Sf. Paul și extraordinara sa moștenire spirituală[2009-02-05]În audiența sa generală din dimineața zilei de miercuri, 4 februarie 2009, dedicată martiriului Sf. Paul, Papa Benedict al XVI-lea a încheiat seria sa de cateheze din Anul Paulin dedicate figurii Apostolului Neamurilor. Martiriul sfântului, a spus Sfântul Părinte, 'este relatat pentru prima oară în `Faptele lui Paul`, scrise către sfârșitul secolului al II-lea. Aici se arată că Nero l-a condamnat la a fi decapitat, și că execuția a fost făcută rapid. Data morții sale variază în resursele antice, care o plasează între persecuția dezlănțuită de Nero după incendierea Romei în vara anului 64 și ultimul an al domniei lui, 68'. Potrivit tradiției, a fost decapitat într-un loc din Roma cunoscut ca 'Tre Fontane' (Trei Fântâni), și îngropat pe Via Ostiense, unde se înalță astăzi Bazilica San Paolo fuori le mura, ridicată peste mormântul lui.Sf. Paul 'a lăsat o extraordinară moștenire spirituală. Scrisorile lui au intrat curând în liturgie, unde structura Profet-Apostol-Evanghelie s-a dovedit decisivă pentru forma Liturgiei Cuvântului. Mulțumită `prezenței` lui... Apostolul a fost, încă de la început, hrană spirituală pentru credincioșii din toate timpurile'. 'Părinții Bisericii, și mai apoi toți teologii, și-au luat susținere... din spiritualitatea lui. De aceea el a fost, de secole, adevăratul Apostol al Neamurilor... Lui îi datorează Sf. Augustin pasul decisiv în propria lui convertire, și Sf. Toma de Aquino ne-a lăsat un comentariu măreț asupra Scrisorilor lui, cel mai bun rod al exegezei medievale. Un alt moment decisiv l-a constituit Reforma Protestantă din secolul al XVI-lea', când Luther 'a găsit o nouă interpretare a doctrinei pauline privind justificarea, care l-a eliberat de scrupule îngrijorări... și i-a dat o nouă și radicală încredere în Dumnezeu, care iartă totul necondiționat. Din acel moment, Luther a identificat legalismul iudeo-creștin - condamnat de Apostol - cu viața Bisericii Catolice, în timp ce Biserica însăși îi apărea ca sclavă a Legii, căreia i-a contrapus libertatea Evangheliei'. 'Conciliul din Trento', a adăugat Sfântul Părinte, 'a oferit o profundă interpretare a problemei justificării și a găsit, în continuitate cu întreaga tradiție catolică, o sinteză între Lege și Evanghelie, în conformitate cu mesajul Scripturii privit în integritatea și unitatea sa'. 'Secolul al XIX-lea, luând cele mai bune elemente din tradiția Iluminismului, a văzut o renaștere a studiilor pauline în domeniul cercetării academice, al interpretării istorico-critice a Sfintei Scripturi. ... Noul paulinism al acelui secol a analizat conceptul de libertate ca parte centrală a gândirii Apostolului'. La Sf. Paul, 'centralitatea Împărăției lui Dumnezeu... este transformată în centralitatea cristologiei, al cărei moment decisiv este misterul pascal, din care derivă Sacramentele Botezului și Euharistiei, ca o prezență permanentă a acestui mister mulțumită căruia crește Trupul lui Cristos și se construiește Biserica'. În ultimii două sute de ani în domeniul studiilor pauline 'a existat o convergență tot mai mare între exegeza catolică și cea protestantă, și se descoperă concordanțe tocmai asupra punctelor care au dat naștere la cel mai mare dezacord istoric. Acest lucru reprezintă o mare speranță pentru cauza ecumenismului, atât de importantă pentru Conciliul Vatican II'. Papa a continuat menționând mai multe mișcări religioase de inspirație paulină care au luat ființă în Biserica Catolică în epoca modernă, cum ar fi 'Congregația Sf. Paul în secolul al XVI-lea... Misionarii Sf. Paul în secolul al XIX-lea... și Familia Paulină sau Institutul Secular al Societății Sf. Paul în secolul al XX-lea'. 'Stă înaintea noastră', a concluzionat Papa, 'figura strălucitoare a unui Apostol și a unui rodnic și profund gânditor creștin, de apropierea căruia beneficiem noi toți... A ne inspira atât din exemplul lui apostolic cât și din doctrina lui va fi un stimul pentru noi, dacă nu o garanție, pentru a consolida identitatea noastră creștină și pentru a învigora întreaga Biserică'. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1119, Ultimul acces: 2026-02-14 12:46:37
|
Timp total: 0,34s...
[]:1