© 2005-2025 BISERICI.org
© 2005-2025 BISERICI.org
Timp stanga: 0,23s...
Caravana Speranței din nou la Tichilești[2010-01-16]Caravana Speranței din nou la TichileștiUna din țintele Caravanei Speranței este și aceea de a vizita periodic pe frații noștri de la leproozerie. Sfărșitul anului 2009 ne-a blocat efectiv misiunea prin troienele mari de zăpadă adunate pe străzile noastre așa că, mulțumim Domnului pentru netezirea cărărilor la început de an cînd, cu ajutorul Lui am putut fi prezenți la Tichilești. Debarcaderul din Galați a fost punctul de întâlnire a celor ce au decis să petreacă câteva ore deosebite alături de bolnavi. Cu mașinile pline de cele necesare, din nordul și sudul Moldovei, echipa compusă din tineri, copii și alți copii mai mari, împreună cu inima acestei acțiuni, medicul Marius Huțanu ne-am îmbarcat pe bacul ce travesează Dunărea spre Tulcea. Apoi, kilometrii erau parcurși unul după altul până la crucea drumurilor străjuită de crucea albă semn al unui așezământ de leproși. Aici, pregătim sacoșele cu darurile pentru scumpii noștri frați. Fructe, alimente, articole de igienă personală, ciorapi, totoși, veste impletite, făină de porumb, etc toate sunt cu grijă aranjate pentru ei. Ajungem la poarta spitalului care era deshisă în curte, parcăm mașinile și aflăm că și de data asta suntem așeptati. În Capela centrului, mai puțini de data asta, stăteau liniștiți, bucurându-se la gândul că cineva va fi cu ei . Mai ales pentru că, pastorul lor, fratele Romică nu putuse, din mai multe motive, să fie cu ei. La sosirea noastră, frunțile parcă se descrețesc și satisfacția reântâlnirii este deosebită. Ne bucurăm împreună cântând, privind în Cuvântul Domnului, discutând cu ei și oferindu-le cele pregătite. Bucuria lor cea mai mare însă, și de data asta, dincolo de cele primite, este aceea de a sta cineva lângă ei, de a-i asculta, de a avea cu cine schimba o vorbă Am mers în camerele celor ce nu se mai pot deplasa Dacă am fi putut să stăm ore în șir și tot nu ar fi fost de ajuns ca acolo, la gura sobei, să depănăm amintirile anilor mulți petrecuți în locul acesta. Am început depănarea unor adevărate minuni pe care Dumnezeu le-a făcut în viața lor, iar cu următoarea ocazie, ne vom lua timp să ascultăm și să înregistrăm aceste minuni pentru că e păcat să se piardă odată cu ei. Pentru că, și acum am descoperit că, una dintre femeile de acolo, tanti Victoria Chiselef, nu mai era, fiind chemată la odihnă. Îmi amintesc, cu plăcere și dor de experiențele vieții ei când, stând pe o bancă la umbra unui măr, mi-a povestit, și nu pot să uit cum, pentru că nu mai prezenta un pericol pentru societate și pentru că îi era dor de plaiurile natale ale copilăriei ei, a primit o învoire să meargă acasă. Este de loc de pe lângă Vălenii de Munte. Și, ajunsă în satul în care copilărise doar câțiva anișori, cu greu, aproape îi era imposibil să își mai aducă aminte de ceva Bănuia cam pe unde fusese strada pe care stătuse .și în timp ce examina privind cu atenție satul, o tânără o întreabă cine este, de unde este, dacă o poate ajuta cu cva. Tanti Victoria îi spune că e născută acolo dar că, de mică fusese dusă în altă parte și acum a revenit să își revadă satul natal. Tânăra o întreabă cum o cheamă și tanti îi spune: Victoria. Iar tânăra, care auzise povestea ei o întreabă: - Nu cumva ești de-a lui Chiselef? - Da, spune tanti Victoria. După care, fata aflând cine este cea din fața ei, incepe să strige, fugind pe stradă: - Oameni buni, fugiți a venit leproasa acasă și oamenii fugeau, dispărând de pe ulițele satului. Iar tanti Victoria, s-a întors cu inima plină de regret că nici măcar casa părintească, dacă o mai exista nu a putut să și-o vadă - Aici e familia mea, spunea ea, aici e satul meu, aici am crescut, m-am căsătorit, și aici o să mor. Și așa s-a întâmplat. După ce am trecut pin camerele lor, ne-am luat timp să mergem la mama Ioana. Deși cu numai câteva zile în urmă căzuse pe ghiață și își dislocase umărul, deși picioarele o dor, deși destul de greu vede din cauza unei cataracte, e plină de speranță iar fața ei radiază de bucurie. Știe în Cine crede și crede în ajutorul Lui. Plănuim să o aducem la spital la Galați pentru o operație de catacartă și credem că Domnul va suplini nevoile acestei operații. Mergem apoi, la Căminul de bătrâni unde mereu ne așteaptă, ca și la leprozerie, nu pentru darurile noastre, care sunt binevenite și apreciate, ci mai ales pentru părtășie. Aici fratele Huțanu oferă, ca și la leprozerie, sfaturi medicale și medicamente iar noi, ne bucurăm alături de ei, ascultând incredibile povești de viață. La pecare, și bolnavii și bătrânii ne spun aproape în cor: - Poate nu ne uitați poate mai veniți Nu îi vom uita și vă mulțumim dumneavoastră, celor din Spania, Madrid, din Australia, din America din Matca, din Galați și din celelalte locuri pe care acum nu mi le amintesc pentru că datorită rugăciunilor și dărniciei voastre noi am putut fi mesagerii voștri. A consemnat, Mihai Enea Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 1631, Ultimul acces: 2025-05-21 06:49:19
|
Timp total: 0,23s...
[]:1
