Singura biserica cu hramul Sf. Trei Ierarhi din Iasi se afla astazi in sarbatoare[2006-01-30]In municipiul Iasi exista o singura biserica care poarta hramul de astazi, si anume celebra Manastire Sf. Trei Ierarhi. Slujba Sfintei Liturghii de astazi a fost oficiata de catre parintele arhimandrit Vitalie Danciu, staretul Manastirii Golia, impreuna cu parintele arhimandrit Clement Haralam, staretul Manastirii Sf. Trei Ierarhi si exarh administrativ al manastirlor din Arhiepiscopia Iasilor, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi. Cuvantul de invatatura a fost rostit de catre parintele conferentiar dr. Ion Vicovan, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae", din Iasi. In cuvantul sustinut, parintele conferentiar dr. Ion Vicovan a evidentiat modelul de sfintenie pe care ni-l dau Sfintii Trei Ierarhi: "Viata acestor trei Ierarhi este una cu totul deosebita, incat ea de atunci, din veacul al IV-lea, cand au trait ei, si pana astazi, copleseste istoria Bisericii. Ei au fost modele pentru ierarhii, pentru slujitorii Bisericii si pentru credinciosii ei dintotdeauna si as spune ca viata lor si lucrarea lor este astazi si mai actuala decat altadata, incat este foarte greu de a vorbi despre viata lor pentru ca fiecare este extrem de bogata si unica in istoria Bisericii".La finalul slujbei, parintele arhimandrit Clement Haralam, staretul Manastirii Sf. Trei Ierarhi si exarh administrativ al manastirlor din Arhiepiscopia Iasilor, a multumit tuturor celor prezenti pentru participarea la hramul manastirii: "Multumim Bunului Dumnezeu pentru aceasta frumoasa sarbatoare in cinstea prietenilor Sai, care sunt Sf. Trei Ierarhi, pentru ca au implinit poruncile dumnezeiesti si dragostea fata de Dumnezeu. Cel ce iubeste pe Dumnezeu este prietenul lui Dumnezeu si este iubit de Dumnezeu, dar Sf. Trei Ierarhi fac parte din Biserica triumfatoare. Noi, cei de pe pamant, facem parte din Biserica luptatoare si ne luptam cu ispitele, cu necazurile si cu tot felul de incercari. Pentru ca la aceasta praznuire nu iau parte numai sfintii si ingerii, ci si noi cei care luptam aici pe pamant, multumirea mea se indreapta si spre dumneavoastra care vin zi de zi la aceasta Sf. Biserica, rugandu-va aici pentru tot ceea ce aveti nevoie in viata, dar si celor care vin ocazional. Multumim si parintilor care au slujit impreuna aici la Manastirea Sf. Trei Ierarhi, parinti stareti de la manastirile iesene, pentru ca astazi toti teologii din lume, mai ales cei ortodocsi, sarbatoresc pe patronii lor". Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 1410, Ultimul acces: 2025-01-19 06:43:37
|
Timp total: 0,15s...
[1]:1