Sfinții Trei Ierarhi cinstiți la Oradea[2012-01-31]Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, au fost cinstiți cu multă bucurie în Eparhia Oradiei.În ajunul prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, Duminică, 29 ianuarie 2012, Chiriarhul Oradiei a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica ce poartă hramul celor trei sfinți ierarhi și mari dascăli, din Oradea, după cum ne informează Pr. Silviu Dobai și Pr. Lect. Univ. Dr. Doru Fer. În cuvântul de învățătură rostit, Chiriarhul Oradiei a arătat puterea credinței femeii cananeence, manifestată prin rugăciune stăruitoare: Credința ei este cea care colaborează cu puterea lui Dumnezeu iar după ce Dumnezeu Omul exclamă: O, femeie, mare este credința ta!, în ceasul acela, în clipa aceea, fiica femeii este vindecată. Prin credința ei mărturisitoare, femeia cananeeancă devine fiica lui Avraam, patriarhul biblic, care prin credință a devenit părinte al multor neamuri. ( ) Credința femeii cananeence stă la baza Bisericii, este credința Bisericii, Biserică pe care o vedem în stare de umilință, de deșertare, care se alimentează din umilința lui Hristos și care este izvor de inspirație al umilinței tuturor fiilor și fiicelor Bisericii, și totodată izvorul credinței. La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul a sfințit o nouă troiță, din marmură, așezată în curtea bisericii. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă anul 2002. În perioada 2000-2005 s-a slujit într-un spațiu amenajat din Școala Generală nr. 16, din vecinătatea bisericii, iar în anul 2005, de sărbătoarea Floriilor, s-a binecuvântat demisolul pentru a se putea săvârși sfintele slujbe până la finalizarea lucrărilor de construcție a bisericii. Prin purtarea de grijă și munca neîncetată a părintelui paroh Ioan Bala și a părintelui Dorin Rad, din 18 septembrie 2011 se slujește în biserica propriu-zisă, interiorul sfântului lăcaș fiind pregătit pentru pictură. Parohia a amenajat în demisolul bisericii un muzeu bisericesc și etnografic. Tot în cadrul acestui așezământ bisericesc există o trapeză, iar pentru viitor se dorește organizarea unei cantine sociale, pentru ajutorarea persoanelor nevoiașe din parohie, care vor putea servi aici o masă caldă gratuită în fiecare zi. În ziua prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, luni, 30 ianuarie 2012, Preasfințitul Părinte Sofronie s-a aflat în mijlocul cadrelor didactice și a studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea, săvârșind Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul universitar Sfântul Teodor Studitul. La sărbătoare au participat și elevii și cadrele didactice de la Liceul Teologic Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, astfel încât cele două instituții de învățământ teologic din Eparhia Oradiei și-au prăznuit împreună sfinții ocrotitori. În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice, PC Pr. Lect. Univ. Dr. Doru Fer, cadru didactic al facultății, a rostit un cuvânt de învățătură intitulat: Contribuțiile biblico-teologice ale Sfinților Trei Ierarhi. A fost oficiată și slujba parastasului, pentru pomenirea cadrelor didactice trecute la cele veșnice, atât de la vechea Academie Teologică din Oradea, cât și de la actuala Facultate de teologie. După săvârșirea Sfintei Liturghii, Chiriarhul Oradiei a rostit o cuvântare festivă, în cadrul căreia a punctat importanța prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi pentru instituțiile de învățământ teologic din întreaga lume ortodoxă, evidențiind, totodată, rolul major al Facultății de Teologie Ortodoxă din urbea orădeană în plan duhovnicesc, cultural și misionar. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1348, Ultimul acces: 2024-12-04 18:40:49
|
Timp total: 0,17s...
[]:1