Rânduiala înmormântării călugărilor[2013-01-10]Slujba de înmormântare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Epifanie va urma o rânduială liturgică specială.Pentru că ierarhii ortodocși sunt călugări, slujba prohodirii lor este una deosebită, caracterizată prin simplitate, smerenie și nădejde în înviere. În cazul trecerii la cele veșnice a unui ierarh se săvârșește slujba înmormântării călugărilor care ne aduce aminte de făgăduințele pe care un monah le-a făcut înaintea lui Dumnezeu și a obștii din care a făcut parte. Slujba înmormântării călugărilor se deosebește oarecum de slujba înmormântării mirenilor, dar și de slujba înmormântării preoților și diaconilor de mir. Este o slujbă a renunțării, o slujbă simplă. Cele opt pesne ale canonului înmormântării călugărilor care sunt citite cu astfel de prilej ca și cele opt rânduri ale antifoanelor Învierii ne aduc aminte pe de o parte de frumusețea trăirii vieții monahale, dar și de nădejdea Învierii, a precizat pentru TRINITAS TV Arhim. Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La începutul slujbei înmormântării călugărilor, printre stihurile Psalmului 117, apare foarte des cântarea Al tău sunt eu, mântuiește-mă!. La finalul slujbei, ierarhii, preoții și credincioșii cântă Hristos a înviat!. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1734, Ultimul acces: 2025-01-16 09:45:40
|
Timp total: 0,14s...
[1]:1