Cine sunt cei 22 de Cardinali? Primii 11[2012-02-16]Situl News.va ne propune să îi cunoaștem foarte pe scurt pe cei 22 de Cardinali care vor fi creați sâmbăta aceasta, 18 februarie, în Consistoriul convocat de Papa Benedict al XVI-lea la începutul anului. Vă propunem în continuare scurtele prezentări pentru primii 11 prelați ce vor deveni Prinți ai Bisericii.Arhiepiscopul Edwin Frederick O'Brien - Pro-Mare Maestru al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim Edwin Frederick O'Brien s-a născut la 8 aprilie 1939 în Bronx, New York. A fost unul dintre cei trei copii ai părinților săi. A slujit ca și capelan în armată, în divizia aeriană a 82-a, în timpul războiului din Vietnam. A fost numit Episcop auxiliar al Arhidiecezei de New York în 1996. În anul următor a fost numit Episcop coadjutor pentru Arhidieceză, pentru serviciile militare, după patru luni devenind Arhiepiscop de New York. La 12 iulie 2007 a fost numit al 15-lea Arhiepiscop de Baltimore, prima Dieceză din Statele Unite. La 29 august 2011, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit pe Arhiepiscopul O'Brien Pro-Mare Maestru al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim și Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Baltimore, până la instalarea succesorului său. Arhiepiscopul Thomas Christopher Collins de Toronto, Canada Thomas Christopher Collins s-a născut la 16 ianuarie 1947, în Guelph, Ontario. A fost cel mai tânăr dintre cei trei copii ai părinților săi. După hirotonirea sa în 1973, a sosit la Roma pentru a-și aprofunda studiile. A primit licența în Sfânta Scriptură de la Institutul Biblic Pontifical în 1978 și doctoratul în teologie de la Universitatea Pontificala Gregoriana în 1986. În 1997 a fost numit Episcop de Saint Paul, Alberta. După doi ani, a fost numit Arhiepiscop de Edmonton. În 2007, a fost numit în actuala funcție de Arhiepiscop de Toronto. Arhiepiscopul Timothy Michael Dolan de New York, Statele Unite ale Americii Timothy Michael Dolan s-a născut la 6 februarie 1950, în St. Louis, Missouri. A fost cel mai mare dintre cei cinci copii ai părinților săi. A fost hirotonit preot în 1976. În 1992, Dolan a fost numit vice-rector al Seminarului Kenrick-Glennon, iar apoi, în 1994, rector al Colegiului Pontifical Nord-American din Roma. A deținut această funcție până în 2001, când a fost numit Episcop auxiliar de St. Louis. În 2002, Dolan a fost numit Arhiepiscop de Milwaukee. În 2009 a fost numit Arhiepiscop de New York. Arhiepiscopul Major George Alencherry de Ernakulam-Angamaly pentru siro-malabarezi, India George Alencherry s-a născut la 19 aprilie 1945, în Thuruthy, Kerala. A fost al șaselea dintre cei zece copii ai părinților săi. A fost hirotonit preot în 1972, și mai apoi a slujit timp de trei ani ca secretar al Comisiei pentru Cateheză a Consiliului Episcopilor Catolici din Kerala. În 1996 a fost numit ca primul Episcop al nou înființatei Dieceze de Thuckalay. În 2011 a devenit Arhiepiscop Major de Ernakulam-Angamaly, conducând deci Biserica Catolică Răsăriteană Siro-Malabareză. Episcopul John Tong Hon de Hong Kong, Republica Populară Chineză John Tong Hon s-a născut la 31 iulie 1939, în Hong Kong. A fost hirotonit preot la 9 decembrie 1966. În 1980 a fost numit director al Centrului de Studii Sfântul Duh, din Dieceza de Hong Kong. Acesta este un institut de cercetare dedicat problemelor legate de Biserica din China. În 1996 a fost numit Episcop auxiliar de Hong Kong, și apoi în 2008 Episcop coadjutor. A fost instalat ca Episcop în anul următor. Arhiepiscopul Fernando Filoni, prefect al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor Fernando Filoni s-a născut la 15 aprilie 1946, în Manduria, Italia, și a fost hirotonit preot în 1970. Mare parte din cariera sa a fost în serviciile diplomatice ale Sfântului Scaun, fiind numit Nunțiu Apostolic în Irak și în Iordania în 2001. A fost singurul ambasador care a rămas în Bagdad în timpul invaziei americane din 2003 în Irak. A fost numit în 2007 substitut pentru afacerile generale ale Secretariatului de Stat, și în 2011 în actuala poziție de prefect al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor. Arhiepiscopul Manuel Monteiro de Castro, Penitențiar Major Manuel Monteiro de Castro s-a născut la 29 martie 1930 în S. Eufemia, Portugalia. A fost hirotonit preot 9 iulie 1961. Mult timp a făcut parte din corpurile diplomatice ale Sfântul Scaun, slujind ca Nunțiu Apostolic în țări din Asia, din Africa, iar mai apoi în Spania. A fost numit în 2009 secretar al Congregației pentru Episcopi, iar în ianuarie anul curent Penitențiar Major. Arhiepiscopul Santos Abril y Castello, arhipreot al Bazilicii papale Santa Maria Maggiore Santos Abril y Castello s-a născut la 21 septembrie 1935 în Alfambra, Spania. A fost hirotonit preot la 19 martie 1960. A slujit mult timp în corpurile diplomatice ale Sfântul Scaun, ca Nunțiu Apostolic în Bolivia, Camerun, Iugoslavia, Argentina, Slovenia și Macedonia. În ianuarie anul trecut, a fost numit Vice-Camerlengo al Camerei Apostolice, organism cu rol important în timpul Conclavelor. A fost numit arhipreot al Bazilicii papale Santa Maria Maggiore în noiembrie 2011. Arhiepiscopul Antonio Maria Veglio, președinte al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților Antonio Maria Veglio s-a născut la 3 februarie 1938, în Macerata Feltria, Italia. A fost hirotonit preot la 18 martie 1962. A deservit mult timp corpurile diplomatice ale Sfântul Scaun, fiind Nunțiu Apostolic în Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Senegal, Guineea-Bissau, Capul Verde, Mali, Liban și Kuweit. A fost numit în 2001 secretar al Congregației pentru Bisericile Răsăritene. A devenit apoi, în 2009, președinte al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților. Arhiepiscopul Giuseppe Bertello, președinte al Comisiei Pontificale pentru Statul Vatican și președinte al Guvernoratului aceluiași Stat Giuseppe Bertello s-a născut la 1 octombrie 1942, în Foglizzo, Italia. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1966. A lucrat mult timp în corpurile diplomatice ale Sfântului Scaun, ca Nunțiu Apostolic în Ghana, Togo, Benin, Rwanda, Mexic, Italia și San Marino. Anul trecut a fost numit președinte al Comisiei Pontificale pentru Statul Vatican și președinte al Guvernoratului Statului Vatican. Arhiepiscopul Francesco Coccopalmerio, președinte al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative Francesco Coccopalmerio s-a născut la 6 martie 1938, în San Giuliano Milanese, Italia. A fost hirotonit preot la 28 iunie 1962. În 1981 a devenit profesor la Facultatea de Drept Canonic a Universității Pontificale Gregoriana. În 1993 a fost numit Episcop auxiliar de Milano. În 2007 a fost numit președinte al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1006, Ultimul acces: 2025-01-18 18:35:52
|
Timp total: 0,15s...
[1]:1