Situl săptămânii: Director Web[2006-02-02]Rubrica "Situl săptămânii" face acum o excepție: nu prezentăm un sit ci un director de peste 400 de înregistrări! Pe Catholica.ro găsiți acum un larg dar niciodată complet director de situri catolice în special, creștine în general, în limba română dar și în alte limbi. Siturile sunt împărțite în categorii și subcategorii, în plus - un lucru mai rar întâlnire la directoare similare - include capturi grafice pentru a vă face o idee despre situri.Cui poate fi util? Poate doriți să cumpărați o carte: 16 librării online sunt catalogate acum. Poate doriți să publicați o carte: 11 edituri sunt prezente în director. Ați vrea să faceți un pelerinaj? Căutați la rubrica pelerinaje. Ați vrea să puneți o întrebare online? Aveți pentru moment 4 situri indicate. Căutați predici? 12 răspunsuri în director. Ori poate o mănăstire din Franța sau din SUA? Neapărat vedeți în director. Între 400 de înregistrări probabil se află și informația căutată de Dvs. Directorul permite și completarea online: din doi pași (alegerea secțiunii unde să apară, și respectiv completarea datelor despre sit) puteți să propuneți o adresă pe care o cunoașteți și ați vrea și alții să știe de ea. În plus directorul este extrem de flexibil. În partea superioară aveți un meniu-filtru în care dând click puteți să setați ca să fie afișate doar siturile în limba italiană; sau doar siturile românești ortodoxe; sau doar siturile în română și engleză de confesiune catolică; ș.a.m.d. Mai avem unele idei de implementat la acest director, dar este deja funcțional. Vă așteptăm să îl folosiți și să sugerați noi situri. (Notă de final: pentru funcționalitate, directorul include și secțiuni de situri, care vă ușurează găsirea unei informații anume în situri cu conținuturi variate.) www.catholica.ro/varia/webdir.asp Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1434, Ultimul acces: 2025-05-13 01:05:42
|
Timp total: 0,09s...
[1]:1