Pr. Kolvenbach se pregătește să lase conducerea generală a iezuiților[2008-01-04]La Roma începea la 7 ianuarie 2008 cea de-a XXXV-a Adunare Generală a Societății lui Isus. Cu această ocazie, prepozitul general al iezuiților, părintele Peter-Hans Kolvenbach, a acordat un interviu pentru redacția centrală a Radio Vatican, pe care îl redăm în continuare.- La precedenta Adunare, din 1995, ați definit ca fiind o 'scânteie' legătura dintre credință și dreptate. Care ar putea fi 'scânteia' Adunării ce se va deschide pe 7 ianuarie? - 'Sclipirea' actualei Adunări Generale va fi legată de alegerea noului Superior General, din mii de iezuiți care au capacitatea de a conduce Societatea lui Isus. Vor fi exprimate, cu această ocazie, așteptările pe care le are ordinul iezuiților pentru viitorul său, spunând dacă se vrea un profet sau un înțelept, un inovator sau un moderator, un contemplativ sau o persoană de acțiune, un om de vază sau unul capabil să creeze uniune. De fapt, Adunarea Generală va începe cu o evaluare a situației prezente, cu o analiză a ceea ce reprezintă Societatea lui Isus în contextul slujirii Bisericii și lumii. Din această evaluare trebuie să plece 'scânteia' deciziei privind iezuitul de care avem nevoie pentru a crește pe calea lui Dumnezeu. - Dezvoltarea în domeniul implicării sociale a caracterizat Societatea lui Isus după Conciliul Vatican II. Va rămâne, în continuare, o prioritate? - Rămâne o prioritate, dar mult mai bine integrată în misiunea de ansamblu a Societății lui Isus. Domeniul pastoral și cel social nu mai sunt în opoziție, căci credința este cea care ne îndeamnă, în numele lui Isus, să ne ocupăm de cel care trăiește într-o situație de mizerie și de nedreptate. Chiar și pentru primii iezuiți, nu era posibil să se numească 'însoțitori ai lui Isus' dacă nu erau prieteni ai acestor alți însoțitori ai lui Isus, care sunt săracii. - Iezuiții activează în întreaga lume, în contexte diferite. Care este firul conducător care îi leagă? - Iezuitul este, în esență, un om în misiune, o misiune pe care o primește de la Sfântul Părinte, de la superiorii lui și, mai ales, de la Domnul Isus, El însuși fiind trimis de Tatăl. Iezuiții doresc să continue această misiune în lumea zilelor noastre, mai ales acolo unde este mai mare nevoie. Este foarte importantă prezența la frontiere; odinioară, granițele creștinătății erau geografice, acum sunt mai ales frontiere dintre Evanghelie și cultură, dintre credința creștină și știință, dintre Biserică și societate, dintre 'vestea cea bună' și o lume violentă, răvășită. Potrivit exigențelor acestei misiuni, va exista mereu o incredibilă varietate de posibilități în ceea ce privește apostolatul, dar în toate vom regăsi trei responsabilități reunite: vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, împărtășirea vieții lui Cristos și mărturisirea carității pe care Duhul Sfânt o cere și o alimentează. - Societatea lui Isus are o mare tradiție în domeniul educației. Care este situația acum? - Rețeaua instituțiilor educative ale Societății lui Isus continuă să fie atât de vastă încât mulți se gândesc că a fost fondată cu scopul apostolatului educativ. Însă nu este așa, căci primul colegiu al iezuiților, cel din Messina, Italia, a fost fondat opt ani după aprobarea de către Papă a Societății. Oricum, Ignațiu de Loyola, alături de colaboratorii lui, a înțeles încă de la început că educația tineretului constituia un domeniu privilegiat al apostolatului, căruia i se dedică în prezent circa 4000 de iezuiți. - După 24 de ani, veți avea din nou un superior; cum vă pregătiți pentru această schimbare? - Și Sfântul Benedict știa să își ascute confrații, dându-i lui Dumnezeu posibilitatea de a vorbi prin gura călugărului cel mai tânăr. După aproape 25 de ani de ascultare a circa 20.000 de iezuiți, ascultarea față de unul singur ar trebui să reprezinte pentru mine o perioadă mult mai liniștită. Cel puțin eu sper să nu fiu o povară de dus sau de suportat... (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1667, Ultimul acces: 2025-01-16 01:46:09
|
Timp total: 0,14s...
[1]:1