Început de An Nou la Galați[2015-01-02]A devenit deja o tradiție ca la trecerea în noul an, ierarhii și preoții să înalțe rugăciuni de mulțumire pentru anul care a trecut, dar și de cerere pentru anul care începe. În acest context, în toate bisericile Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost oficiată slujba specială de la cumpăna dintre ani, a precizat Părintele Molocea Gabriel.La Catedrala Arhiepiscopală din Galați în prezența rugătoare a credincioșilor gălățeni, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și a rostit cuvenitele rugăciuni doxologice. La final, fiecare credincios a putut servi un pahar de ceai cald și alimente tradiționale, specifice perioadei în care ne aflăm. Marți, 1 ianuarie, la sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența evlavioasă a credincioșilor din municipiu. Pentru persoanele cu dizabilități prezente la Sfânta Liturghie, slujba a fost transpusă și în limbaj mimico-gestual. În încheiere a fost săvârșită slujba de Te-Deum. După Sfânta Liturghie din Catedrala Arhiepiscopală, Chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat copiii și tinerii aflați în grija Așezământului Filantropic Sfântul Vasile cel Mare din Galați. După rugăciunea de mulțumire, tinerii i-au sorcovit pe cei prezenți și le-au oferit un scurt moment artistic. La final, toți copii și tinerii au primit daruri, constând în dulciuri, iconițe și cărți de rugăciuni, după care toți cei prezenți la eveniment au fost invitați la agapa frățească. Prima zi din anul 2015 s-a încheiat cu tradiționala întâlnire de suflet a ierarhulului Dunării de Jos cu preoții municipiului Galați și părinții protoierei ai județului, la Centrul Eparhial al Dunării de Jos. *** Așezământului Filantropic Sfântul Vasile cel Mare din Galați, a fost înființat ca orfelinat de fete în perioada interbelică (1936-1939), de către vrednicul de pomenire Episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos. După 50 de ani de confiscare de către regimul comunist, la inițiativa și în urma demersurilor făcute de către chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, în acea vreme Episcop al Dunării de Jos, clădirea a fost retrocedată, după care s-au efectuat ample lucrări de reamenajare și dotare. Reînființat și inaugurat în octombrie 2000, prin prezența și binecuvântarea Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului și a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, în prezența autorităților centrale și locale, civile și militare, a ctitorilor și donatorilor, a clerului eparhial și a unei mulțimi de credincioși, așezământul găzduiește în prezent un Centru de Plasament Rezidențial în cadrul căruia sunt îngrijite 27 de tinere provenite din familii defavorizate. De asemenea, aici funcționează Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale Speranța, inaugurat anul trecut, care acordă asistență psiho-pedagogică, meditații gratuite și o masă zilnic la 73 de copii, precum și Centrul de Asistență Medicală și Laborator de Analize Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, în cadrul căruia funcționează patru cabinete medicale (ecografie, stomatologie, medicină generală și laborator analize), deservite de medici specialiști, care oferă zilnic asistență medicală gratuită la peste 20 de persoane (pensionari, elevi, studenți etc.). În cadrul aceluiași complex ființează, tot din anul 2000 și Mănăstirea Sfântul Vasile cel Mare ale cărui maici se ocupă de educația duhovnicească a tinerelor găzduite de acest centru filantropic. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 5065, Ultimul acces: 2024-12-07 07:39:25
|
Timp total: 0,21s...
[]:1