Anul Credintei: Cateheze pentru adulti (I)

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 0,1s...

Ştiri şi Evenimente

Anul Credinţei: Cateheze pentru adulţi (I)

[2013-02-11]

pr. Mihail Farcaş
Traducător:
Teme: Teologie

Special pentru acest An al Credinţei, convocat de Papa Benedict al XVI-lea între octombrie 2012 şi noiembrie 2013, Editura Presa Bună a Diecezei Romano-Catolice de Iaşi a publicat o mapă cu cateheze pentru copii, tineri şi adulţi, dedicate Crezului. Cele adresate copiilor au fost elaborate de pr. Gheorghe Iordache, SVD, cele adresate adulţilor de pr. Mihail Farcaş, iar cele adresate tinerilor de către pr. Corneliu Berea, SVD. Intenţia autorilor acestor cateheze a fost aceea de a propune o explicaţie adaptată a celor 12 articole ale Crezului. Cu acordul directorului editurii, pr. Cornel Cadar, vom serializa în aceste numere catehezele pentru adulţi.

Catehismul Bisericii Catolice

ne spune următoarele învăţături

despre Crez, în general:

185. Cine spune "cred", spune "Ader la ceea ce noi credem". Comuniunea în credinţă are nevoie de un limbaj comun al credinţei, normativ pentru toţi şi unindu-i în aceeaşi mărturisire a credinţei.

186. Încă de la origine, Biserica apostolică şi-a exprimat şi şi-a transmis credinţa în formule scurte, normative pentru toţi. Dar de foarte timpuriu Biserica a voit şi să adune esenţialul credinţei sale în rezumate organice şi articulate, destinate în special candidaţilor la Botez:

Simbolul credinţei n-a fost alcătuit după părerile oamenilor, ci din toată Scriptura a fost adunat ceea ce este mai important, pentru a da o singură învăţătură completă de credinţă. Şi, după cum sămânţa de muştar închide într-un grăunte foarte mic mulţime de ramuri, tot astfel acest compendiu al credinţei închide în câteva cuvinte toată cunoaşterea adevăratei pietăţi cuprinsă în Vechiul şi Noul Testament.

187. Aceste sinteze ale credinţei sunt numite "mărturisiri de credinţă" pentru că ele rezumă credinţa pe care o mărturisesc creştinii. Sunt numite "Crez" după ceea ce este în mod normal primul cuvânt: "Cred". Sunt numite şi "Simboluri ale credinţei".

188. Cuvântul grecesc symbolon desemna jumătatea unui obiect rupt în două (de pildă o pecete) care era prezentat drept semn de recunoaştere. Părţile rupte erau alăturate pentru a verifica identitatea purtătorului. Simbolul credinţei este, aşadar, un semn de recunoaştere şi de comuniune între credincioşi. Symbolon desemnează, apoi, o culegere, o colecţie sau un sumar. Simbolul credinţei este culegerea principalelor adevăruri de credinţă. De aceea slujeşte ca punct de referinţă primar şi fundamental al catehezei.

189. Prima "mărturisire de credinţă" se face la Botez. "Simbolul credinţei" este în primul rând simbolul baptismal. Pentru că Botezul este dat "în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19), adevărurile de credinţă mărturisite la Botez sunt articulate pe baza referirii lor la cele trei persoane ale Sfintei Treimi.

190. Simbolul este deci împărţit în trei părţi: "Întâi este vorba despre prima persoană dumnezeiască şi despre lucrarea minunată a creaţiei; apoi, despre a doua persoană dumnezeiască şi despre misterul răscumpărării oamenilor; în sfârşit, despre a treia persoană dumnezeiască, izvor şi principiu al sfinţirii noastre". Acestea sunt "cele trei capitole ale peceţii noastre (baptismale)".

191. "Aceste trei părţi sunt distincte, deşi legate între ele. După o comparaţie adeseori folosită de părinţi, le numim articole. Într-adevăr, după cum în mădularele noastre există anumite articulaţii care le deosebesc şi le separă, tot astfel, în această mărturisire de credinţă, s-a dat pe drept cuvânt numele de articole adevărurilor pe care trebuie să le credem în chip deosebit şi în mod distinct". După o tradiţie veche, atestată deja de sfântul Ambrozie, există şi obiceiul de a număra 12 articole ale Crezului, simbolizând prin numărul apostolilor ansamblul credinţei apostolice.

Dintre toate simbolurile credinţei, două ocupă un loc cu totul deosebit în viaţa Bisericii:

194. Simbolul apostolilor, numit astfel pentru că este considerat pe drept cuvânt ca rezumatul fidel al credinţei apostolilor. Este vechiul simbol baptismal al Bisericii Romei. Marea lui autoritate vine din acest fapt: "El este simbolul pe care îl păstrează Biserica romană, unde şi-a avut scaunul Petru, primul dintre apostoli, şi unde acesta a adus expresia credinţei comune".

