Parastas pentru Arhiepiscopul Epifanie[2015-01-10]S-au împlinit 2 ani de la trecerea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Epifanie. Sâmbăta aceasta, în Catedrala arhiepiscopală Înălțarea Domnului din Buzău, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a oficiat o slujbă de pomenire pentru vrednicul ierarh. Au participat consilieri, protopopi, stareții și starețele așezămintelor monahale din Eparhie, profesori și elevi de la Seminarul Teologic Ortodox Chesarie Episcopul, foști colaboratori, precum și credincioși buzoieni.Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a arătat, în cuvântul său, că rugăciunile pentru cei adormiți sunt prilejuri de meditație și comuniune cu cei plecați dintre noi: Cu prilejul unor astfel de soroace fiecare trebuie să își cerceteze conștiința și să ceară de la Dumnezeu iertare dacă l-a supărat cu ceva pe Arhiepiscopul Epifanie, după cum și noi, pentru că știm că oamenii sunt supuși greșelii, ne facem datoria să împlinim aceste soroace și să înălțăm rugăciuni către Dumnezeu pentru ca El să aibă milă de sufletul fiecăruia dintre creștini care trece la cele veșnice deoarece nimeni nu este fără de păcat pe pământ. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a rememorat momentul trecerii la cele veșnice a arhiepiscopului Epifanie. Arhiepiscopul Epifanie Norocel s-a născut pe 14 decembrie 1932, în comuna suceveană Mălini. A păstorit Eparhia Buzăului și Vrancei din 4 iulie 1982 până la mutarea sa la Domnul, în ziua de 7 ianuarie 2013. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1296, Ultimul acces: 2025-01-16 05:34:21
|
Timp total: 0,14s...
[1]:1