Inaltpreasfintitul Nicolae, Arhiepiscopul celor doua Americi, a vizitat parohiile din California - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscopul celor două Americi, a vizitat parohiile din California

[2011-01-14]
În perioada 2-9 ianuarie 2011, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nicolae a vizitat parohiile din California, informează romarch.org. Vizita a început duminică, 2 ianuarie, la parohia Sf. Arhangheli din Torrance, CA. Împreună cu Pr. Protopop Mihai Cărpenișeanu, Înaltpreasfințitul Nicolae a săvârșit Sf. Liturghie și a adresat cuvânt de învățătură în Duminica dinaintea Botezului Domnului. A urmat o discuție liberă cu credincioșii despre diferite rânduieli ale Bisericii Ortodoxe. Parohia Sf. Arhangheli a primit de curând aprobarea pentru construirea unei săli sociale atât de necesare pentru activitățile parohiei. Astfel că în anul 2011 parohia are un proiect important de împlinit.
De praznicul împărătesc al Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nicolae a vizitat parohia Înălțarea Sf. Cruci, în biserica nou cumpărată a parohiei în Upland, CA. Slujba Sf. Liturghii și a Aghiazmei mari au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Nicolae împreună cu P. Cuv. Arhim. Nicodim Bibarț, preot paroh, și Pr. Protopop Mihai Cărpenișeanu. Înaltpreasfințitul Nicolae a vorbit despre semnificația Arătării Domnului la Bobotează și sfințirea apelor prin pogorârea lui Dumnezeu pe pământ. I-a felicitat pe credincioși pentru cumpărarea noii biserici și i-a îndemnat să continue, împreună cu Părintele Nicodim, împodobirea tradițional ortodoxă a bisericii. Și a doua zi, de sărbătoarea Soborului Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Liturghie a fost săvârșită tot în noua biserică a parohiei Înălțarea Sf. Cruci.
Sâmbătă, 8 ianuarie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nicolae a vizitat parohia Învierea Domnului din Sacramento. Parohia se află acum cu chirie într-un locaș al Bisericii melchite, dar încearcă să finalizeze proiectul cumpărării unei proprietăți. Împreună cu Părintele paroh Teodor Gârlonța, Înaltpreasfințitul Nicolae a vizitat proprietatea avută în vedere considerând, împreună cu membrii Consiliului Parohial, modalitățile de cumpărare. La slujba Vecerniei Înaltpreasfințitul Nicolae i-a îndemnat pe credincioși la înțelegerea profundă a chemării la pocăință a Mântuitorului și le-a urat împlinirea proiectului de cumpărare a unei proprietăți în noul an.
În Duminica după Botezul Domnului, 9 ianuarie 2011, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nicolae a slujit Sf. Liturghie în parohia Înălțarea Domnului din Hayward, CA împreună cu preotul paroh Gabriel Curpene. În cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Nicolae a vorbit despre Mântuitorul Hristos ca fiind lumina lumii, după cuvintele Evangheliei duminicii. Fiind încă la început de drum, credincioșii parohiei au fost îndemnați să înțeleagă care este calea potrivită pe care trebuie să meargă pentru a zidi o comunitate creștină ortodoxă. În seara zilei de 9 ianuarie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nicolae s-a întors la Centrul Eparhial din Chicago.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1463, Ultimul acces: 2024-06-11 00:00:23