© 2005-2025 BISERICI.org
© 2005-2025 BISERICI.org
Timp stanga: 0,14s...
Duminica după Botezul Domnului la Catedrala Episcopală din Oradea[2015-01-12]La Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, Duminica după Botezul Domnului, când se prăznuiește începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos, 11 ianuarie 2015, a fost un prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru clerul și dreptcredincioșii prezenți.Chiriarhul Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul de iarnă ce are ca ocrotitori pe Sfinții Ierarhi Nicolae, Spiridon și Nectarie, de la demisolul noii Catedrale Episcopale. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana al Catedralei Episcopale, după cum aflăm de la Pr. Cristian Rus. În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice duminicale, de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, Ierarhul Oradiei, pornind de la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos de la finalul fragmentului scripturistic, «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor», a rostit o frumoasă predică în care a subliniat importanța pocăinței ca stare permanentă de schimbare și înnoire lăuntrică a omului, ce îl duce spre primirea darurilor celor veșnice și netrecătoare în Împărăția cerurilor: După Botezul Său în Iordan, de la Ioan, Mântuitorul Iisus Hristos, așa cum am ascultat cu toții din pericopa evanghelică ce s-a citit, a plecat din Nazaret la Capernaum și a început să propovăduiască, anunțând mulțimile să se pocăiască, să se schimbe, să se întoarcă la Dumnezeu, că s-a apropiat Împărăția cerurilor. ( ) Mergând Domnul Hristos în Galileea neamurilor, în hotarele lui Zabulon și Neftali, doi dintre patriarhii biblici, din cei doisprezece care au dat numele celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel și, inclusiv, teritoriilor pe care acestea le-au ocupat în vechime, așa cum aflăm din descoperirea dumnezeiască, din Sfânta Scriptură, mergând, deci, Își începe propovăduirea, marea operă de vestire către umanitate a apropierii lui Dumnezeu. Dar nu o apropiere exterioară, fără nici o legătură cu omul, ci o apropiere lăuntrică, pentru că lumina cea mare despre care vorbește Profetul Isaia, că a strălucit celor care stăteau în întuneric, în ținutul și în umbra morții, este lumina lui Dumnezeu. Moartea despre care vorbește profetul este, de bună seamă, moartea spirituală. În ținutul morții, a morții spirituale erau toți oamenii, toți urmașii lui Adam prin căderea în păcat, prin ruperea comuniunii de dragoste cu Dumnezeu, o ruptură amarnică ce a dus la depărtarea luminii dumnezeiești, a luminii divine de om, la umbrirea chipului lui Dumnezeu din om, după care omul a fost zidit. ( ) Dumnezeu, însă, nu putea rămâne în stare de nepăsare față de făptura Sa, pe care a creat-o nu spre moarte, nu spre întuneric, nu pentru a fi adumbrită de moarte, nu pentru a rămâne în ținutul și în umbra morții. De aceea, Dumnezeu, potrivit sfatului Său mai dinainte de veci, între cele trei persoane ale Preasfintei Treimi, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, a hotărât ca, la plinirea vremii, Tatăl să Îl trimită, prin Duhul Sfânt, pe Fiul în lume, să Se facă Om, ca pe noi, oamenii, să ne scoată din ținutul și din umbra morții. Lumina pe care Dumnezeu-Tatăl o trimite în lume este lumina pe care o are Tatăl împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt, căci tot ceea ce este comun Tatălui este comun și Fiului și Duhului Sfânt. Lumina care a venit în lume ca să lumineze pe omul aflat în ținutul și în umbra morții este lumina lui Dumnezeu, dar nu o lumină abstractă, nu o lumină impersonală și rece, ci o lumină foarte personală, lumina Fiului lui Dumnezeu, o lumină pe care o au în comun cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. ( ) La plinirea vremii, Cuvântul veșnic al Tatălui, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat vine pe