PS Mihai Frățilă: Cu o singură gură și o singură inimă[2008-01-09]Preasfințitul Mihai Frățilă, consacrat în decembrie trecut ca Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la București, și-a publicat recent al treilea volum la Editura Galaxia Gutenberg. După "Dumnezeu este acolo unde dorește să te întâlnească. Simplitatea în fragmente" și "Lumina este un dar al Cerului. Privind viața prin ochii lui Dumnezeu", iată și volumul "Cu o singură gură și o singură inimă. Liturghia altfel".Autorul își explică lucrarea de 60 de pagini: "Acest volum pleacă de la premisa că fiecare tradiție liturgică este o opțiune teologică unitară care conferă caracterul și identitatea Bisericii locale, afirmând lucrarea Spiritului și diversitatea harismelor în sânul catolicității. Sub semnul fragmentelor, paginile care urmează încearcă să schițez e câteva răspunsuri la întrebările pe care generațiile de după 1990 au învățat să le exprime în confruntarea cu moștenirea liturghiei. Din bucuria credinței acestei întâlniri, fără a propune rețete reformiste, dar nici de a face apologia imobilismului! De ce în fragmente? Fiindcă din frânturile destăinuirilor se revelează adevărul, iar aspirația întregirilor sale se naște prin rugăciunea `aducerilor aminte` săvârșite în celebrările împreună." Iar în Epilog citim: "Rândurile de față, extrem de simple, au fost încredințate tiparului cu speranța de a contribui la înseninare. Dacă vom privi euharistia definită de `mulțumita` comuniunii de rugăciune, vom putea deveni cu toții `euharistie` în bucuria acelei convertiri fără de oprire - alături de ceilalți și în prezența lor. Descoperirea acestei chemări și bucuria mulțumirii pentru darul ei, în rugăciunea personală sau la celebrările împreună, reprezintă de fapt viața consecvent creștină și accesul al Împărăție. Est e bunul simț al creației restaurate în Hristos, altfel spus, parfumul Raiului încă de pe pământ!" (Sursa: vezi aici) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1728, Ultimul acces: 2025-02-08 15:18:54
|
Timp total: 0,06s...
[]:1