Despre "missio ad gentes" si noua evanghelizare astazi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Despre "missio ad gentes" și noua evanghelizare astăzi

[2012-02-27]
Cardinalul Timothy M. Dolan
Traducător: Radu Capan
Teme: Biserică

Mai jos aveți textul integral al discursului despre noua evanghelizare susținut la 17 februarie 2012 de Cardinalul Timothy Dolan, Arhiepiscop de New York, în timpul Zilei de Rugăciune și de Reflecție pentru Colegiul Cardinalilor, cu o zi înainte de Consistoriul în care au fost creați 22 noi Cardinali. Titlul discursului a fost: "Vestirea Evangheliei astăzi, între missio ad gentes și noua evanghelizare".

Sfinte Părinte, Cardinale Sodano, frații mei întru Cristos: Sia lodato Gesu Cristo! (Lăudat să fie Isus Cristos!)

Este la fel de veche ca și mandatul ultim al lui Isus: "Mergeți, învățați toate neamurile!", și la fel de proaspătă ca și Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu proclamat la Liturghia din această dimineață. Vorbesc despre datoria sacră a evanghelizării. Este "mereu veche, mereu nouă". Cum se face, când se face, unde se face se pot schimba, dar misiunea rămâne constantă, la fel și mesajul și inspirația, "Isus Cristos, același ieri, astăzi și mâine".

Ne-am adunat în caput mundi (capitala lumii), evangelizată chiar de Petru și Paul, în orașul de unde Succesorii Sfântului Petru au trimis evanghelizatori să prezinte Persoana, mesajul și invitația mântuitoare care se află în inima evanghelizării: spre întreaga Europă, spre "lumea nouă" în "era descoperirilor", spre Africa și Asia în secolele recente. Ne-am adunat lângă Bazilica în care fervoarea evanghelică a Bisericii a crescut în timpul Conciliului Vatican II, și lângă mormântul Fericitului Pontif care a făcut o expresie comună din "noua evanghelizare". Suntem recunoscători pentru compania fraternă a unui păstor care a făcut din provocarea noii evanghelizări un mesaj aproape zilnic.

Da, ne-am adunat aici ca misionari, ca evanghelizatori. Lăudăm învățătura Conciliului Vatican II, în special din Lumen Gentium, Gaudium et Spes și Ad Gentes, care îmbunătățește înțelegerea Bisericii despre datoria ei evanghelică, definind ca misionară întreaga Biserică, precum și faptul că toți creștinii, în virtutea Botezului, Mirului și Euharistiei, sunt evanghelizatori. Da, Conciliul a reafirmat, în special în Ad Gentes, faptul că există misionari expliciți, trimiți în ținuturi și la oameni care nu au auzit niciodată de Numele prin care suntem toți mântuiți, dar și faptul că nici un creștin nu este scutit de datoria de a da mărturie despre Isus, de a oferi invitația Sa celorlalți, în viața sa de zi cu zi.

Astfel, misiunea devine centrală vieții fiecărei Biserici locale, fiecărui credincios. Contextul misiunii s-a deplasat nu doar în sens geografic, ci și în sens teologic, misiunea aplicându-se nu doar necredincioșilor ci și credincioșilor, iar unii au început să se întrebe dacă o astfel de extindere providențială a conceptului de evanghelizare nu cumva diluează, neintenționat, accentul pe misiunea ad gentes ("la toate neamurile"). Papa Ioan Paul al II-lea a dezvoltat această înțelegere nouă, vorbind despre evanghelizarea culturilor, din moment ce dialogul dintre credință și cultură a luat locul relației dintre Biserică și stat, dominantă înainte de Conciliu, incluzând în această sarcină re-evanghelizarea culturilor care cândva au fost însăși motoarele ce propulsau valorile evanghelice. Noua evanghelizare a devenit curajul de a aplica invitația lui Isus la convertirea inimii nu doar ad extra ci și ad intra, credincioșilor și culturilor în care sarea Evangheliei a devenit insipidă. Astfel, misiunea nu este doar pentru Noua Guinee, ci și pentru New York.

