Peste 1.500 de ieseni au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii si la sfintirea Aghesmei mari - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Peste 1.500 de ieșeni au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii și la sfințirea Aghesmei mari

[2010-01-07]

Peste 1.500 de ieșeni au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii, la Catedrala mitropolitană din Iași. La final, pe esplanada din fața Catedralei mitropolitane a avut loc slujba Aghezmei mari, informează Ziarul Lumina.
Sărbătoarea Bobotezei a adunat și în acest an la Catedrala mitropolitană un număr mare de credincioși de toate vârstele. Oamenii s-au închinat mai întâi la racla ce adăpostește moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și au participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană din timpul Utreniei au fost date de membrii Corului „Chivotul“, iar cele din timpul Sfintei Liturghii de Corul „Sanctus“ ale Catedralei mitropolitane din Iași.
„Prin gustarea Aghezmei mari, să-mi dea putere în toate zilele vieții mele“
Cu toate că vremea a fost nefavorabilă, zeci de ieșeni s-au așezat la rând în curtea Catedralei, la locul amenajat pentru oficierea Aghezmei mari. „Am venit de dimineață la mitropolie și m-am închinat la racla Sfintei Parascheva. Acum m-am așezat la rând din timp, pentru că sunt bolnavă și nu cred că voi putea rezista să rămân până după-amiază. Mă rog Bunului Dumnezeu să mă întărească în credință, iar prin gustarea Aghezmei mari să-mi dea putere în toate zilele vieții mele“, a declarat Maria Darie, din Iași.
Chemarea omului la mărturisirea tainei dumnezeirii
Înalt Preasfințitul Părinte Teofan a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația Botezului Domnului în viața credincioșilor. „Din coborârea lui Dumnezeu pe pământ înțelegem care este semnificația coborârii Mântuitorului Iisus Hristos în apele Iordanului, Botezul Său de către Ioan și începutul misiunii Sale printre noi, pământenii. Apa Botezului în care noi am fost cu-fundați este prelugirea aceleiași ape în care trupul îndumnezeit al Mântuitorului Iisus Hristos s-a coborât pentru a zdrobi puterea întunericului, a dezlega legăturile morții. Sărbătoarea Botezului Domnului este arătarea Preasfintei Treimi. Tatăl mărturisește pe Fiul Care Se botează, iar Duhul Sfânt încununează prin puterea dumnezeirii Sale această lucrare de smerenie a Domnului Hristos. Tot ceea ce a împlinit Hristos în această sfântă zi este actul deplin al împlinirii smereniei Sale, care a început prin coborârea din cer și Nașterea în peștera din Bethleem. Această lucrare de smerenie a continuat prin Botezul în râul Iordan. Taina smereniei arătată de Hristos la râul Iordan, desăvârșită prin jertfa de pe Cruce, arată drumul pe care ființa umană trebuie să-l parcurgă. Omul este chemat astăzi să înțeleagă faptul că scopul existenței sale pe acest pământ este să trăiască, să cunoască și să mărturisească taina dumnezeirii celei mai presus de o ființă“, a explicat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La finalul slujbei, după Rugăciunea amvonului, în sunetul cântărilor, soborul a ieșit în procesiune în fața Catedralei, unde s-a oficiat slujba Aghezmei mari. Oamenii care s-au adunat pe esplanada din fața Catedralei ieșene au înfruntat ploaia și vântul pentru a duce la casele lor Agheazma mare, din care, dimineața pe nemâncate, pot gusta de acum opt zile la rând.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1584, Ultimul acces: 2024-03-23 22:19:00