S-a cerut deschiderea cauzei de beatificare a pr. Luigi Giussani[2012-02-23]În aplauzele prelungite a circa zece mii de credincioși, miercuri seară, în domul din Milano, președintele mișcării "Comunione e Liberazione", pr. Julian Carron, a anunțat că a prezentat Arhiepiscopului de Milano cererea de deschidere a cauzei de beatificare și canonizare a Mons. Luigi Giussani, fondatorul acestei mișcări ecleziale. Anunțul, informează Radio Vatican, a fost dat la terminarea celebrării euharistice la împlinirea a șapte ani de la moartea fondatorului și a 30 de ani de la recunoașterea pontificală a mișcării.Cardinalul Angelo Scola, care a prezidat celebrarea euharistică, a amintit la predică "aspectul genial" al propunerii educative lansată de pr. Giussani: întoarcerea la adevărul creștin că nimeni nu se poate mântui de la sine. Pornind de la logica întrupării, pr. Giussani a îndemnat la asumarea integrală a oricărui aspect din existența umană. De aceea, creștinul este cel care dă mărturie pentru lucrarea salvifică a lui Cristos răstignit și înviat pretutindeni: în familie, la locul de muncă, pe plan social, la toate nivelurile vieții, până la asumarea extrem de delicatului angajament politic. "Totul este al vostru, dacă voi sunteți ai lui Cristos", obișnuia să spună fondatorul mișcării Comuniune și Eliberare. Din denumirea mișcării, Cardinalul Scola a subliniat comuniunea, iar cei care fac parte din această mișcare catolică sunt chemați să "pună în practică principiul actualizării materiale a comuniunii, să practice o comuniune profundă cu întreaga Biserică diecezană care trăiește după chipul Bisericii Universale". Postulator al cauzei de beatificare este Chiara Minelli, profesoară de drept canonic la Universitatea din Brescia. Președintele mișcării, pr. Julian Carron, practic succesorul pr. Luigi Giussani, a subliniat într-un interviu pentru Radio Vatican că "numeroși credincioși au avut experiența unei lungi legături de credință cu el și sunt dispuși să dea mărturie în fața autorităților ecleziastice ceea ce au trăit și i-a impresionat în acest preot". Faptul că la Sfânta Liturghie de miercuri erau prezenți peste zece mii de credincioși reprezintă pentru pr. Julian Carron "un alt semn a ceea ce înseamnă personalitatea pr. Giussani. Există și alte semne care dovedesc afecțiunea profundă față de el, cum ar fi, de exemplu, vizita continuă la mormântul său și miile de bilete cu rugăciuni pe care poporul credincios le înalță la Dumnezeu prin mijlocirea lui." Pr. Giussani, a încheiat succesorul său, "este pentru noi un exemplu a ceea ce poate deveni viața, a ceea ce poate deveni un om când se lasă modelat de atracția câștigătoare, cum o numea el, a credinței creștine". (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1026, Ultimul acces: 2025-03-24 00:12:24
|
Timp total: 0,01s...
[]:1