Prezentarea primei enciclice a Papei Benedict al XVI-lea (comunicat) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Prezentarea primei enciclice a Papei Benedict al XVI-lea (comunicat)

[2006-02-08]
Prima scrisoare enciclică Deus caritas est (Dumnezeu este iubire) a Papei Benedict al XVI-lea va fi prezentată la Catedrala romano-catolică din Iași miercuri, 8 februarie, începând cu ora 19.00. O enciclică înseamnă o scrisoare publică adresată de suveranul pontif întregii Biserici, care conține chestiuni de ordin doctrinar, moral sau social.

Prima enciclică a papei Benedict al XVI-lea Deus caritas est a fost semnată la 25 decembrie 2005 și dată publicității la 25 ianuarie 2006. Documentul a fost tradus în limba română de pr. Wilhelm Dancă și a apărut la Editura "Presa Bună" în colecția "Documente". Enciclica este o examinare a iubirii divine, a iubirii umane și a carității creștine, având două părți: prima parte este o explorare teologică a iubirii divine; a doua este o examinare a modului în care caritatea creștină influențează societatea umană.

Documentul în limba română va fi lansat și prezentat în sala de la subsolul noii catedrale romano-catolice din Iași de PS Petru Gherghel, Episcop de Iași, pr. Nicolae Dascălu, consilier cultural al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași. La final vor fi prezentate pe scurt alte două cărți ale papei Benedict al XVI-lea: Introducere în creștinism. Prelegeri despre crezul apostolic (pr. lect. dr. Ștefan Lupu) și Sarea pământului (pr. lect. dr. Lucian Farcaș).

Evenimentul de la Iași este începutul unor alte prezentări ale documentului suveranului pontif în diferite orașe ale țării: Cluj: 9-11 februarie (catedrala greco-catolică "Schimbarea la Față"); București: 16 februarie (catedrala romano-catolică "Sf. Iosif"). (Comunicat al biroul de presă al Diecezei Romano-Catolice de Iași, semnat de pr. Cornel Cadar)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 991, Ultimul acces: 2025-02-13 04:45:28