Papa șocat de tragedia din clubul de noapte brazilian[2013-01-31]Papa Benedict al XVI-lea a fost șocat de moartea celor 233 de persoane într-un club de noapte brazilian, rugându-se pentru cei răniți și pentru familiile și prietenii celor care au murit. Tragedia a avut loc duminică, în jurul orei 3AM, la clubul Kiss, când efectele pirotehnice folosite de trupa Gurizada Fandangueria au aprins acoperișul. Rodrigo Martins, chitarist în formație, a declarat: "am cântat cam cinci melodii când, privind în sus, am văzut că acoperișul arde"."Se poate să se fi întâmplat datorită mașinii pe care o folosim pentru a produce un efect luminos, cu scântei. Nu am avut niciodată probleme cu ea. Când focul a început, un paznic ne-a dat extinctorul, solistul a încercat să îl folosească pentru a stinge focul, dar nu a mers", a mai declarat el. Focul s-a răspândit rapid, provocând panică, majoritatea deceselor fiind provocate de asfixiere. Inspectorul de poliție Ranolfo Vieira a declarat luni, la o conferință de presă, că trei persoane au fost temporar arestate, ca parte a investigațiilor pentru a se lămuri originea incendiului, în timp ce o a patra persoană este căutată încă. Într-o telegramă trimisă Arhiepiscopului Helio Adelar Rubert al Arhidiecezei de Santa Maria, secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone, spune că Papa este "șocat de moartea tragică a sute de tineri" și oferă "condoleanțele sale familiilor victimelor, împărtășind durerea tuturor celor care îi deplâng". În același timp "îi încredințează pe cei morți lui Dumnezeu, Tatăl milostivirii, și se roagă pentru mângâierea și refacerea celor răniți, și pentru curaj și alinare pentru cei afectați de tragedie". De asemenea "transmite binecuvântarea sa apostolică tuturor celor care suferă și celor care îi asistă pe aceștia". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1429, Ultimul acces: 2024-12-03 03:17:30
|
Timp total: 0,18s...
[]:1