pământ și Se face Fiul Omului, purtând în Sine lumina dumnezeiască, Lumină a lumii, căci Însuși Mântuitorul Iisus Hristos spune despre Sine: «Eu sunt Lumina lumii». Lumina lui Dumnezeu vine odată cu coborârea în lume și întruparea Fiului lui Dumnezeu. El Se naște smerit în ieslea Betleemului, din Fecioara Maria, este ocrotit de Fecioara și de logodnicul ei, Dreptul Iosif, tatăl adoptiv al Mântuitorului Iisus Hristos și crește, Se întărește cu duhul, cum mărturisește Scriptura, iar la vârsta de treizeci de ani vine la apa Iordanului și Se lasă botezat de Ioan, ultimul mare prooroc, care s-a învrednicit să Îl vadă pe Mesia și să Îl vestească lumii: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii». Botezul în Iordan a însemnat, totodată, și arătarea Preasfintei Treimi, căci cerurile s-au deschis, glasul lui Dumnezeu-Tatăl a adus mărturie, «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit», iar Duhul Sfânt, în chip de porumbel a adeverit, a întărit cuvântul rostit de Tatăl Cel din ceruri. ( )După Botez, Mântuitorul Iisus Hristos S-a dus în pustie și a postit timp de patruzeci de zile, fiind ispitit ca om de satana și, respingând ispitirile, îngerii lui Dumnezeu au venit să Îi slujească. Apoi începe Domnul Hristos propovăduirea, iar cuvântul cu care începe este: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor». Evident că nu este vorba de o pocăință exterioară, din afară, care să însemne respectarea la literă a Legii, așa cum făceau cei mai rigoriști dintre farisei, ci înseamnă o schimbare lăuntrică profundă, așa cum și Lumina lui Dumnezeu Care a venit să ne mântuiască, strălucind în întuneric, nu este o lumină impersonală, ci este Însuși Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a venit să ne repare pe, noi, oamenii și stricăciunea firii omenești, luându-Și El Însuși firea noastră omenească, în toate făcându-Se asemenea nouă, afară de păcat, pentru ca în adâncul suferințelor umanității, direct și personal, El cu lumina Lui să lucreze restaurarea firii omenești. ( ) El, Lumina cea adevărată, vine și ne învață pe toți oamenii că trebuie să ne schimbăm felul de a fi, să ne schimbăm felul de a gândi, felul de a ne raporta la Dumnezeu, la noi înșine, la frații noștri, la lumea din jur. Să ne schimbăm pentru că Împărăția cerurilor se apropie. El a venit să aducă Împărăția cerurilor. Prin lucrarea Duhului Sfânt, în mod tainic, această împărăție se instaurează pe pământ, până la instaurarea deplină la a doua venire a Domnului, prin Biserică, iar rostul Bisericii, mărturisitoare a Împărăției cerurilor, este tocmai de a apropia Împărăția cerurilor de toți cei care cred. Prin Taina Sfântului Botez omul cel vechi moare pentru a învia în omul cel nou, în Hristos Domnul, «Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat». Îmbrăcarea în Hristos înseamnă un drum anevoios, de moarte continuă a omului celui vechi și de înviere permanentă în noi a chipului lui Dumnezeu, care este chipul lui Hristos, plin de slavă, pe care, din păcate, în viața noastră îl lăsăm să fie umbrit atunci când păcătuim, dar pe care îl curățim atunci când în baia lacrimilor și a pocăinței, la scaunul mărturisirii, luptându-ne prin asceză, prin nevoință, cu păcatul, ajungem să îl facem să strălucească din nou în noi, prin colaborarea noastră cu lucrarea harului Duhului Sfânt, Care Îl face pe Hristos prezent și strălucitor în noi. Apoi, prin cuminecarea cu Preacuratele Taine ale lui Hristos Îl primim pe Hristos în noi, plin de slavă strălucind și sălășluind în Împărăția cerurilor, în profunzimile vieții noastre, a arătat Preasfinția Sa. Singura slujbă din întreaga Biserică a cărei binecuvântare de început mărturisește binecuvântarea Împărăției cerurilor este Sfânta Liturghie: «Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh». Deci, Sfânta Liturghie este icoana Împărăției cerurilor, este Împărăția cerurilor în potențialitate, ce se va actualiza deplin