Liturghie arhierească la Parohia sătmăreană Buna Vestire[2012-03-18]Sătmărenii au participat în număr mare, astăzi, 18 martie 2012, la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica Buna Vestire din muncipiu. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, într-un paraclis provizoriu, lăcașul de cult aflându-se în construcție, informează TRINITAS TV.Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a spus: Suntem în Parohia Buna Vestire din municipiul Satu Mare. De 10 ani de când a început construcția acestei biserici venim în fiecare an ca să fim cel puțin o dată împreună cu ei spre a-i binecuvânta, încuraja, întări și a-i aprecia pentru faptul că, iată, deja au construit o biserică, sunt la acoperiș și continuă lucrările, fiind hotărâți să le ducă la bun sfârșit. Credincioșii Parohiei Buna Vestire din Satu Mare sărbătoresc anul acesta 11 ani de la punerea pietrei de temelie a lăcașului de cult. Și în Satu Mare, la fel ca și în celelate localități ale eparhiei, lucrările de construție a lăcașurilor de cult continuă și în această perioadă, în pofida greutăților financiare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 918, Ultimul acces: 2026-05-07 02:56:48
|
Timp total: 0,45s...
[]:1