Angajamentul ecumenic este ireversibil - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Angajamentul ecumenic este ireversibil

[2005-06-16]
Papa Benedict al XVI-lea l-a primit astăzi pe rev. Samuel Kobia, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC), însoțit de soția sa și membrii delegației cu care săptămâna aceasta a făcut o vizită oficială la Roma. Papa a amintit cum relațiile dintre Biserica Catolică și WCC s-au dezvoltat începând cu Conciliul Vatican II, în 1965 conducând la "înființarea Grupului Mixt de Lucru ca un instrument de menținere a contactului și de cooperare".

"În luna noiembrie a acestui an va avea loc o importantă consultare privind viitorul Grupului Mixt de Lucru, cu ocazia celei de-a 40-a aniversare a fondării lui. Sper și mă rog ca scopul și metodologia de lucru să fie clarificate mai mult, pentru o mai eficientă înțelegere și cooperare ecumenică." Papa a continuat: "În primele zile ale pontificatului meu am afirmat că `prima sarcină este lucrarea neîncetată pentru refacerea unității depline și vizibile între credincioșii lui Cristos`. Aceasta necesită [...] `gesturi concrete care să intre în inimi și să aprindă conștiințele [...] inspirând în toți o convertire interioară, ca și condiție necesară a progresului ecumenic."

La final Sfântul Părinte și-a exprimat speranța că vizita rev. Tobia la Sfântul Scaun "a fost rodnică, întărind legăturile de înțelegere și prietenie dintre noi. Angajamentul Bisericii Catolice în direcția atingerii unității creștine este ireversibil. Doresc de aceea să vă asigur că ea este dornică să continue cooperarea cu Consiliul Mondial al Bisericilor." (SE05-10411)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1936, Ultimul acces: 2024-04-15 04:10:07