Hramul Parohiei Sfantul Ignatie Teoforul din Frosinone, Italia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Hramul Parohiei Sfântul Ignatie Teoforul din Frosinone, Italia

[2012-02-01]
Parohia ortodoxă română 'Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul' din Frosinone, Italia, a fost zilele acestea în sărbătoare, informează Biroul de presă al Episcopiei Italiei, citat de „Ziarul Lumina”. Întrucât la 29 ianuarie Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit 'Aducerea moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul', credincioșii acestei parohii și-au prăznuit hramul.
Bucuria duhovnicească a fost una deosebită deoarece în mijlocul credincioșilor s-a aflat în Duminica a XVII-a după Rusalii și Preasfințitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, care a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cei prezenți au putut cinsti sfintele moaște ale Sfântului Apostol Petru, ale Sfinților Evangheliști Marcu și Luca, ale Sfintei Salomeea mironosița, ale Sfântului Panteleimon, ale Sfântului Calinic de la Cernica și ale Sfântului Ioan Maximovici, aduse de la paraclisul episcopiei. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop a săvârșit și hirotesia întru citeți a doi tineri care de mai multă vreme slujesc Biserica în această parohie, cu ascultarea de paracliser și de dascăl: Alexandru Butnaru și Viorel Bobocea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1479, Ultimul acces: 2025-04-18 13:35:17