A trecut la Domnul Cardinalul emerit Józef Glemp - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

A trecut la Domnul Cardinalul emerit Józef Glemp

[2013-01-25]
După o lungă boală, a trecut la cele veșnice Cardinalul emerit Józef Glemp în vârstă de 83 ani. Între anii 1981 și 2004 a fost președintele Conferinței Episcopilor din Polonia, între 1981 și 2009 a fost primat al Poloniei, iar din anul 2006, Arhiepiscop emerit al Arhidiecezei de Varșovia. Cardinalul Józef Glemp a murit miercuri, 23 ianuarie 2013, la ora 21.30, în spitalul din cartierul Wilanów, unde a fost internat cu câteva luni în urmă.
Józef Glemp s-a născut pe 18 decembrie 1929 în Inowrocław în regiunea Kujawy. La momentul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, terminase deja al patrulea an din educația sa, în școala primară din Koœcielec Kujawski, iar în timpul ocupației germane, împreună cu frații săi mai tineri, a fost trimis la muncă forțată la o fermă germană. După eliberare, în luna martie 1945, a început studiile la școala de stat "Jan Kasprowicz" în Inowrocław. Sub îndrumarea profesorilor, a dezvoltat o pasiune pentru limbile vechi, în special limba latină, care va deveni mai târziu obiectul și instrumentul activității sale academice.
La 25 mai 1950 a primit diploma de bacalaureat care i-a permis să se înscrie la o facultate fără susținerea examenelor de admitere. S-a înscris la Facultatea de Filologie Slavonă din cadrul Universității din Varșovia, apoi s-a transferat la Universitatea "Mikołaj Kopernik", din Toruń, cu dorința de a se transfera apoi la Seminarul primațial din Gniezno. La data de 25 mai 1956 a fost hirotonit preot în Bazilica primațială din Gniezno. Datorită detenției în care se afla Cardinalul Stefan Wyszynski și a lipsei Episcopului Lucjan Bernacki, actul hirotonirii a fost celebrat de Franciszek Jedwabski, Episcop auxiliar din Poznań.
În 1958, autoritățile ecleziastice l-au trimis la Roma pentru studii de specialitate în domeniul dreptului civil și canonic la Universitatea Pontificală Laterană din Roma, studii pe care le-a finalizat în anul 1962. Teza sa de doctorat a fost intitulată "De evolutione conceptus fictionis iuris". În luna martie a anului 1979 a fost numit Episcop al Diecezei de Warmia, iar în aprilie a fost consacrat de către primatul polonez Ștefan Wyszynski, iar de la 7 iulie 1981 a fost numit Arhiepiscop de Varșovia și Gniezno și primat al Poloniei. La 2 februarie 1983 a primit demnitatea de Cardinal, prezbiter al Sfintei Biserici Romane cu titlul bisericii "Preasfânta Fecioară Maria" din Trastevere.
A condus Biserica din Polonia nu numai în timpul revoltelor interne în perioada comunistă, ci, de asemenea, în timpul schimbărilor politice din anul 1989 și în perioada de integrare cu Uniunea Europeană. După schimbările din anul 1989, s-a îngrijit de prezența religiei în viața publică - predarea religiei în școli - și a determinat guvernul să semneze concordatul cu Sfântul Scaun în anul 1993. Marele merit îi revine pentru adoptarea în anul 1989 a legii privind relațiile statului cu Biserica, lege ocrotită de Constituția statului polonez. În anul 2007 s-a retras la pensie; cu toate acestea, prin decizia Papei Benedict al XVI-lea și-a păstrat titlul de primat până la împlinirea vârstei de 80 de ani, adică până în anul 2009, când a pierdut dreptul de a participa la conclave.
La 18 decembrie 2009 a împlinit 28 de ani de slujire ca primat al Poloniei. A fost urmat în această funcție de Arhiepiscopul Henryk Muszynski. De atunci, titlul de primat a revenit la Gniezno - scaunul episcopal, de care este legată istoric această instituție. Ca primat al Poloniei a întreprins mai multe vizite, printre care și vizita din luna decembrie a anului 1992 din România. Cu acest prilej a vizitat Dieceza de Iași, a participat la celebrarea hramului mic dedicat Preasfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu din Cacica și, la 10 octombrie, a sfințit piatra de temelie pentru construirea noului sediu al Asociației "Dom Polski" din Solonețul Nou.
Arhiepiscopul Józef Michalik, președintele Conferinței Episcopilor din Polonia, i-a mulțumit "pentru stilul și maniera" primațială, pe care a denumit-o ca fiind "ecumenică, umilă și neobosită față de dificultăți și obstacole". (material semnat de pr. Alfons-Eugen Zelionca pentru Ercis.ro)
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1682, Ultimul acces: 2025-04-21 05:38:21