Patriarhia Romana – 90 ani de responsabilitate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Patriarhia Român㠖 90 ani de responsabilitate

[2015-01-10]
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, luna viitoare, 90 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod la 4 februarie 1925. Ideea fusese formulată însă, cu câțiva ani mai devreme, imediat după Marea Unire.
„Această idee a fost pentru prima dată formulată de un consilierul Gheorghe Ciuhandu în cadrul Congresului preoțimii ardelene de la Sibiu, în 1919. După aceea, alte personalități de frunte ale culturii românești, istorici precum Nicolae Iorga sau Ioan Lupaș, în frunte cu mitropolitul primat ales la sfârșitul anului 1919, Miron Cristea, împreună cu Regele Ferdinand au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc, rezultând dintr-o întreagă istorie”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Florin Șerbănescu de la Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române.
Hotărârea Sfântului Sinod a fost confirmată prin Decretul Regal din 25 februarie 1925.
„În martie s-a făcut deja cunoscută această decizie a Bisericii Ortodoxe Române și Bisericilor Ortodoxe surori venind, apoi, din cauza unor schimbări la conducerea Patriarhiei Ecumenice recunoașterea acestui statut de Patriarhie abia în timpul patriarhului Vasile al III-lea în vara aceluiași an, la sfârșitul lunii iulie a anului 1925. Pe 27 septembrie a fost adus documentul de recunoaștere la București și a fost citit în mod solemn în catedrala care a devenit din toamna acelui an catedrală patriarhală, pe lângă statutul de catedrală mitropolitană de până atunci”, a spus Pr. Cons. Florin Șerbănescu.
Mitropolitul primat Miron Cristea devenea „Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”.
Construirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost o dorință manifestată încă din primii ani de patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române, dorință perpetuată, de-a lungul timpului, de toți Întâistătătorii Bisericii noastre: „Începând cu 4 februarie 1925 rămâne o filă luminoasă de însemnătate excepțională în viața noastră bisericească. Să nu uităm printre altele că în cuvântul rostit de patriarhul Miron Cristea îndată după înscăunare în care s-a pus problema necesității unei facultăți de teologie, trimiterea de studenți români la studii în străinătate, precum și înființarea unei academii de muzică bisericească, a vorbit răspicat Patriarhul Miron Cristea și despre necesitatea înființării unei catedrale a mântuirii neamului. Iată, că peste timp, continuitatea vieții noastre bisericești, în seria patriarhilor care s-au succedat de atunci în fruntea Bisericii noastre, de la Patriarhul Miron Cristea și până la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a dus istoria noastră până la momentul în care cu ajutorul lui Dumnezeu vedem împlinindu-se acest vis, Catedrala Mântuirii Neamului”, a mai spus Pr. Cons. Florin Șerbănescu.
Patriarhia Română păstorește în prezent peste 20 de milioane de credincioși, aflați atât între granițele actuale ale României, cât și în alte țări de rezidență.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1294, Ultimul acces: 2025-01-18 05:07:53