Vaticanul a ridicat excomunicarile Episcopilor SSPX - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Vaticanul a ridicat excomunicările Episcopilor SSPX

[2009-01-24]
Papa Benedict al XVI-lea a ridicat excomunicările Episcopilor care conduc Societatea tradiționalistă a Sf. Pius al X-lea (SSPX). Într-un decret datat în 21 ianuarie 2009, și făcut public în 24 ianuarie, Cardinalul Giovanni Battista Re, prefectul Congregației pentru Episcopi, a anunțat că excomunicările impuse în 1 iulie 1988 - după ce cei patru Episcopi au fost consacrați de către defunctul Arhiepiscop Marcel Lefebvre sfidând porunca Vaticanului - nu mai sunt în vigoare. Prelații vizați de decizia Papei sunt Episcopul Bernard Fellay, superiorul SSPX, și Episcopii Bernard Tissier de Mallerais, Richard Williamson și Alfonso de Galarreta.
Decretul Vaticanului arată că Papa Benedict al XVI-lea a ridicat excomunicarea ca răspuns la o cerere din partea Episcopilor SSPX, și într-un efort "de a promova unitatea în caritate a Bisericii universale și de a încerca înfrângerea scandalului diviziunii". Decretul arată că sunt necesari pași ulteriori pentru a completa reconcilierea SSPX. "Se speră că acest pas va fi urmat de o promptă realizare a comuniunii depline cu Biserica a întregii Fraternități a Sf. Pius al X-lea". Într-o scrisoare din 2008, Episcopii SSPX și-au reînnoit pledoaria pentru a se pune capăt excomunicărilor, se arată în decret. Papa a luat de asemenea notă de hotărârea Episcopilor tradiționaliști de a "aprofunda discuțiile necesare cu Autoritatea Sfântului Scaun în problemele care rămân încă deschise".
În acea scrisoare, adresată Cardinalului Dario Castrillon Hoyos, președintele Comisiei Ecclesia Dei, care a fost reprezentantul principal al Vaticanului în discuțiile cu SSPX în ultimii ani - Episcopul Fellay a exprimat atât durerea separării cât și loialitatea SSPX față de Papa. Într-un fragment din scrisoare citat de Cardinalul Re în decret, Episcopul tradiționalist scria: "Am fost întotdeauna hotărâți în dorința de a rămâne catolici și de a ne pune toate forțele în slujba Bisericii Domnului nostru Isus Cristos, care este Biserica Romano-Catolică. Acceptăm cu filiațiune învățăturile ei. Credem cu fermitate Primatul lui Petru și prerogativele sale, și de aceea actuala situație ne face să suferim atât de mult".
Într-o declarație de presă prin care a salutat decretul Vaticanului, SSPX i-a mulțumit Papei Benedict al XVI-lea pentru "actul său curajos". Grupul a primit chemarea Papei la discuții pe mai departe, spunând că în aceste discuții SSPX vor putea "explica motivațiile doctrinale fundamentale pe care le consideră a fi la originea actualelor dificultăți ale Bisericii". SSPX face referire la "criza fără precedent care zguduie în prezent lumea catolică", și arată faptul că criza este cauzată de îndepărtarea catolicilor de învățăturile tradiționale ale Bisericii. Într-o scrisoare către membrii SSPX prin care anunță decretul, Episcopul Fellay a descris decizia Papei de a ridica excomunicările ca "binevoitoare și curajoasă". Ea ar trebui să fie primită cu recunoștință de toți membrii SSPX, a spus el, arătând că aceștia nu vor mai fi "stigmatizați pe nedrept".
Episcopul Fellay și-a exprimat certitudinea că decizia Papei a fost influențată de o extraordinară campanie de rugăciune, întreprinsă anul trecut de liderii SSPX. "Răspunsul vostru a depășit așteptările noastre", a spus el, reamintindu-le membrilor că grupul a prezentat Papei un buchet spiritual de peste 1,7 milioane de rozarii. Scrisoarea Episcopului către credincioșii SSPX conține de asemenea o indicație clară că discuțiile cu oficialii Vaticanului vor include o concentrare puternică asupra preocupărilor tradiționaliștilor cu privire la învățăturile Conciliului Vatican II. Superiorul SSPX a reamintit că în scrisoarea sa din 2008 a spus: "Suntem gata să scriem Crezul cu propriul nostru sânge, să semnăm legământul anti-modernist, profesiunea de credință a Papei Pius al IV-lea, acceptăm și ne însușim toate Conciliile până la Conciliul Vatican II, în legătură cu care ne exprimăm anumite rezerve".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 396, Ultimul acces: 2019-12-03 04:32:45