Priveghind ani multi intr-o cetate a Ortodoxiei - Eudoxia de la Ramet - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Priveghind ani mulți într-o cetate a Ortodoxiei - Eudoxia de la Râmeț

[2013-02-07]
Am aflat din tradiția Mănăstirii Râmeț că într-o zi, având anumite piedici în organizarea muzeului, maica Eudoxia plângea. Părintele Dometie, copleșit de râvna ei și de hotărârea de a duce lucrurile la bun sfârșit, i-a fost alături până la finalizarea proiectului.
După deschiderea muzeului (12 iulie 1969), maica Eudoxia a trimis la 9 ianuarie 1970 președintelui Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (azi Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național), Pompiliu Macovei, o frumoasă epistolă, în care sublinia vechimea și importanța deosebită a lăcașului monahal din Apuseni. Stăruitoarea călugăriță ruga să se facă intervenții la Ministerul Afacerilor Externe pentru ca Ambasada României din Budapesta să elibereze un document din anul 1215 aflat în arhive. În același timp, maica se străduia să ia legătura cu Evloghie Oța, fost viețuitor al mănăstirii, pentru identificarea persoanei care a văzut documentul respectiv și despre care spunea că este din raionul Alba. „Suntem la Sf. Mănăstire Râmeț, județul Alba din anul 1955, ca mănăstire de maici, în urma unei hotărâri a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (mai înainte fiind mănăstirea de călugări). (…) Fiind venite acum noi în această Sf. Mănăstire, am purces la organizarea unui mic muzeu care să scoată în evidență vechimea acestui loc, precum și contribuția adusă la culturalizarea poporului român. Ne mândrim că am ajuns să trăim pe aceste meleaguri pe care unele documente le atestă ca fiind foarte vechi“.
Astăzi muzeul stă mărturie neclintită a dragostei și a jertfei monahiei Eudoxia, care va rămâne și prin această realizare prezentă în mănăstirea pe care a iubit-o nespus, precum și a locului și istoriei de la Râmeț, care i-a dăruit bucurii mari în vremuri grele, dar și multe lacrimi, trimise la timpul respectiv în ceruri, acolo unde sunt inima și comoara monahilor.
În anul 1979 a fost admisă la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, urmând cursurile la zi timp de patru ani, până în 1983, când a devenit licențiată în teologie.
Maica Eudoxia a suferit odată cu mănăstirea și s-a bucurat dimpreună cu ea. La 1 mai 1987, când era ghid al mănăstirii, făcând parte și din consiliile economic, duhovnicesc și de judecată, scria în „Cartea de impresii“: „Lăudat să fie Dumnezeu pentru toate, noua biserică atât de frumoasă prin arhitectura ei își așteaptă pictorii, iar cea străveche e în restaurare“.
A iubit arta și frumosul, dar mai mult decât mintea poate cuprinde, a preacinstit-o în mod deosebit pe Maica Domnului. Oricine intra în chilia ei era întâmpinat de chipul senin și blând al Preacuratei, privind din multele icoane ce se aflau pe pereți, pe care numai maica Eudoxia putea să-l contureze prin penel, împletit cu rugăciunea cea din adâncul inimii.
Nu a studiat pictura, dar... mai presus de orice a iubit-o pe Maica Domnului, care nu are întotdeauna și numaidecât nevoie de studii înalte, însă aceasta a fost taina maicii Eudoxia, neîmpărtășită cuiva, tocmai din pricina smereniei adevărate care o însuflețea.
Chiar și la vârsta ei iubea biserica și rugăciunea (Psaltirea în special) și cu toate că din pricina anilor și a bolilor îi era uneori foarte greu, se străduia să nu lipsească de la toate laudele și mai ales de la Sfânta Liturghie, iar pravila era merinda nelipsită prin care își hrănea sufletul curat, aidoma acelora al pruncilor. A fost un model de viețuire, după cum afirmă surorile din cin care i-au fost apropiate. Când îți era mai greu, de ajuns era să te afli în preajma sa, căci rugăciunea care o însoțea pretutindeni, ca prin minune liniștea și pe cei care o cercetau.
Din dorința de a tezauriza istoria și faptele minunate ale celor dinaintea noastră, a organizat împreună cu fratele ei, pr. Mihai Manolache, un muzeu închinat arhimandritului Dometie în casa părintească din satul Târlele-Filiu, unde a crescut maica Eudoxia. La resfințirea bisericii din toamna anului 2012, maica Eudoxia a participat împreună cu întreaga familie și a revăzut pentru ultima oară locurile natale.
Chilia ei de la Râmeț era de fapt o anexă la „Muzeul Părintele Dometie“ de la Filiu. Păstra cu mare grijă câteva documente și lucruri personale ale părintelui Dometie, care, de acum, vor trebui expuse, fie la Râmeț, fie în muzeul ce-i poartă numele.
M-am bucurat să o întâlnesc de multe ori pe maica Eudoxia, la sfințirea noii biserici a mănăstirii, în iunie 1992, la Sfintele Paști ale anului 1995, când am făcut împreună, timp de o lună, un pelerinaj la Ierusalim și Locurile Sfinte și de alte multe ori la Râmeț. Păstrez câteva scrisori și poezii pe care maica mi le-a dedicat în decursul anilor. Era sfătoasă, vorbea frumos și avea o căldură a inimii. Amintirile ei se îndreptau adesea către celebrul ei frate, arhimandritul Dometie Manolache. Alături de ea, în decursul anilor am săvârșit trisaghioane (slujbe de pomenire) la mormântul cuviosului Dometie, de sub mărul aflat în apropierea Altarului de vară al Râmeților. Am parcurs cu interes paginile scrise de maica Eudoxia despre fratele său, ca și versurile publicate în volumul „Poezii despre mireasa din Apuseni și părintele Dometie“.
Monahia Eudoxia a întâmpinat la Râmeț ierarhi, monahi și preoți mulți, scriitori și oaspeți importanți din țară și străinătate, cărora le-a vorbit din inimă despre istoria mănăstirii. Unii dintre pelerini au scris despre ea, alții i-au închinat poezii și cuvinte de apreciere. Mulți dintre ei o vor pomeni în rugăciuni neuitătoare, aducându-și aminte de toată osteneala ei în slujirea Domnului și a Mănăstirii Râmeț.
Statornicia, râvna, priceperea, darul cuvintelor, jertfelnicia, smerenia, evlavia și dragostea pentru rugăciune, atenția acordată tuturor, zâmbetul și inima bună, dar mai ales dăruirea totală și necondiționată pentru Mănăstirea Râmeț, o așază pe monahia Eudoxia într-un șir important al viețuitorilor cuvioși pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română.
Chipul ei nimbat de lumina faptelor bune și de lucrarea monahicească ascunsă celor mulți rămâne să străjuiască mănăstirea de la poalele Trascăului. Credem că va afla răspuns bun și răsplata meritată celor ce și-au închinat viața Mântuitorului.
Din cei 80 de ani, maica Eudoxia a petrecut 60 închinându-I Domnului, în viața monahală, iar mai bine de 55 de ani la Râmeț.
A plecat la cele veșnice discret, după o suferință grea, iar obștii de la iubita sa Mănăstire Râmeț i-a lăsat cel mai mare dar, agoniseala de-o viață, și anume... DRAGOSTEA fără măsură...
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 7 februarie 2013, semnat de pr. arhim. Timotei Aioanei, Exarh cultural și Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 474, Ultimul acces: 2020-10-23 10:24:05