În Redemptoris Missio, la numărul 33, el a elaborat această idee, subliniind prima evanghelizare (redicarea lui Isus în ținuturi și la oameni care nu cunosc mesajul Său de mântuire), noua evanghelizare (reaprinderea credinței în persoane și culturi unde aceasta și-a pierdut vigoarea) și grija pastorală pentru cei care își trăiesc zilnic credința. Noi recunoaștem desigur că nu poate exista vreo opoziție între missio ad gentes și noua evanghelizare. Nu este vorba despre "aceasta sau aceasta", ci despre "aceasta și aceasta". Noua evanghelizare dă naștere la misionari entuziaști; iar cei din apostolatul missio ad gentes au nevoie constantă să fie re-evanghelizați. Chiar și în Noul Testament, însăși generației căreia missio ad gentes primită de la Învățător la înălțarea Lui la Cer îi răsuna încă în urechi, Apostolul Paul a trebuit să îi amintească să "aprindă flacăra" darului credinței primit de ei, în ceea ce este cu siguranță un exemplu timpuriu al noii evanghelizări.

Recent, în inspiratul Sinod pentru Africa, i-am auzit pe frații noștri chiar din ținuturile în care strălucesc roadele missio ad gentes spunând că aceia care sunt din generația a doua sau a treia de după zelul inițial misionar au deja nevoie de noua evanghelizare. Binecunoscutul misionar american și evanghelizator TV, Arhiepiscopul Fulton J. Sheen, spunea: "Primul cuvânt al Domnului către discipolii Săi a fost 'veniți'! Ultimul Său cuvânt a fost 'mergeți'! Nu poți 'merge' decât dacă înainte ai 'venit' la El."

O provocare tot mai mare atât pentru missio ad gentes cât și pentru noua evanghelizare este astăzi ceea ce numim secularizare. Să ascultăm cum o descrie Papa: "Secularizarea, care se prezintă pe sine în cultură impunând o lume și o umanitate fără referință la transcendent, invadează fiecare aspect al vieții cotidiene și dezvoltă o mentalitate în care Dumnezeu este absent, în întregime sau parțial, din viața omului și din conștiința sa. Această secularizare nu este doar o amenințare externă la adresa credincioșilor, ci s-a manifestat de ceva vreme chiar și în inima Bisericii. Ea distorsionează profund din interior credința creștină și, drept urmare, și stilul de viață și comportamentul de zi cu zi al credincioșilor. Ei trăiesc în lume și sunt adesea marcați, dacă nu chiar condiționați, de o viziune culturală care imprimă modele contradictorii și influente privind negarea în practică a lui Dumnezeu: nu mai este nevoie de Dumnezeu, nu mai este nevoie să ne gândim la El, nici să ne întoarcem la El. Mai mult, mentalitatea prevalent hedonistă și consumistă promovează în credincioși și în păstori o tendință spre superficialitate și egoism care este dăunătoare vieții ecleziale" (Papa Benedict al XVI-lea, Discursul către Consiliul Pontifical pentru Cultură, 8 martie 2008).

Această secularizare cere o strategie creativă de evanghelizare, și doresc să detaliez șapte trepte ale acestei strategii.

1. Când m-a invitat să vorbesc pe această temă, "Vestirea Evangheliei astăzi, între missio ad gentes și noua evanghelizare", noul meu frate întru cardinalat, Excelența Sa secretar de stat (Cardinalul Tarcisio Bertone) mi-a cerut să pun intervenția în contextul secularismului, arătând că Arhidieceza mea de New York ar putea fi "capitala culturii seculare". Sunt sigur că prietenul meu și în curând Cardinalul Edwin O'Brien, care a crescut în New York, este de acord că New York-ul, fără a nega semnele dramatice de secularism, este totuși și un oraș foarte religios. Se găsește, chiar și în mijlocul grupurilor tradițional identificate drept materialiste - mass-media, divertisment, afaceri, politică, artă, scriitori - o deschidere de netăgăduit față de divin!

Cardinalii care îl slujesc pe Isus și Biserica Sa Universală în Curia Romană își amintesc desigur discursul adresat lor de Papa Benedict al XVI-lea la Crăciunul de acum doi ani, în care lăuda această deschidere înnăscută spre divin, evidentă și în cei care se fălesc cu secularismul lor: "Noi, ca și credincioși, trebuie să îi avem la inimă chiar și pe cei care se consideră agnostici sau atei. Când vorbim despre noua evanghelizare, aceste persoane probabil sunt luate prin surprindere. Nu vor să se vadă pe sine ca un obiect al misiunii sau să renunțe la libertatea lor de gândire și de voință. Și totuși problema lui Dumnezeu rămâne prezentă și pentru ei. Ca prim pas al evanghelizării, trebuie să menținem activă această căutare; trebuie să ne preocupăm ca ființele umane să nu alunge de la ele problema lui Dumnezeu, ci mai degrabă să o vadă ca o problemă esențială pentru viețile lor. Trebuie să ne asigurăm că sunt deschiși față de această problemă și față de dorul ascuns în ea. Cred că și astăzi Biserica trebuie să deschidă un fel de 'Curte a Neamurilor', în care oamenii să poată într-un anume sens să îl asculte pe Dumnezeu, fără să îl cunoască și înainte să aibă acces la misterul Său, în slujba căruia se află viața Bisericii".

