In Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a tinut un cuvant de invatatura in Paraclisul Resedintei patriarhale  - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ținut un cuvânt de învățătură în Paraclisul Reședinței patriarhale 

[2009-02-09]
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ținut ieri, 8 februarie a.c., un cuvânt de învățătură în Paraclisul Reședinței patriarhale și a explicat înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei Duminicii a XXXIII-a după Rusalii, a vameșului și a fariseului, prin care a început perioada liturgică a Triodului.
Patriarhul României a arătat că această perioadă de pregătire pentru marea și sfânta sărbătoare a Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos se deschide cu trei săptămâni pregătitoare Postului Mare, care „ne arată, prin fiecare duminică, care sunt cele trei lucrări principale sufletești din timpul postului. Aceste trei duminici pregătitoare sunt un fel de rezumat al lucrării care trebuie să se desfășoare în timpul postului“. Preafericirea Sa a subliniat, astfel, că perioada postului este o perioadă de rugăciune smerită, de pocăință sinceră și de milostenie generoasă, darnică, de iubire milostivă față de aproapele. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, prin care intrăm în post, ne arată că postul trebuie făcut în mod liber și că, dacă ar fi postit, Adam nu ar fi căzut în păcatul neascultării. Ar fi avut mai multă smerenie, mai multă înfrânare și mai multă recunoaștere a nevoii ajutorului lui Dumnezeu în viața lui.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a remarcat faptul că dumnica de ieri este prima mare lecție din școala duhovnicească a Triodului, având în față două feluri de rugăciuni, rugăciunea omului virtuos, dar mândru, și rugăciunea omului păcătos, dar smerit.
Referindu-se la starea fariseului din Evanghelie, Părintele Patriarh a evidențiat că aceasta „reprezintă pe omul virtuos, drept moral, care își îndeplinește formal și exterior toate îndatoririle, dar care are un mare deficit de viață interioară, autentică, pentru că nu are smerenie. Pentru că nu are smerenie nu se mai poate pune în starea de comuniune adevărată nici cu Dumnezeu, nici cu semenii. Fariseul îl reprezintă pe omul moral, cinstit, corect, evlavios, dar mândru și disprețuitor. Referindu-se la sine, crede că nu mai are nimic de îmbunătățit, de îndreptat, de completat și este disprețuitor față de alții“.
În contrast cu rugăciunea fariseului, Patriarhul României a subliniat că în evanghelia citită ieri la Sfânta Liturghie se înfățișează și un alt mod de rugăciune, prin rugăciunea vameșului păcătos. „Vameșul recunoștea cu smerenie că este prea legat de cele pământești, că este un om păcătos și de aceea nu are alt ajutor și nu are altă putere ca să se mai ridice, să se schimbe, să-și schimbe viața, decât mila sau ajutorul lui Dumnezeu. El se ruga așa: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul». El recunoștea limitele sale. Recunoștea că nu este un om bun și de aceea cerea ajutorul lui Dumnezeu cel Bun, Cel a toate bun, Cel a toate milostiv. Gândul lui era la Dumnezeu, ca izvor unic al ridicării sale, al îndreptării sale. El nu se mai îngrijește de păcatele altora, pentru că se gândește în primul rând la ridicarea sa din păcate, la dorința sa de a-și schimba viața și constată că nu poate prin propria voință și, ca atare, are nevoie de har, de ajutorul lui Dumnezeu“, a spus Preafericirea Sa.
În final, Părintele Patriarh a evidențiat că evanghelia de ieri marchează, în concluzie, „că cea dintâi virtute a omului care dorește să crească, să se ridice din păcat și să crească duhovnicește trebuie să fie smerenia. Când omul este smerit, el este realist. El își cunoaște limitele. Își cunoaște nu numai realizările, ci și neîmplinirile. Cunoaște nu numai ce a făcut bine, ci și cât bine mai este de făcut sau ar fi putut face dacă cerea mai mult ajutorul lui Dumnezeu, dacă se smerea mai mult și dacă se nevoia mai mult. Smerenia este starea de realism în fața lui Dumnezeu Cel Sfânt. Oricât am fi noi de virtuoși, oricât ni s-ar părea că suntem sfinți, în relație, în raport și în comparație cu Dumnezeu cel Sfânt, avem tot timpul ceva de curățit, de completat, de plinit“.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 859, Ultimul acces: 2024-04-19 02:26:48