Episcopul, figura cheie in pastoratia sanitara (II)

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 0,23s...

Ştiri şi Evenimente

Episcopul, figură cheie în pastoraţia sanitară (II)

[2008-01-11]

Agenţia Zenit a publicat un amplu interviu cu Episcopul Jose Luis Redrado Marchite, O.H, secretarul Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii. Acest interviu, în care prelatul indică în figura Episcopului cheia pentru întărirea unei pastoraţii sanitare capabilă să răspundă la necesităţile pastorale şi sociale de astăzi, a apărut tradus de pr. Mihai Pătraşcu pe situl Diecezei de Iaşi, de unde îl preluăm serializat. Astăzi ultima parte.
- Orizontul de acţiune al dicasteriului dumneavoastră este foarte vast. Care sunt actualmente priorităţile sale?
- Persoanele care trebuie să acţioneze în pastoraţie sunt înainte de toate episcopii. Am spus aceasta cu forţă, pentru că episcopul, în dieceza sa, este succesorul apostolilor. Lui i-a fost dată misiunea de a evangheliza, a sfinţi şi a conduce. Pe Isus îl găsim mereu printre cei bolnavi; la fel pe apostoli. Am insistat încă de la început ca fiecare conferinţă episcopală să aibă un episcop responsabil cu pastoraţia sănătăţii, care să anime în fiecare ţară grupuri de persoane dedicate pastoraţiei sănătăţii în dieceze. Şi acest lucru s-a răspândit foarte mult.
- Care sunt momentele acestei pastoraţii care reprezintă puncte de referinţă?
- Avem trei date privilegiate, în Biserică, în ceea ce priveşte sănătatea: scrisoarea apostolică "Salvifici doloris" (despre sensul creştin al suferinţei umane) a lui Ioan Paul al II-lea, pe care ar trebui s-o citim în genunchi, care este din 11 februarie 1984. Exact după un an, a fost instituit acest dicasteriu. Şi în anul 1992 a fost instituită Ziua Mondială a Bolnavului. Deci trei date cheie, ca punct de referinţă al pastoraţiei sanitare.
Ziua Mondială a Bolnavului, încă din anul 1993, a fost celebrată în fiecare an într-o ţară diferită; ultima la Seul (Coreea de Sud). Dar, începând de la aceasta, papa a indicat că Ziua Mondială va trebui să fie celebrată în felul următor: cu solemnitate la fiecare trei ani; în fiecare an la 11 februarie la nivelul Bisericii locale. Celebrarea solemnă trienală ne permite şi să ne coordonăm cu Ziua Mondială a Tineretului - care se desfăşoară în fiecare an în Biserica locală şi la fiecare trei ani în formă solemnă - şi cu Întâlnirea mondială a familiei, ultima desfăşurându-se în oraşul spaniol Valencia. Deci ne vom pregăti şi vom încuraja Bisericile locale pentru că Ziua Bolnavului a fost şi este o mare binecuvântare pentru pastoraţia sanitară: a trezit enorm această muncă, promovând mult lumea bolnavilor.
- Ce alte obiective se profilează în acest moment în dicasteriul pentru pastoraţia sănătăţii?
- Continuă să fie foarte importantă prezenţa Bisericii alături de bolnavii de SIDA şi alături de cei care se află în fază terminală. Nu aş vrea, la sfârşitul vieţii, să fiu cu cineva care nu ştie să însoţească. Este necesar ca bolnavii terminali să fie însoţiţi de persoane în măsură să înţeleagă situaţia, pentru că tocmai un moment final şi decisiv cu este acela poate schimba viaţa multor bolnavi.
Deci, o altă provocare ce se prezintă pentru pastoraţia sănătăţii şi pe care dicasteriul nostru este angajat s-o ducă mai departe este formarea persoanelor care-i însoţesc pe bolnavi: preoţi, călugări, călugăriţe şi laici pregătiţi pentru serviciile pastorale în spitale sau în parohii, pentru a-i asista pe cei bolnavi. Nu este o muncă uşoară. Este necesară o formare de bază şi o formare specializată. Pentru aceasta apar centre de specializare în pastoraţia sănătăţii. Este necesar şi un voluntariat corespunzător acestei realităţi, pentru că nu se poate sluji lumea bolnavilor doar cu intenţii bune; este vorba de un context complex care cere pregătire.
Un alt aspect esenţial este programarea serviciilor pastorale, pentru a le orienta să dea un răspuns nu numai necesităţilor momentului. Echipa pentru pastoraţia sănătăţii dintr-un spital trebuie să fie integrată cu toate activităţile centrului. Şi, insist, nu este vorba numai de a-i îngriji pe bolnavi, ci de a intra în contact cu tot personalul sanitar. Este fundamental şi a şti să se plaseze, ceea ce nu e uşor, într-o lume aşa de complexă cum este cea spitalicească, într-o medicină care este tot mai tehnicizată, şi a şti să alimenteze alte valori cum sunt cele ale unei umanizări, cu o atenţie deosebită faţă de bioetică. Toate acestea necesită formare. S-a făcut mult, dar mai rămâne mult de făcut.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1681, Ultimul acces: 2024-12-06 09:13:35

Timp total: 0,24s...

[]:1