Acesta este primul meu punct: credem împreună cu filosofii și poeții din vechime, care nu au avut vreodată beneficiul revelației, că chiar și o persoană care se mândrește că este seculară și respinge religia are în ea scânteia clară a interesului față de lumea de dincolo, și recunoaște că omenirea și creația reprezintă o enigmă deprimantă fără conceptul de Creator. Un film care la noi în SUA este popular acum, se numește "The Way" (Calea), cu un actor foarte cunoscut: Martin Sheen. Poate că l-ați văzut. El joacă rolul unui tată îndurerat, al cărui fiu înstrăinat moare în timp ce face pelerinajul spre Santiago de Compostela, din Spania. Tatăl decide, în durerea sa, să încheie pelerinajul în locul fiului său mort. El este reprezentativ pentru omul secular: satisfăcut de propria persoană, neinteresat de Dumnezeu și de religie, numindu-se pe sine 'un fost catolic', cinic cu privire la credință... dar totuși incapabil să nege în interiorul său un interes imposibil de înfrânt pentru transcendent, o sete de ceva - de fapt de Cineva -, mai mult, o sete care crește pe drum. Da, putem spune cu apostolii către Isus, ca în pericopa evanghelică de duminica trecută: "Toți te caută!" (Marcu 1,37). O fac și acum...

2. ... și, al doilea punct, acest fapt ne dă imensă încredere și curaj în însărcinarea sfântă a misiunii și a noii evanghelizări. "Nu vă fie teamă", ni s-a spus, este cel mai repetat îndemn din Biblie. După Conciliu, vestea bună a fost că triumfalismul în Biserică a murit. Vestea rea a fost că a murit și încrederea! Suntem convinși, încrezători și privim cu curaj noua evanghelizare tocmai datorită puterii Persoanei care ne trimite în misiune (care se întâmplă să fie a doua Persoană a Preasfintei Treimi), datorită adevărului mesajului și deschiderii profunde față de divin chiar și în cei mai secularizați oameni. Încrezători, da! Triumfători, nu! Ceea ce ne face să nu fim cu nasul pe sus și aroganți este recunoașterea a ceea ce Papa Paul al VI-lea învăța în Evangelii Nuntiandi: Biserica însăși are nevoie de evanghelizare! Aceasta ne dă umilința să mărturisim că nemo dat quod not habet (nimeni nu dă din ce nu are), că Biserica are o profundă nevoie de convertire interioară, care reprezintă chiar esența chemării la evanghelizare.

3. Un al treilea ingredient necesar în rețeta pentru o misiune eficientă este acela că Dumnezeu nu satisface setea inimii omului cu o declarație, ci cu o Persoană, al cărei nume este Isus. Invitația implicită în missio ad gentes și în noua evanghelizare nu este la o doctrină ci la a cunoaște, iubi și sluji nu ceva, ci pe Cineva. Când v-ați început slujirea ca Succesor al Sf. Petru, Sfinte Părinte, ne-ați invitat la prietenia cu Isus, modalitatea prin care ați definit Dvs sfințenia. Să recapitulăm deci: iubirea pentru o Persoană, o relație la rădăcina credinței noastre.

4. Da, și iată al patrulea punct: această Persoană, Isus, ne spune că El este adevărul. Astfel, misiunea noastră are o substanță, un conținut, și această a douăzecea aniversare a Catehismului, apropiata a cincizecea aniversare a Conciliului (Vatican II), și Anul Credinței care vine în curând, ne provoacă să luptăm împotriva analfabetismului catehetic. Este perfect adevărat, noua evanghelizare este urgentă deoarece secularismul a sufocat adesea sămânța credinței; dar această sufocare a fost ușurată, din păcate, de faptul că numeroși credincioși nu aveau o cunoaștere adecvată a înțelepciunii, frumuseții și coerenței Adevărului.

