Criza economica vazuta de la Roma - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Criza economică văzută de la Roma

[2009-01-26]
Sistemul financiar mondial este în criză. Arhitectura financiară care stă la baza "modernității" pare că se clatină gata să se prăbușească. Ce crede Vaticanul despre această situație? L-am întrebat pe Angelo Caloia, responsabilul cu ceea ce în mod obișnuit numim "Banca Vaticanului", sau mai precis, Institutul pentru Operele Religioase.

"În primul rând este evident că în zilele noastre nu numai bogăția este acumulată, dar și o imensă putere și o dominație economică despotică sunt concentrate în mâinile câtorva, care în marea lor majoritate nu sunt proprietarii, ci doar administratorii și directorii fondurilor de investiții pe care le gestionează după bunul lor plac... Această dominație este exersată extrem de puternic de cei care, datorită faptului că dețin și controlează banii, gestionează și creditele și determină alocarea acestora. Astfel, ei furnizează esența vitală a întregului angrenaj economic, avizi să acapareze sufletul însuși al producției, astfel ca nimeni să nu respire împotriva voinței lor..." Papa Pius al XI-lea

Chiar în interiorul Porții Sfânta Ana, una dintre intrările principale ce duc în Cetatea Vaticanului, remarcăm un turn rotund și masiv numit Turnul lui Nicolae al V-lea. Construit în secolul al XV-lea, el făcea parte din zidurile Vaticanului ce protejau mormântul Apostolului Petru și reședința succesorilor lui, Papii Romei. Câteva decenii mai târziu, noul Palat Apostolic unde Papa locuiește astăzi, Palatul lui Sixt al V-lea, mai masiv și mai impresionant, a fost construit chiar după turn. În interiorul Turnului lui Nicolae al V-lea se află sediul central al Institutului pentru Operele Religioase (prescurtat IOR).

Scopul IOR este de "a păstra și administra fondurile și patrimoniul transferat sau încredințat Institutului pentru a desfășura activități religioase sau caritabile". IOR este numit adesea în mod eronat "Banca Vaticanului". Este mai mult o fundație filantropică decât o bancă, investindu-și valorile și folosind fondurile pentru a sprijini operele religioase din întreaga lume. Ea trebuie diferențiată de o altă instituție economică importantă a Vaticanului, Administrația Patrimoniului Sfântului Scaun (APSS), care supervizează numeroasele proprietăți deținute de Vatican în Italia. IOR este administrat de trei grupuri - (1) o comisie de cardinali numită de Papa, (2) un consiliu de supraveghere alcătuit din bancheri de renume din lumea întreagă, (3) o direcție generală alcătuită din angajați ce asigură activitatea cotidiană a Institutului.

Conducătorul comisiei de cardinali este cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului și mâna dreaptă a Papei Benedict al XVI-lea. Ceilalți patru membri ai comisiei sunt: Cardinalul Attilio Nicora, italian, președintele APSS; Cardinalul Jean-Louis Tauran, francez, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios;Cardinalul Telesforo Toppo, indian, Arhiepiscop de Ranchi; și Cardinalul Odilo Pedro Scherer, brazilian, Arhiepiscop de Sao Paolo, Brazilia.


Angelo Caloia
Angelo Caloia, italian, profesor de economie politică la Facultatea de Drept din cadrul Universității Catolice a Preasfintei Inimi din Milano, este președintele consiliului de supraveghere. Paolo Cipriani ocupă postul de director general al IOR. Am ajuns la Turnul medieval al lui Nicolae al V-lea pentru a mă întâlni cu profesorul Caloia. În acest loc istoric nu aveam de gând să vorbesc cu el despre istorie, ci despre timpurile noastre, despre profunda criză financiară care ne-a afectat și ne va afecta pe noi toți în diferite moduri.

