Marcelino Pan y Vino revine, într-o versiune mexicană[2013-02-08]Magia unuia dintre cele mai populare filme catolice spaniole ale secolului XX este readusă în actualitate de un remake mexican. "Miracolul lui Marcelino" se bazează pe adaptarea cinematografică din 1955 a povestioarei "Marcelino Pan y Vino" scrisă de Jose Maria Sanchez. Povestea relatează aventurile unui băiat orfan, abandonat ca prunc de mama sa pe treptele unei mănăstiri franciscane.Filmul original spaniol, regizat de Ladislao Vajda, a fost un succes la festivaluri de film precum cele de la Berlin sau Cannes, copilul actor Pablito Calvo fiind premiat pentru rolul său, Marcelino. Istorioara începe cu un grup de frați care găsesc un nou-născut pe treptele săracei lor mănăstiri, devastate de război. Neputând să caute ajutor datorită violențelor, frații se hotărăsc să îl crească chiar ei. Marcelino crește, și se ține de șotii cu frații, alături de Enrique, prietenul lui cel mai bun. Când vede legătura strânsă dintre acesta și mama lui, Marcelino începe să ducă dorul propriei lui mame. Un atac condus de revoluționari lasă micul sat unde se afla mănăstirea în pragul dezastrului, iar mama lui Enrique moare. Marcelino, speriat, se retrage în singurul loc unde frații îi spuseseră să nu intre: în mansarda mănăstirii. Aici era păstrat un crucifix în mărime naturală, dar Marcelino este încă prea mic să îl recunoască pe Cel Răstignit. Crezând că omului de pe cruce îi este foame, el îi aduce pâine și vin, și îi împărtășește dorința sa profundă de a-și cunoaște mama. Deși remake-ul este amplasat în contextul revoluției mexicane, producătorul și scenaristul Mikel Garcia explică faptul că nucleul povestirii, relația dintre Marcelino și Isus, "este același ca în povestea originală". "Dacă în versiunea din 1995 era primarul comunist care dorea să ia fraților mănăstirea, în noua versiune este un revoluționar mexican", explică Garcia. Noul film este distribuit acum și în limba engleză, pe DVD, iar mai multe detalii se pot afla de pe situl MarcelinoFilm.com. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1428, Ultimul acces: 2025-03-21 00:02:29
|
Timp total: 0,41s...
[]:1