Cardinalul George Pell observa despre credincioșii noștri că "problema adevărată nu este că și-ar fi pierdut credința, ci că nu au prea avut-o de la început; iar dacă au avut-o, a fost atât de searbădă încât le-a fost răpită cu ușurință". Cardinalul Avery Dulles a făcut apel la neo-apologetică, înrădăcinată nu în polemici monotone ci în Adevărul care are un nume: Isus. Fericitul John Newman, la primirea veștii numirii de Cardinal avertiza împotriva a ceea ce numea un liberalism periculos în religie: "... credința că nu există adevăr obiectiv în religie, că un crez este la fel de bun ca celălalt... că religia revelată nu este un adevăr, ci un sentiment..." Așa după cum Isus ne spune "Eu sunt Adevărul", tot El se descrie drept "Calea și Viața". Calea lui Isus este în și prin Biserica Sa, o Mamă Sfântă care ne împărtășește viața ei.

"Ce aș fi știut despre El fără ea?", întreba De Lubac, referindu-se la identificarea intimă dintre Isus și Biserica Sa. Astfel, misiunea noastră, noua evanghelizare, are în esență o dimensiune catehetică și una eclezială. Aceasta ne face să ne gândim la Biserică într-un mod nou: să ne gândim la ea ca la o misiune. După cum Papa Ioan Paul al II-lea învăța în Redemptoris Missio, Biserica nu "are o misiune", ca și cum "misiunea" ar fi unu dintre multele lucruri pe care le face Biserica. Nu, Biserica este o misiune, și fiecare dintre noi, care îl recunoaștem pe Isus ca Domn și Mântuitor, trebuie să ne evaluăm eficiența propriei misiuni. În cei cincizeci de ani care au trecut de la convocarea Conciliului, am văzut Biserica trecând de la contra-reformă la a se redescoperi pe ea însăși ca un proiect misionar. În unele zone aceasta a însemnat o nouă descoperire a Evangheliei. În ținuturile cândva catehizate, a însemnat o re-evanghelizare care pornește de la apele puțin adânci ale conservării instituționale, și, după cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea în "Novo Millennio Ineunte", merge "în larg" pentru a pescui.

În multe dintre țările reprezentate în acest Colegiu (al Cardinalilor), ambientul public cultural transmitea cândva Evanghelia, dar nu o mai face. În aceste circumstanțe, proclamarea Evangheliei - invitația la a intra într-o relație de prietenie cu Domnul Isus - trebuie să fie în chiar centrul vieții catolice a tuturor credincioșilor noștri. În toate circumstanțele însă, Conciliul Vatican II și cei doi mari Papi care au oferit o interpretare cu autoritate a acestuia ne îndeamnă să îi invităm pe credincioși să se privească pe ei înșiși ca fiind misionari și evangheliști.

5. Când eram proaspăt seminarist la Colegiul Nord-American de aici, din Roma, toți cei din primul an de la toate Universitățile teologice romane am fost invitați la o Liturghie în Bazilica San Pietro cu prefectul Congregației pentru Cler, atunci Cardinalul John Wright. Credeam că ne va ține o predică elevată. Dar a început cerându-ne: "Dragi seminariști, faceți-mi mie și Bisericii o mare favoare. Când mergeți pe străzile Romei, zâmbiți!" Iată așadar punctul cinci: misionarul, evanghelistul, trebuie să fie o persoană a bucuriei. "Bucuria este semnul sigur al prezenței lui Dumnezeu", susține Leon Bloy. Când am devenit Arhiepiscop de New York, un preot în vârstă mi-a spus: "Ar fi bine să nu mai zâmbiți când treceți pe străzile Manhattan-ului, sau veți fi arestat!"

Un bărbat pe moarte, bolnav de SIDA, la Azilul Darul Păcii, administrat de Misionarele Carității din Arhidieceza de Washington, a Cardinalului Donald Wuerl, a cerut să fie botezat. Când preotul i-a cerut să își mărturisească credința, bărbatul a șoptit: "Tot ce știu este că sunt nefericit, iar aceste surori sunt foarte fericite, chiar și atunci când le blestem sau le scuip. Ieri le-am întrebat de ce sunt atât de fericite. Mi-au răspuns: 'Isus'. Îl vreau pe acest Isus ca să fiu și eu în sfârșit fericit". Un adevărat act de credință, nu? Noua evanghelizare se face cu zâmbetul pe buze, nu încruntat. Missio ad gentes este despre un da spus la orice este bun, adevărat, frumos și nobil în persoana umană. Biserica este despre un da, nu despre un nu!

