Un director de posturi tv și radio catolice[2009-02-05]Președintele Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale, Arhiepiscopul Claudio Maria Celli, a anunțat săptămâna aceasta lansarea unui nou director de posturi tv și radio catolice din lumea întreagă. Pentru moment situl este disponibil doar în limba spaniolă, la adresa InterMirifica.net. Conform publicației L`Osservatore Romano, noul director, numit după decretul Conciliului Vatican II publicat la 4 decembrie 1963 despre comunicațiile sociale, va fi de asemenea tradus în franceză și engleză, urmând în timp să includă și 'publicații, agenții de știri, podcast-uri și departamente universitare catolice'.Aflat încă în faza de testare, situl este administrat de Consiliul Pontifical pentru Comunicațiile Sociale în colaborare cu CELAM și Signis. Arhiepiscopul Celli a anunțat despre sit în timpul vizitei în Dallas, unde a fost invitat pentru a vorbi despre rolul media în evanghelizare. În intervenția sa, Arhiepiscopul a amintit că Biserica este deja prezentă pe internet, 'dar suntem doar la începutul călătoriei'. A spus apoi că media catolice sunt chemate 'să dezvolte o prezență mai strategică și integrată, să meargă împreună pentru a asigura o prezentare eficientă, articulată și coerentă a Veștii Bune. Fiecare își are propria carismă și misiune, dar fiecare este chemat să reflecte misiunea universală a Bisericii'. Arhiepiscopul Celli a amintit apoi de defunctul Cardinal Avery Dulles, care susținea despre comunicații că nu reprezintă doar o activitate a Bisericii ci constituie chiar esența ei, unind și dând sens tuturor aspectelor vieții ecleziale. La final prelatul a sublinia că 'noile media oferă fără îndoială Bisericii o deosebită oportunitate de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu în toate locurile'. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1120, Ultimul acces: 2026-02-14 12:47:20
|
Timp total: 0,33s...
[]:1