195. Simbolul numit de la Niceea-Constantinopol îşi datorează marea autoritate faptului că este rodul primelor două Concilii ecumenice (325 şi 381). El rămâne comun până astăzi tuturor marilor Biserici din Orient şi Occident.

197. Ca în ziua Botezului, când toată viaţa noastră a fost încredinţată "îndreptarului de învăţătură" (Rom 6,17), să primim simbolul credinţei noastre dătătoare de viaţă. A rosti cu credinţă Crezul înseamnă a intra în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a intra în comuniune şi cu Biserica întreagă, care ne transmite credinţa şi în sânul căreia credem:

Acest Simbol este pecete spirituală, e meditaţia inimii noastre şi paza ei statornică; e, fără îndoială, comoara sufletului nostru.

* * *

Articolul 1.

Cred în Dumnezeu Tatăl Atotputernicul,

Creatorul cerului şi al pământului

Cred în Dumnezeu

"Cred în Dumnezeu": această primă afirmaţie a mărturisirii de credinţă este şi cea fundamentală.

Articolele din Crez depind toate de primul, după cum şi poruncile o explicitează pe cea dintâi.

Numele lui Dumnezeu

Dumnezeu are un nume. El nu este o forţă anonimă.

Dumnezeul cel viu: Dumnezeu îl cheamă pe Moise din mijlocul unui tufiş care arde fără să se mistuie. Dumnezeu îi spune lui Moise: "Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi - Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob" (Ex 3,6). "Eu sunt cel care sunt: Acesta e numele meu pentru totdeauna şi aşa voi fi pomenit din neam în neam" (cf. Ex 3,14-15).

Acest nume divin este misterios, aşa cum Dumnezeu este mister.

Revelându-şi numele, Dumnezeu îşi revelează în acelaşi timp fidelitatea, care este dintotdeauna şi pentru totdeauna, valabilă pentru trecut ("Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi", Ex 3,6), ca şi pentru viitor ("Voi fi cu tine", Ex 3,12).

Numele divin "Eu sunt" sau "El este" exprimă fidelitatea lui Dumnezeu care, în ciuda infidelităţii omului păcătos şi a pedepsei pe care acesta o merită, "îşi păstrează îndurarea peste mii de generaţii" (Ex 34,7). Dumnezeu revelează că el este "bogat în milostivire" (Ef 2,4) mergând până la a-l dărui pe propriul său Fiu. Dându-şi viaţa pentru a ne izbăvi de păcat, Isus va revela că el însuşi poartă numele divin: "Când îl veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi şti că Eu sunt" (In 8,28).

Dumnezeu este iubire

Iubirea lui Dumnezeu pentru Israel este comparată cu iubirea unui tată pentru fiul său (Os 11,1). Această iubire este mai puternică decât iubirea unei mame pentru copiii ei. Dumnezeu îşi iubeşte poporul mai mult decât îşi iubeşte un mire mireasa;

Această iubire va fi biruitoare chiar şi asupra celor mai grave infidelităţi; va merge până la darul cel mai de preţ: "Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut" (In 3,16).

Sfântul Ioan spune: "Dumnezeu este iubire" (1In 4,8.16)

Implicaţiile credinţei în Dumnezeul unic

Înseamnă a cunoaşte măreţia lui Dumnezeu: "Mare este Dumnezeu şi nu-l putem pricepe" (Iob 36,26). De aceea, Dumnezeu trebuie să fie "primul slujit".

Înseamnă a trăi în aducere de mulţumire: dacă Dumnezeu este cel unic, tot ce suntem şi tot ce avem vine de la el: "Ce ai ce să nu fi primit?" (1Cor 4,7). "Cum voi răsplăti Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut?" (Ps 116,12).

Înseamnă a cunoaşte unitatea şi adevărata demnitate a tuturor oamenilor: toţi sunt făcuţi "după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" (Gen 1,26).

Înseamnă a ne folosi bine de lucrurile create: credinţa în Dumnezeul unic ne face să ne folosim de lucruri în măsura în care acestea ne apropie de el şi să ne dezlipim în măsura în care ne depărtează de el.

Înseamnă a-ţi pune încrederea în Dumnezeu în orice împrejurare, chiar şi în restrişte.

N.B.: Acest ultim punct dedicat "implicaţiilor" poate fi uşor transformat în întrebări de grup sau angajamente personale şi de grup ca şi rezultat/rod al catehezei.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1478, Ultimul acces: 2025-03-16 23:44:30

Timp total: 0,1s...

[]:1