CÂTE CEVA Benone Burtescu[2013-01-04]VIAȚA de după SPECTACOLAceasta e viața, spun oamenii în sensul acceptării sau și mai exact în sensul neputinței de a o schimba. La pragmaticul asta e viața se răspunde cel mai adesea cu filozoficul nu e asta viața, în sensul că omul nu este atât de fericit sau nenorocit precum i se pare că este. De fapt el zice ASTA e viață? întrebându-se, cu accentul nemulțumirii de ea, sau ASTA e viață! la imperativ aprobativ, adică un fel de așa da. Cel mai adesea sunt greșite ca reflecție asupra realității și una și cealaltă. Suntem după sărbători și deși fictiv, am dat din una în alta pentru a lungi viața mai bine zis trăitul în ele. Nu e de judecat acest lucru, ci de observat, și de a-l face cât mai benefic. Din nefericire, omul nu știe să fie un pic mai ponderat atât în euforia sărbătorii cât și în depresia de după ea. Dacă sărbătoarea consolidează spiritul uman ceea ce ar fi de dorit atunci e bine. Dacă ea îl secătuiește și de puținele resurse spirituale pe care le mai avea, atunci epuizarea e tare nefericită. Din această situație din urmă, a apărut ceea ce se cheamă VIAȚA de după SPECTACOL. În timpul SPECTACOLULUI este o anume trăire, o anume viață despre care de obicei cel puțin pe jumătate greșit spunem așa da viață!. După SPECTACOL, nu mai spunem nimic, dar o simțim ca vai de ea de viață, referitor la viața pe real. Desigur, aceasta este o vorbire generală, care nu se aplică segmentului de oameni care sunt în sărbătoare permanentă sau celui care nu apucă să știe ce e sărbătoarea. În ceea ce mă privește, SPECTACOLUL nu mi se potrivește sau eu nu mă potrivesc lui, JUCAREA neatingându-mi vreodată dimensiunile vieții reale, nici în dramatism, nici în bucurie. La această situație contribuie poate și procentul de artificial programat din spectacol, dar și experiența cvasiunanimă a vieții de după spectacol mult mai simțită decât cea din timpul lui. Temporalitatea spectacolului în raport cu restul, de asemenea îl dezavantajează în aprecierea prin comparație. Artificialul spectacolului nemulțumește intelectul, iar emoția este biciuită pe nedrept. Odată cu terminarea spectacolului, scurt oricât ar fi de lung, măștile cad și chipul din oglindă nu doar că ne arată la fel ca mai înainte, ci mai depresat prin neputință de a ne fi asimilat cu protagoniștii cum și de nepermanetizare. Ați observat că nu am fost consecvent până aici în a mă ocupa de SPECTACOL numai, sau numai de SĂRBĂTOARE, ci le-am amestecat. E adevărat în mare măsură că pe nedrept, dar intervin acum și spun că atunci când se face din SĂRBĂTOARE un SPECTACOL nu pot fi acuzat de harababură ideatică. Uneori aceste două sunt atât de confundate în minte și apoi în emoții și practică, încât efectele sunt aceleași. VIAȚA de după SĂRBĂTOARE când SĂRBĂTOAREA a fost SPECTACOL este grea. Este o întoarcere din vacanță și intrarea în rutina muncii pe care o cam uitasem. În sărbătoarea religioasă dacă a fost doar spectacol, înseamnă isprăvirea caltaboșului și sarmalelor. Este aruncarea la gunoi a pomului ce cu câteva zile mai devreme și doar pentru câteva acele zile fusese frumos împodobit. Moș Crăciun în salopetă. Nu știi de cine să-ți pară mai rău, de copii că trebuie să meargă la școală sau de tine că trebuie să mergi la muncă. Ce a mai rămas din mâncare și băutură se consumă cu îngăduință, ca lumânările care-și dau răsuflarea. Dacă SĂRBĂTOAREA n-a fost SPECTACOL, s-a întâmplat bucurie pentru un orfan, pentru o văduvă, pentru un bolnav, speranță pentru cineva fără speranță, și sămânța de învățătură a nașterii Mântuitorului dă rod peste anul care începe greu dar frumos în devenirea așteptării lui. Cerul se mută în suflet și VIAȚA de după SĂRBĂTOARE se înnobilează cu Împărăția promisă de Domnul Dumnezeu în Sfintele Scripturi. Nu este GOLUL de după SPECTACOL, nici stingerea luminilor în orașul fost împodobit, nici plictiseala obositoare a luării de la capăt după o mințire aparent frumoasă, ci o creștere a sadului de veșnicitate plantat în câteva momente ale sfintelor amintiri de felul cum a avut loc mântuirea noastră. Celor iubiți, adică Dumneavoastră tuturor, vă doresc 2013 crescând din zori în apogeul lui de dragoste față de Domnul Dumnezeul nostru Mântuitor și unii față de alții în închipuirea colindului de veșnicie pe ulițele ei. Benone Burtescu (dburtescu@aol.com) Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 5288, Ultimul acces: 2024-12-13 01:32:43
|
Timp total: 0,01s...
[]:1