- Actuala criză este atât de serioasă și de extinsă, încât este adesea comparată cu Marea Depresie care a urmat crahului din 1929 și a continuat în anii "30. Cât sunt de similare și de diferite aceste două crize?
- Nici o criză financiară nu a fost vreodată identică cu cea anterioară. Acest fapt este cu atât mai adevărat când se referă la crize de o mare amploare, ca cea din 1930, și actuala. Există diferențe precise între aceste două crize. Ele pot fi enumerate în felul următor:

(1) Aspectul geografic. Criza curentă afectează direct fiecare țară din lume, industrializată sau neindustrializată, țări în dezvoltare, țări în tranziție etc., din cauza fenomenului de "contaminare", care în 1930 era limitat la câteva țări dezvoltate și la colonii (sau semicolonii) ce au fost afectate în mod indirect.

(2) Instrumentele financiare și intermediarii. Astăzi, instrumentele ce stau la dispoziția finanțelor sunt multiple și extraordinar de sofisticate, ca și instituțiile care le folosesc. În aceste condiții, o regularizare efectivă devine destul de dificilă, în contrast cu 1930 când instrumentele erau rudimentare, iar numărul băncilor era relativ mic.

(3) Intervenția forțelor guvernamentale. Astăzi, partidele politice, forțele sociale, opinia publică și experții economici sunt cu toții favorabili unei intervenții a autorităților naționale și internaționale, în special pentru a stabiliza situația prezentă și apoi pentru a reorganiza sistemul financiar mondial. În anii 1930, până la intervenția lui Roosevelt (1933), activitatea privată autonomă a fost privilegiată cu orice preț și exista o încredere deplină în mecanismele de piață.

(4) Numărul de țări participante în procesul de redresare. În 1930 ajungerea la o înțelegere era mai simplă, măcar sub aspect tehnic, pentru că erau implicate țări industrializate cu un model cultural similar și cu un sistem financiar comparabil. Astăzi, când marile puteri sunt mai numeroase și au interese foarte diverse și caracteristici productive diferite, înțelegerile sunt mai dificile și mai complexe.

Având aceste diferențe în minte, este totuși posibil să găsim similitudini. În ambele cazuri găsim grave denaturări ale pieții de materii prime (pe atunci era piața grânelor). În ambele situații, lumea a trecut anterior printr-o perioadă în care Statele Unite au condus o politică monetară expansionistă, care, chiar dacă prin mecanisme diferite, a deschis calea unor procese de degradare. Primul semnal al crizei a fost identic: lipsa de lichidități din sistemul bancar, aflarea într-o situație de incapacitate de plată a datoriilor în sectoarele agricole și imobiliar. În ambele cazuri, aceasta a fost prima etapă dintr-un lanț care a condus inevitabil la o criză în întreaga economie, cu posibile analogii în privința consecințelor și a impactului asupra societății civile.

Creșterea modernă a contractelor derivate a depășit pragul unei gestiuni echilibrate a riscurilor proprii unei reale activități economice și financiare. Băncile au renunțat să mai distribuie creditele într-un mod prudent, pierzându-și legitimitatea etică și economică din această cauză. Înaintea crizei, băncile au căutat câștiguri sub iluzia diminuării riscurilor prin oferirea de pachete de împrumuturi riscante și au plătit consecințele.

- În 1933, noul președinte american Franklin Delano Roosevelt a implementat un program de reformă numit "Noua Înțelegere" (New Deal) pentru a depăși criza. Care au fost aceste măsuri, și pot fi ele adoptate astăzi?
- Reformele lui Roosevelt, președinte din 1933 până în 1945, au fost eficiente și orientate pe termen lung, datorită unei echipe excepționale de experți pe care i-a consultat pentru a combate marea criză din 1930. Această "Nouă Înțelegere" s-a desfășurat în două mari faze: (1) Faza celor 100 de zile din 1933, care a inclus întărirea băncilor sănătoase și închiderea celor slabe; devalorizarea dolarului; interzicerea exportului de aur și de monedă străină; sprijin pentru agricultură și pentru proprietarii de case. Au fost adoptate trei măsuri legislative pentru a ajuta agricultura, industria și infrastructura: Legea Ajustării Agriculturii, Legea Industriei Naționale și crearea Tennessee Valley Authority (o corporație deținută de guvernul federal american, activă în industria energetică - n. trad.).

