, pentru că a crezut, a iubit; pentru că este slujitoare a Domnului este slujitoare a fraţilor săi. A celebra comemorarea Mariei înseamnă a celebra că noi asemenea ei suntem invitaţi să ieşim şi să mergem la întâlnirea cu alţii cu însăşi privirea ei, cu însăşi viscerele sale de milostivire, cu înseşi gesturile sale. A o contempla înseamnă a simţi invitaţia puternică de a imita credinţa sa. Prezenţa sa ne duce la reconciliere, dându-ne forţă pentru a genera legături în binecuvântatul nostru pământ latinoamerican, spunând ‘da’ vieţii şi ‘nu’ oricărui tip de indiferenţă, de excludere, de rebutare a popoarelor sau a persoanelor.” Şi a încheiat cu această rugăciune: „Dă-ne pacea şi grâul, Stăpâna şi Copila noastră, / o patrie care să unească locuinţa, biserica şi şcoala, / o pâine care să fie pentru toţi şi o credinţă care să ardă / prin mâinile tale întinse, prin ochii tăi de stea. Amin.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1058, Ultimul acces: 2026-10-15 02:46:58