în Ziua Domnului. La Sfânta Liturghie starea noastră nu este cea de smerenie exterioară, de pocăință falsă și artificială, ci de schimbare profundă, prin nevoință, prin asceză, prin lupta de zi cu zi cu păcatul, pentru a ajunge să ne putem împărtăși cu Sfintele și de viață făcătoarele lui Hristos Taine, pentru că, împărtășindu-ne, noi, de fapt, primim deja, cu anticipație, merinde pentru viața cea veșnică și darurile Împărăției cerurilor în noi. ( )Așadar, Împărăția cerurilor este aproape de noi, este aici, este la biserică, este în Biserică, este în Sfânta Împărtășanie, se apropie de noi, dar ca să o putem primi cu vrednicie trebuie să ne schimbăm. Aceasta înseamnă să ne pocăim, dar nu prin a ne arăta înaintea oamenilor și a vesti că noi suntem pocăiți și că deja s-a apropiat de noi Împărăția cerurilor. Pocăința, starea de schimbare pe care trebuie să o avem în noi, pentru a fi conștienți de apropierea Împărăției cerurilor, este efortul și lupta noastră zilnică, războiul cel nevăzut cu răutățile, cu duhurile rele, cu patimile noastre, cu tot ceea ce este rău și ne îndepărtează de Dumnezeu, cu tot ceea ce ne duce în ținutul morții spirituale, cu tot ceea ce aduce peste sufletele noastre umbra morții duhovnicești, întunecând chipul lui Dumnezeu în noi, pe care îl avem prin creație, restaurat prin Taina Sfântului Botez și întunecat de fiecare dată când păcătuim.( )Așa cum ne învață Părinții Bisericii, în lumea de aici în care trăim este o școală ce nu se sfârșește. Părintele Sofronie din Essex, ucenicul Cuviosului Siluan Atonitul, spunea că diploma de absolvire a școlii celei duhovnicești aici pe pământ o primim abia după moarte, o primim de la Hristos Însuși. Așadar, viața este o luptă continuă, până în ultima clipă a vieții omului pe pământ, până la ultima răsuflare, până la ultima bătaie a inimii, dar până atunci, în lupta aceasta noi trebuie să avem conștiința că nu suntem singuri, căci Însuși Domnul Hristos este împreună cu noi, după cuvântul Său, prin Duhul Sfânt, în Biserică. Dar nu numai că Mântuitorul Iisus Hristos este împreună cu noi, ci întreaga Biserică este împreună cu noi, întreaga Biserică este alături de cel care se pocăiește; cele nouăzeci și nouă de oi ale turmei sunt împreună cu Păstorul Cel Bun Care merge în căutarea oii celei rătăcite, pe care o ia, o pune pe umerii Săi și o duce înapoi în Staulul Tatălui, un alt nume pentru Împărăția cerurilor.De aceea, iubiți credincioși, acum, la începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos, pe care o prăznuim astăzi, să înțelegem că în viața aceasta suntem mereu în fața unui început, că încă până acum nu am pus început pocăinței, adică nu am început să ne schimbăm după voia lui Dumnezeu, dar că toate acestea sunt cu putință pentru cel care crede, se roagă și nădăjduiește, iar cea mai puternică dovadă a acestei realități duhovnicești este însăși rugăciunea de chemare, de invocare a Celui Care este Împărat peste Împărăția Sa ce nu are sfârșit, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul», rugăciune prin care primim darul Duhului Sfânt, Care face ca în sufletele noastre, ajunse în ținutul și în umbra morții, să strălucească lumină mare, lumina lui Hristos, Lumina Care luminează tuturor, lumina Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. După Sfânta Liturghie, cea dintâi Liturghie arhierească la noua Catedrală Episcopală din Oradea în noul an civil 2015, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a adresat alese urări tuturor celor prezenți: Vă dorim un an nou cu multă binecuvântare de la Dumnezeu, cu multă sănătate, bucurie, un an nou prosper, cu mult spor, mult belșug, cu împlinirea tuturor rugăciunilor, a tot ceea ce este bun și frumos, ziditor și folositor pentru viața dumneavoastră, după voia cea sfântă a lui Dumnezeu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1188, Ultimul acces: 2025-01-16 13:36:30
|
Timp total: 0,14s...
[1]:1