(2) În faza a doua, începând cu 1935, au fost luate măsuri împotriva șomajului și au fost lansate proiecte publice. A fost promulgată legea relațiilor naționale de muncă pentru a reglementa relațiile dintre angajatori și angajați și legea asigurărilor sociale pentru a-i ajuta pe șomeri, pe cei bolnavi și bătrâni. Politica economică a lui Roosevelt poate fi rezumată în felul următor: deoarece sectorul privat nu a fost capabil să găsească forța necesară să întrerupă cercul vicios pus în mișcare de creșterea șomajului și reducerea cererii, sarcina a fost preluată de stat.

Aceasta a deschis drumul unor serii de proiecte publice capabile să absoarbă mulți lucrători și să mențină cererea ajutând refacerea sectorului privat. Structura societății americane (fluidă și care nu acordă importanță diferenței de clasă socială) precum și începutul celui de-al doilea război mondial au favorizat sfârșitul definitiv al depresiunii, chiar dacă este greu de spus dacă aceasta se datorează acțiunilor guvernului american, și mai ales dacă aceste acțiuni ar fi relevante în contextul economic modern.

- Ministrul de finanțe italian alături de alte voci au cerut un nou Acord de la Bretton Woods. Ce a fost acest acord și de ce nu mai funcționează el astăzi?
- Acordurile din 1944 elaborate de marile puteri aliate (inclusiv Uniunea Sovietică) la Bretton Woods, New Hampshire, pe când al doilea război mondial era încă în desfășurare, au avut ca principal scop reorganizarea sistemului financiar și monetar mondial. Acordurile au pus bazele creării Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (astăzi Banca Mondială) precum și a Fondului Monetar Internațional. Acordurile au produs un sistem monetar internațional bazat pe aur și pe dolar, cu rate de schimb relativ fixe și cu împrumuturi pentru finanțarea temporară a balanței de deficit de plată.

Convertibilitatea dolarului în aur a garantat monedei americane o valoare intrinsecă, în timp ce reglementarea fluctuațiilor ratelor de schimb au limitat fenomenul de devalorizare competitivă. Declinul intervenției guvernului în activități economice private, nemulțumirea față de superioritatea Statelor Unite (care au început să exporte inflație, sărăcind sistemul economic global) precum și greutățile Statelor Unite în a-și menține poziția l-au condus pe președintele Nixon să anunțe în 1971 încetarea convertibilității dolarului în aur și implicit sfârșitul modelului de organizare adoptat cu 27 de ani în urmă la Bretton Woods.

- În viziunea Dvs., este necesar un nou acord, și cine ar trebui să participe la discuții, ținând cont că țările participante în 1944 reprezentau 80% din bogăția mondială, dar actualmente reprezintă doar 50%?
- Repetarea unei conferințe Bretton Woods în momentul de față este o ipoteză fascinantă. Criza actuală obligă statele să își asume încă o dată un rol activ în economie. Ar reprezenta o tentativă de a găsi o soluție globală pentru actuala criză. Nu ar fi necesară prezența prea multor țări la un nou Bretton Woods. Ar trebui să fie prezenți așa numiții "protagoniști mondiali": Uniunea Europeană, Statele Unite, Japonia, Rusia, China, India, Arabia Saudită, Brazilia, Africa de Sud și alții câțiva. Restrângerea numărului de participanți este impusă de complexitatea tehnică a misiunii, de nevoia de a ajunge rapid la o concluzie și de a lăsa la o parte anumite cerințe chiar dacă ele sunt legitime.

