Mitropolitul Kiril este noul Patriarh al Moscovei si al Intregii Rusii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Mitropolitul Kiril este noul Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii

[2009-01-27]
Delegații Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, reunit la Moscova, l-a ales pe Mitropolitul Kiril de Smolensk și Kaliningrad ca cel de-al 16-lea Patriarh al Moscovei și Întregii Rusii. Mitropolitul Kiril a obținut 508 din cele 702 de voturi (adică 72%) în alegerile de astăzi. Pentru a fi ales Patriarh, un candidat trebuie să fie sprijinit de peste jumătate din delegați. Alte 169 de voturi (24%) au mers către Mitropolitul Kliment de Kaluga și Borovsk.
Mitropolitul Filaret de Minsk și Slutsk, care a fost de asemenea nominalizat de Sinod acum câteva zile, s-a retras din alegeri în favoarea Mitropolitului Kiril cu aproximativ două ore înainte de începerea votării. Dintre cele 702 de voturi de care au dispus delegațiile de la Sinod, doar 700 au ajuns în urna de vot și doar 677 au fost declarate valide. Mitropolitul Isidor de Yekaterinodar și Kuban, șeful comisiei de numărare a voturilor, a proclamat rezultatul din amvonul Catedralei Cristos Mântuitorul. Clopotnița Catedralei a anunțat alegerea celui de-al 16-lea Patriarh. Clopotul Țarului a sunat primul, urmat de celelalte clopote într-o melodie originară din secolul al XVII-lea.
Mitropolitul Kiril are numele civil Vladimir Mikhailovich Gundyayev. S-a născut la 20 noiembrie 1946, în Leningradul Uniunii Sovietice. În 1970 a terminat Academia de Teologie din Leningrad (St. Petersburg) și a rămas acolo ca profesor de teologie dogmatică. Din 30 august 1970 a devenit secretar personal al Mitropolitului de Leningrad. La 12 septembrie 1971 a devenit arhimandrit, fiind numit ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse în Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) din Geneva.
La 26 decembrie 1974 a fost numit rector al Academiei și Seminarului din Leningrad. Din 1975 a fost membru al Comitetului Central și al Comitetului Executiv al CMB. În 1976 a fost consacrat Episcop de Vybord. În 1977 a devenit Arhiepiscop. Din 1978 s-a ocupat de administrarea parohiilor ruse din Finlanda. În 1984 a devenit Arhiepiscop de Smolensk și Vyazma. Titlul i-a fost schimbat în Arhiepiscop de Smolensk și Kaliningrad în 1989. În 1991 a devenit Mitropolit. Din același an a fost șeful Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Ortodoxe Ruse, iar din 1989 membru permanent al Sfântului Sinod. La 6 decembrie 2008, la o zi după moartea Patriarhului Alexei al II-lea (1990-2008), Sfântul Sinod l-a ales ca locțiitor, pentru ca la 27 ianuarie să îl aleagă ca Patriarh.
Imagini suplimentare:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1079, Ultimul acces: 2024-06-13 11:29:20