6. Îndreptându-ne spre ultimul punct, voi spune că noua evanghelizare este despre iubire. Recent, fratele nostru John Thomas Kattrukudiyil, Episcop de Itanagar, în zona de nord-est a Indiei, a fost rugat să explice excepționala creștere a Diecezei sale, înregistrându-se peste 10.000 de adulți convertiți într-un an. "Deoarece îl prezentăm pe Dumnezeu ca un Tată iubitor, și deoarece oamenii văd că Biserica îi iubește", a răspuns el. Nu o iubire vagă, continua Episcopul, ci o iubire întrupată în școli minunate pentru toți copiii, clinici pentru bolnavi, azile pentru bătrâni, centre pentru orfani, hrană pentru înfometați.

În New York, inimile celor mai îndârjiți seculariști se înmoaie când vizitează școlile noastre catolice din oraș. Când unul dintre binefăcătorii noștri, care se consideră a fi agnostic, a întrebat-o pe sr. Michelle de ce, la vârsta ei și cu durerea de genunchi care o macină, continuă să slujească în una dintre aceste excelente dar sărace școli, ea a răspuns: "Deoarece Dumnezeu mă iubește și eu îl iubesc, și doresc ca acești copii să descopere această iubire".

7. Bucurie, iubire și... ultimul punct... îmi cer scuze că îl aduc în atenție... și sânge. Mâine (18 februarie 2012), douăzeci și doi dintre noi vor auzi ceea ce majoritatea dintre voi ați auzit mai demult: "Spre lauda Atotputernicului Dumnezeu și spre cinstea Scaunului Apostolic, primiți bereta purpurie ca semn al demnității cardinalatului, simbolizând disponibilitatea Voastră de a acționa cu curaj, chiar și până la vărsarea sângelui, pentru creșterea credinței creștine, pentru pacea și liniștea poporului lui Dumnezeu și pentru libertatea și răspândirea Sfintei Biserici Romane."

Sfintei Părinte, puteți omite mâine "până la vărsarea sângelui" atunci când îmi veți da mie bereta de Cardinal? Desigur nu! Suntem cu toții "mijloace audio-vizuale purpurii" pentru toți frații și surorile noastre, chemați de asemenea să fie gata să sufere și să moară pentru Isus. Papa Paul al VI-lea a observat cu înțelepciune că oamenii de astăzi învață mai mult "din mărturie decât din cuvinte", și mărturia supremă este martiriul. Din păcate, astăzi avem din plin martiri. Vă mulțumim, Sfinte Părinte, că ne amintiți atât de des de cei care astăzi suferă persecuții pentru credința lor, în lumea întreagă. Vă mulțumesc, Cardinale Koch, pentru că ați chemat Biserica la o anuală "zi de solidaritate" cu cei care sunt persecutați pentru Evanghelie, și pentru invitarea partenerilor noștri ecumenici și de dialog inter-religios la un "ecumenism al martiriului".

În timp ce plângem pentru martirii de astăzi; în timp ce îi iubim, ne rugăm cu ei și pentru ei; în timp ce pledăm cu forță în favoarea lor; suntem și foarte mândri de ei, ne lăudăm cu ei și vestim lumii mărturia lor supremă. Ei luminează missio ad gentes și noua evanghelizare. Un tânăr din New York mi-a spus că s-a întors la credința catolică a copilăriei lui, pe care a abandonat-o în adolescență, deoarece a citit cartea "Călugării din Tibhirine", despre călugării trapiști martirizați în Algeria acum cincisprezece ani, și a văzut filmul francez despre ei, "Oameni și zei". Tertulian nu ar fi surprins.

Vă mulțumesc, Sfinte Părinte și frați ai mei, pentru răbdarea arătată față de italiana mea primitivă. Atunci când Cardinalul Bertone mi-a cerut să țin acest discurs în italiană, m-am îngrijorat, deoarece vorbesc italiana ca un copil. Apoi mi-am amintit că, pe când eram preot paroh proaspăt hirotonit, primul meu păstor mi-a spus pe când mergeam spre școală să predau catehismul copiilor de șase ani: "Acum să vedem dacă toată teologia ta se poate da la o parte, și dacă poți să vorbești despre credință ca un copil." Și cred că este un mod bun pentru a concluziona: trebuie să vorbim din nou ca un copil despre adevărul etern, despre frumusețea și simplitatea lui Isus și ale Bisericii Sale. Sia lodato Gesu Cristo! (Lăudat să fie Isus Cristos!)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1032, Ultimul acces: 2024-06-09 00:32:20