LC 2009: `Lumina Clară` Badano, un exemplu pentru tinerii de astăzi[2009-02-02]"Eroismul este posibil chiar și la 19 ani. Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut acest fapt când, la 3 iulie 2008, a aprobat decretul Congregației pentru Cauzele Sfinților, prin care se afirmă că tânăra Chiara Badano a practicat cu eroism virtuțile creștine", ni se spune în articolul "`Lumina Clară` Badano, un exemplu pentru tinerii de astăzi" din numărul pe ianuarie al revistei Lumea Catholica. Tânăra de 19 ani a fost declarată Venerabilă; ea "și-a sfârșit pelerinajul pe pământ la 7 octombrie 1990, după doi ani lungi de boală chinuitoare: o tumoră osoasă a stors-o de puteri, dar nu și de bucuria vieții. O bucurie pe care a câștigat-o cu eroism"."`O persoană se comportă eroic atunci când conduita sa virtuoasă se desfășoară de-a lungul timpului, deși acest lucru devine din ce în ce mai greu, astfel încât atitudinea sa e cu mult superioară față de comportamentul normal, manifestându-și astfel hotărârea constantă de a se supune întru totul voinței lui Dumnezeu` - iată explicația dată de Episcopul emerit Livio Maritano de Acqui, Italia, care a inițiat investigația diecezană de beatificare în 1999. Ceea ce a susținut-o constant pe Chiara a fost Evanghelia și credința sa vie, plină de bucuria tinereții, pe care o datora în mare parte întâlnirii cu Chiara Lubich la vârsta de 11 ani". "La 17 ani, în cursul unei meci de tenis, a simțit deodată o durere intensă în umăr, iar investigațiile efectuate au decelat un cancer osos. Au urmat o serie de investigații și la sfârșitul lunii februarie 1989 a fost supusă intervenției chirurgicale, dar nu prea mai erau speranțe. Spitalizările la Torino erau tot mai lungi, iar Chiara avea de înfruntat tratamente din ce în ce mai dureroase, cărora le făcea față cu mult curaj. `Pentru Tine, Isuse: dacă Tu vrei, atunci vreau și eu` - spunea ea, cu hotărâre, oferind lui Isus fiecare din durerile ei, mereu altele, mereu noi, mai adânci, mai neașteptate. Și ori de câte ori îi permiteau puterile, Chiara lua parte personal cu bucurie și entuziasm la acțiunile Mișcării Focolarelor - în ciuda stării generale grave". La una dintre scrisorile trimise ei de către tânăra fată, Chiara Lubich i-a răspuns: "Nu te teme, Chiara, să-i spui `da` în fiecare clipă [lui Isus]. El o să-ți dea putere, fii sigură de asta! Mă rog și eu pentru asta și sunt mereu cu tine. Dumnezeu te iubește nespus de mult și vrea ca tu să pătrunzi în adâncul propriului suflet și acolo să întâlnești picături de cer. `Chiara Luce` (`Lumina Clară`) e numele la care m-am gândit pentru tine. Îți place? Lumina Idealului e aceea care cucerește lumea. Ți-l trimit cu toată afecțiunea mea". Chiara Luce a murit la 7 octombrie 1990. "Se gândise la tot: alesese imnurile pentru înmormântare, florile, chiar și cum avea să fie coafată și dorea să fie îmbrăcată în alb, ca o mireasă. Și a mai spus: `Mamă, când ai să mă pregătești, trebuie să spui mereu: Acum Chiara Luce îl vede pe Isus. Fii fericită fiindcă și eu sunt`". (Sursa: Lumea Catholica) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1231, Ultimul acces: 2026-02-13 22:53:23
|
Timp total: 0,41s...
[]:1