Papa Francisc despre cei 500 de ani de creștinism din Filipine[2015-01-16]Papa Francisc a lăudat credința puternică a catolicilor filipinezi și i-a provocat să continue să lase mesajul creștin să aducă roade, amintind apropiata aniversare a 500 de ani de la sosirea creștinismului în Filipine. "Speranța mea este că această importantă aniversare va face să se evidențieze rodnicia lui constantă și capacitatea lui de a inspira o societate pe măsura bunătății, demnității și aspirațiilor poporului filipinez", a spus el în 16 ianuarie, la începutul celei de-a doua părți a pelerinajului său în Asia ca Papă. Influența catolică este puternică în Filipine, unde 86% din populația de 98,4 milioane este catolică.Președintele filipinez Benigno Aquino s-a întâlnit cu Papa Francisc timp de aproximativ o oră înainte de discursul public al Pontifului în fața unei mari mulțimi de diplomați, autorități publice și alte persoane reunite la Palatul Prezidențial din Manila. Sfântul Părinte a declarat că admiră "forța, credința și rezistența eroice demonstrate de atâția filipinezi" în fața taifunului Haiyan, cunoscut local ca taifunul Yolanda. Acesta a ucis mii de oameni și a lăsat sute de mii fără locuință în decembrie 2013. "Acele virtuți, înrădăcinate nu în cele din urmă în speranța și în solidaritatea inspirate de credința creștină, au dat naștere unei revărsări de bunătate și generozitate, în special din partea atâtor tineri." Papa a încurajat la extinderea grijii față de săraci și în structurile sociale, în special în acest an 2015, declarat de Episcopii din Filipine "Anul Săracilor". "Astăzi, Filipine, împreună cu multe alte națiuni din Asia, se află în fața exigenței de a construi o societate modernă întemeiată pe baze solide - o societate care respectă valorile umane autentice, care să ocrotească demnitatea și drepturile umane, întemeiate pe Dumnezeu, și care să fie gata să înfrunte noi și complexe probleme etice și politice. Așa cum au semnalat multe voci în națiunea voastră, acum este mai necesar ca oricând ca toți conducătorii politici să se remarce prin onestitate, integritate și responsabilitate față de binele comun... Așa vor fi în măsură să furnizeze resursele morale necesare pentru a înfrunta instanțele prezentului și a transmite generațiilor viitoare o societate cu adevărat dreaptă, solidară și pașnică." Biserica Catolică din Filipine s-a opus puternic unei controversate legi pentru "sănătatea reproducerii", aprobate în 2012. Aceasta prevede educație sexuală pentru adulți, elevi de gimnaziu și liceu, precum și un program de control al populației care include contraceptive subvenționate integral prin asigurările de sănătate. Papa Francisc nu a vorbit direct despre această legislație, dar a subliniat importanța familiei în transmiterea valorilor creștine și în reînnoirea societății. "Știm cât este de dificil astăzi pentru democrațiile noastre să ocrotească și să apere aceste valori umane fundamentale, cum ar fi respectul față de demnitatea inviolabilă a oricărei persoane umane, respectarea drepturilor la libertate de conștiință și la religie, respectul față de dreptul inalienabil la viață, începând de la cea a copiilor încă nenăscuți până la cea a bătrânilor și bolnavilor. Pentru acest motiv, familiile și comunitățile locale trebuie să fie încurajate și susținute în eforturile lor de a transmite tinerilor noștri valorile și viziunea capabile să ajute la promovarea unei culturi a onestității - astfel încât să onoreze bunătatea, sinceritatea, fidelitatea și solidaritatea, ca baze solide și liant moral care să mențină unită societatea." "În lumina bogatei moșteniri culturale și religioase de care națiunea voastră este mândră, vă las o provocare și o încurajare. Fie ca valorile spirituale cele mai profunde ale poporului filipinez să continue să găsească exprimare în efortul de a oferi concetățenilor voștri o dezvoltare umană integrală. În acest mod, fiecare persoană va fi capabilă să realizeze propriile potențialități și astfel să contribuie cu înțelepciune și pozitiv la viitorul acestei țări. Am încredere că eforturile lăudabile pentru a promova dialogul și cooperarea între adepții diferitelor religii vor aduce rod în urmărirea acestei nobile finalități." Papa Francisc îi va dărui președintelui un facsimil al unui atlas nautic medieval din Biblioteca Vaticanului. Hărțile atlasului arată lumea așa cum era cunoscută de europeni în secolul al XVI-lea. Creștinismul a sosit prima oară în Filipine în 1521, printr-o expediție spaniolă condusă de exploratorul portughez Ferdinand Magellan. Legături: Textul integral al discursului papal Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1274, Ultimul acces: 2024-11-27 11:11:53
|
Timp total: 0,19s...
[]:1