Discuțiile ar trebui purtate în așa fel încât țările participante să reprezinte interesele lumii întregi și deci și ale numeroaselor țări din Africa și America Latină care nu ar fi prezente. Sunt multe puncte de introdus în agendă, dar unul ce trebuie discutat îl reprezintă noua cale de control a intermediarilor financiari la nivel global, deoarece acțiunile, instrumentele și instituțiile din acest sector sunt complet globalizate. Alt aspect important îl reprezintă noul design al sistemului monetar mondial, întrucât sistemul ratelor de schimb flexibile nu a funcționat. Un sistem de zone țintă pare a fi mai acceptabil din momentul în care un nivel minim de încredere ar fi restabilit în comportamentul băncilor centrale. Un al treilea aspect interesant (care există deja la nivel regional) îl reprezintă cooperarea mai strictă în politica macroeconomică.

- Țările arabe producătoare de petrol au câștigat 1 trilion de dolari în ultimii ani, China, "atelierul lumii", 2 trilioane, rodul valurilor sale de export extraordinare, iar Rusia, de asemenea, cu o jumătate de trilion de dolari datorită vânzărilor de petrol și gaze naturale, a devenit mai bogată. Bogăția mondială s-a mutat de la vest la est în țări care sunt nedemocratice sau doar parțial democratice. Cum vedeți această transformare?
- Mutarea bogățiilor mai vechilor economii industrializate (SUA, Europa și Japonia) către cele mai noi a apărut la sfârșitul anilor "70 cu primul și al doilea șoc petrolier, când prețurile la petrol au crescut abrupt. O schimbare și mai mare s-a produs începând din 1995, cu specializarea anumitor țări în curs de dezvoltare în anumite industrii manufacturiere, și apoi alte șocuri petroliere. Sumele colosale câștigate s-au dus în ceea ce numim fonduri suverane de bogăție, conduse de oficialități publice ce au obiective strategice în investițiile lor.

Până acum însă, în ciuda acestor enorme transferuri de bogăție, țările emergente sunt incapabile să înlocuiască sau să trăiască fără economia americană, care pare a fi motorul economiei mondiale. Rusia și China suferă enorm în ultimele săptămâni datorită dificultăților financiare ale economiilor mature. China în mod special este în fața unei situații sociale explozive. Dacă exporturile chineze încetinesc și fabricile se închid, iar lucrătorii nu vor avea locuri de muncă, guvernul Chinei va fi pus în fața unei explozii.

- Să ne întoarcem la actuala criză. În ultimii ani, veniturile companiilor financiare au reprezentat mai mult de o treime din totalul profiturilor corporațiilor. Companiile financiare au pierdut controlul în speculațiile lor?
- Fără îndoială, în ultimii ani finanțele au avut parte de excese. Acestea, cu anumite deosebiri, au fost aceleași care au caracterizat lumea financiară în lunile dinaintea crizei din 1929. Sistemul social și firea umană au condus operatorii financiari să caute profituri nelimitate, iar sistemul capitalist lăsat liber permite excesele.

- Dar ar trebui să existe controale în interiorul sistemului. Agențiile de rating ale datoriei, ca Moody’s, Standard and Poors, Fitch etc. au catalogat multe agenții de investiție cu "AAA", ceea ce s-a dovedit a fi foarte riscant și lipsit de valoare. Cum au putut să facă astfel de greșeli?
- Sunt foarte multe motivele pentru care nu te poți baza pe agențiile de rating, care nu pot prevedea situații de criză ce amenință companiile pe care le evaluează. Multe din aceste instrumente erau de o mare complexitate, dar și cu o transparență limitată. Pe deasupra, mai este și o posibilă complicitate, conflicte de interese precum și interese ascunse ce leagă companiile de agențiile de rating.

