Episcopii greco-catolici îi scriu președintelui și premierului României[2009-01-29]Situl oficial al Bisericii Greco-Catolice, BRU.ro, a publicat astăzi o scrisoare a Sinodului Episcopilor adresată președintelui și premierului României. Scrisoarea este semnată de PF Lucian, în numele 'tuturor Episcopilor Greco-Catolici din România (care au fost consultați) la Blaj, marți 27 ianuarie 2009'. Cităm din scrisoare: 'Pe ordinea de zi a lucrărilor Comisie juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților din zilele de 27-29 ianuarie 2009, se află înregistrat la punctul 6 `Proiectul de lege 368/2007 Privind regimul juridic al bunurilor imobiliare, aparținând cultelor religioase ortodox și greco-catolic din România` inițiat de domnii deputați Buda Daniel, Oltean Ioan și Zegrean Augustin în anul 2007.''Ne exprimăm pe această cale consternarea pentru faptul că în anul 2009 se pune încă în discuție un astfel de proiect de lege, prin care de fapt se urmărește o nouă desființare a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de către Statul Român. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost prin secole altar, școală și tribună de unde s-au cerut drepturile pentru toți românii, iar în perioada comunistă a avut curajul să ia apărarea credinței cu orice preț. Astăzi, într-o Europă unită, alături de alte culte din România are drept la liberă existență și la tratament egal din partea Statului Român. De aceea solicităm retragerea acestui proiect de lege, care aduce prejudicii morale și materiale Bisericii noastre, și încalcă drepturile constituționale ale credincioșilor greco-catolici.' 'Statul Român, care este succesorul statului comunist din 1948, are obligația morală să restituie Bisericii tot ceea ce i-a confiscat. Nu cerem decât ceea ce ne aparține de drept în conformitate cu prevederile Constituției României și cu legile internaționale. Ne rezervăm dreptul de a recurge la toate mijloacele legale interne și internaționale pentru a apăra Instituția Bisericii și drepturile sale inalienabile. Convinși că dreptatea aparține lui Dumnezeu și că Spiritul Său îi va povățui cu prisosință pe cei care ne conduc destinele pe acest pământ, Vă împărtășim arhierească binecuvântare, asigurându-Vă în același timp de sincerele noastre rugăciuni.' (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1154, Ultimul acces: 2026-03-13 18:17:04
|
Timp total: 0,4s...
[]:1