Avem cei mai tineri Episcopi din lume[2008-01-16]Astăzi se împlinește o lună de când la Blaj au fost consacrați PS Mihai Frățilă și PS Vasile Bizău. Conform sitului Catholic-Hierarchy.org (Ierarhia Catolică), cei doi Episcopi greco-catolici români sunt încă cei mai tineri Episcopi din Biserica Catolică Universală, cu o vârstă de 37.10, respectiv 38.26 ani. Urmează în top Episcopii auxiliari din Mexic, Ecuador, Austria, Ucraina, Nicaragua, Congo... Preasfințitul Mihai Frățilă s-a născut la 10 decembrie 1970, iar Preasfințitul Vasile Bizău la 14 octombrie 1969.Și în topul celor mai în etate Ierarhi găsim un Episcop român, dar din SUA. Pe locul 52 în acest top se află Preasfințitul Vasile Louis Pușcaș, 92 de ani, Episcop emerit al Eparhiei de Canton, Ohio, a greco-catolicilor din Statele Unite ale Americii. Născut în SUA, la 13 septembrie 1915, și-a făcut studiile la Chicago, Oradea și Roma. A slujit comunitatea greco-catolică română, în 1983 fiind consacrat Episcop pentru Exarhatul Român Bizantin, înființat la 4 decembrie 1982 de către Papa Ioan Paul al II-lea. Exarhatul a devenit apoi Eparhie, în 1987, PS Vasile fiind primul Episcop al acestei Eparhii, astăzi păstorită de PS John Michael Boteanu. Informații despre Eparhia de Canton se găsesc pe RomanianCatholic.org. Primele trei locuri în topul Episcopilor în etate sunt ocupate de persoane cu vârsta de peste 100 de ani: Episcopii Antoine Nguyên Van Thien (Vietnam), Antonio Rosario Mennonna (Italia) și Francis Hong Yong-ho (Coreea de Sud) s-au născut toți în 1906: la 13 mai, 27 mai, respectiv 12 octombrie. (Sursa: vezi aici) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1593, Ultimul acces: 2024-09-30 01:45:01
|
Timp total: 0,23s...
[]:1