- Actuala criză financiară i-a făcut pe mulți să pună întrebări legate de etica sistemului financiar. Unele dintre acestea trimit la învățătura socială a Bisericii. De exemplu, miliardul de dolari câștigat de George Soros prin speculații cu lira sterlină sau cele 500 de milioane de dolari câștigate de secretarul trezoreriei SUA în acțiuni de bursă la Goldman Sachs. Oamenii se întreabă: sunt aceste venituri excesive?
- Există întotdeauna o stare de disconfort când auzim de asemenea câștiguri. Între altele - și acesta este cazul planurilor acțiunilor la bursă - aceste pachete de investiții îl fac pe manager să se concentreze pe rezultate de scurtă durată și să sacrifice strategii de lungă durată ce ar putea face compania să devină mai solidă și probabil să dăinuiască. Totuși întrebarea reală privește rolul finanțelor în societatea umană. Într-un sistem capitalist, orice bun are un preț, care va fi plătit de cineva, și acest lucru este valabil și pentru capitalul uman. Deținătorii de acțiuni sunt dispuși să plătească o avere managerilor lor, deoarece se gândesc că persoanele alese au de asemenea interes să creeze valori pentru ei. În consecință, problema se află în structura capitalistă care justifică în sine excesele în absența mecanismelor de control. Și numai dintr-o perspectivă diferită putem concepe o altă cale.

Această perspectivă diferită este aceea a unei economii sociale a pieții, în care etica nu este extrinsecă, ci face parte integrantă din toate activitățile economice. Într-o asemenea perspectivă, companiile nu sunt responsabile doar în fața acționarilor, dar și față de mediul înconjurător precum și față de toți cei care sunt afectați de activitatea lor: muncitori, creditori, societatea civilă în general. Trebuie să gândim un sistem capabil de discernământ etic, un sistem capabil să recompenseze activitatea financiară într-un mod proporțional cu efectele reale pe care aceasta le produce. Soluția nu stă în abandon, ci în maturizarea din punct de vedere etic și social a sistemului economic prezent.

- Care este contribuția pe care doctrina socială a Bisericii poate să o aibă în soluționarea prezentei crizei și în crearea unui sistem economic mai just și mai solid?
- În economie, lipsa disciplinei, o disciplină bazată pe o ordine etică solidă, poate cauza colapsul legilor pieții. În ceea ce o privește, Biserica a fost întotdeauna vigilentă față de idoli. La începutul recentului Sinod al Episcopilor pe tema Scripturii, Papa Benedict al XVI-lea a reamintit că cine își construiește viața pe lucruri materiale, pe succes, construiește pe nisip. Mai presus de toate, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat întotdeauna că pentru a acționa corect, rațiunea trebuie purificată, deoarece orbirea ei etică, ce apare când egoismul și puterea se impun, este întotdeauna o tragedie.

- Cum s-a comportat IOR în timpul crizei?
- IOR, mai ales din cauza rolului pe care îl joacă în Biserica Catolică, nu a căutat să își maximizeze rezultatele financiare, ci mai degrabă să continue serviciile în numele comunității eclesiale răspândite în întreaga lume, în special în zonele cele mai sărace și îndepărtate. A realizat aceasta printr-o politică de investiții caracterizată prin prudență și conservare de capital. Această abordare a fost realizată dintotdeauna prin folosirea de instrumente simple, și aceste alegeri ne ajută în momentele dificile să evităm să fim trași în jos de criză.

- Sunteți conducătorul așa-numitei Bănci a Vaticanului, IOR, de 20 de ani. Înaintea dumneavoastră, conducătorul băncii a fost arhiepiscopul Paul Marcinkus. O "legendă neagră" a fost creată în jurul lui. Ce trebuie să știe oamenii despre Banca Vaticanului?
- În primul rând nu este o bancă. Nu împrumutăm niciodată. Nu am făcut-o niciodată. De aceea, astăzi suntem capabili să rezistăm dezastrului ce are loc. Multe ordine religioase și dioceze din toată lumea ne încredințează banii lor. Prin investiții prudente, evitând operațiile speculative, am fost întotdeauna capabili să garantăm menținerea capitalului și lichiditatea imediată, precum și o creștere mică dar demnă. Cât despre "legenda neagră" menționată, ea supraviețuiește, dar într-o formă mult atenuată, în acele cercuri care nu cunosc adevăratul serviciu oferit de IOR celor mai nevoiași și marginalizați din întreaga lume.

autor: Vladimiro Redzioch
traducător: Cristina Ardelean
sursa: © Inside the Vatican, decembrie 2008

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 346, Ultimul acces: 2019-11-30 05:25:56