COMUNICAT DE PRESĂ: Canonizarea cuiva este mai mult decât cinstirea memoriei sale[2010-02-03]Ca răspuns la scrisoarea deschisă adresată Patriarhiei Române de către domnul Alexandru Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor din România cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, prin care se propune canonizarea poetului Mihai Eminescu, facem următoarele precizări: Apreciem faptul că, într-o perioadă în care unii contemporani încearcă să denigreze personalitatea poetului național Mihai Eminescu, se fac propuneri de păstrare vie în conștiința publică românească a memoriei Luceafărului poeziei românești, așa cum l-a numit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Biserica Ortodoxă Română cinstește memoria poetului național în fiecare an prin slujbe de pomenire parastas și manifestări culturale, însă, canonizarea cuiva presupune criterii și proceduri care nu se bazează doar pe entuziasm și dorință publică. Urmând procedura stabilită de Sfântul Sinod privind canonizările de sfinți din Biserica Ortodoxă Română, propunerile de canonizare se adresează mai întâi Eparhiei din jurisdicția căreia face parte solicitantul, care, apoi, o înaintează Sinodului mitropolitan. Potrivit articolului 113, lit. b din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Sinodul mitropolitan analizează și avizează solicitările venite de la eparhiile sufragane privind canonizarea de sfinți, proiectele de texte liturgice și icoane pentru cinstirea acestora și înaintează Sfântului Sinod propunerile sale. Solicitarea Ligii Scriitorilor din România, care nu reprezintă o noutate, se adaugă numeroaselor alte propuneri aflate pe agenda de lucru a Comisiei de Canonizare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, trecerea în rândul sfinților realizându-se în urma unui proces îndelungat, care impune o cercetare amănunțită și respectarea unor criterii riguroase (credință ortodoxă mărturisită public, sfințenia vieții și evlavia populară etc.). În vederea canonizării sfinților este nevoie de studii temeinice de ordin istoric, liturgic și canonic, precum și de proiecte de tropar, condac și sinaxar, iar apoi de slujbele de la vecernie și utrenie și acatist. În acest context, menționăm că de la prima canonizare din Biserica Ortodoxă Română (care a avut loc în anii 1950-1955) și până în anul 2009, Sfântul Sinod a trecut în rândul sfinților o sută de sfinți români sau de alt neam, trăitori sau ale căror sfinte moaște se păstrează în România, cinstiți cu multă evlavie de către poporul român dreptcredincios. În prezent, nu există nici o lună în calendarul creștin ortodox în care să nu fie pomeniți sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română, dar este nevoie ca să fie alcătuite slujbele liturgice pentru fiecare sfânt. Înainte de a canoniza noi sfinți, este necesară o consolidare a cultului celor deja canonizați, întrucât graba și superficialitatea în canonizarea sfinților, fără o pregătire suficientă, pot fi păgubitoare din punct de vedere spiritual. Mai precizăm faptul că Sfântul Sinod a hotărât ca în viitor Comisia specială de canonizare să aibă în vedere analizarea cu prioritate a propunerilor de canonizare a unor ierarhi, preoți, monahi cu viața îmbunătățită, credincioși și mărturisitori ai credinței ortodoxe cu o intensă viață de rugăciune, începând cu secolele XIII XIV și până în vremurile noastre. Astfel, motivația principală trebuie să fie întărirea evlaviei credincioșilor și nu doar reputația culturală și patriotică a unei persoane. În concluzie, conform prevederilor statutare, propunerea Ligii Scriitorilor din România cu sediul în municipiul Cluj-Napoca se cuvine a fi adresată eparhiei din jurisdicția căreia se află solicitantul pentru a fi păstrată în evidență și analizată mai întâi de către Sinodul mitropolitan al Mitropoliei respective. BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1103, Ultimul acces: 2025-04-29 04:10:26
|
Timp total: 0,15s...
[]:1