IPS Mitropolit Daniel: "Cardinalul Christoph Schonborn - un constructor de arcade" - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

IPS Mitropolit Daniel: "Cardinalul Christoph Schonborn - un constructor de arcade"

[2006-01-30]
Nobil de origine (născut la 22 ianuarie 1945 în Boemia), monah și teolog de vocație, om de cultură și de dialog, Eminența Sa Cardinalul Christoph Schönborn este una din personalitățile proeminente ale Bisericii Romano-Catolice.
Arhiepiscop de Viena, mitropolit al provinciei bisericești vieneze și conducător (ordinarius) al credincioșilor de rit bizantin din Austria, „Cardinalul de la Dunăre”, cum a fost numit în Franța, a ocupat sau ocupă funcții de înaltă responsabilitate în structurile centrale și locale ale Bisericii Romano-Catolice: membru al Congregației pentru doctrina credinței, al Congregației pentru Bisericile Orientale, al Congregației pentru educația catolică, al Comisiei teologice internaționale, al Consiliului pontifical pentru cultură, al Comisiei pontificale pentru bunurile culturale, Secretar al Comisiei de redactare a Catehismului Bisericii Catolice (1987-1992), la care a adus o contribuție deosebită, precum și membru al Fundației Pro Oriente din Viena și președinte (din 1998) al Conferinței episcopilor catolici din Austria, iar, în mod tradițional, ca arhiepiscop al capitalei, este și Primat al Austriei.
În baza studiilor sale de teologie și filosofie la Bonn, Viena, Paris (doctor în 1974) și Regensburg, precum și a activității sale teologice, Christoph Schönborn a devenit profesor de Teologie Dogmatică, între anii 1976-1991, și de Teologie a Orientului creștin (1978-1991) la Universitatea din Fribourg (Elveția), unde s-a remarcat și ca un bun cunoscător al teologiei patristice și ortodoxe. O dovadă în acest sens este cartea sa Icoana lui Hristos. Fundamentele teologiei icoanei.
Autor al multor cărți, studii și articole, profesorul Christoph Schönborn a devenit episcop auxiliar (vicar) în 1991, apoi arhiepiscop de Viena, la 14 septembrie 1995, iar cardinal la 21 februarie 1998. Atât opera sa teologică, academică și pastorală, cât și activitățile sale misionar-sociale, naționale și internaționale, evidențiază faptul că Eminența Sa Cardinalul Christoph Schönborn este un constructor de arcade, de conexiuni sau punți spirituale între domenii diferite ale cunoașterii umane, ale vieții sociale și ale comunității internaționale.
Eminența Sa construiește arcade sau punți între știință și spiritualitate, credință și cultură, Biserică și societate, Biserică și școală, Biserică și artă, Biserică și mijloacele de comunicare în masă, Biserică și medicină, Biserică și alte religii, Biserică și viitor, după cum se poate vedea cu ușurină mai ales în cartea sa: Oamenii, Biserica, Țara. Creștinismul ca provocare socială.
Într-o Europă din ce în ce mai secularizată, Arhiepiscopul Vienei este preocupat mai ales de misiunea Bisericii în mediul urban european, de apărarea și promovarea valorilor creștine în structurile sau instituțiile europene, profund marcate de umanismul și laicismul secularizat, moștenit din iluminismul anticlerical și antireligios al secolului al XVIII-lea.
În același timp, „Cardinalul de la Dunăre” acordă o atenție deosebită relațiilor Bisericii sale cu toate comunitățile ortodoxe prezente în Austria, cât și cu țările ortodoxe din Europa centrală și răsăriteană (România, Serbia, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Rusia). Comunitatea ortodoxă românească s-a bucurat adesea de atenția și generozitatea Arhiepiscopului Vienei, care a vizitat de mai multe ori România.
În România, Cardinalul Christoph Schönborn s-a făcut cunoscut ca teolog romano-catolic deschis spre valorile Ortodoxiei, fapt pentru care a și fost onorat cu titlul de Doctor honoris causa al Universității din București (2000), la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă; apoi s-a remarcat ca promotor al spiritualității filocalice și liturgice creștine prin organizarea colocviilor austro-române de la Mănăstirea Durău cu teme semnificative: Iluminism și Isihasm (2001), Hristos în mijlocul nostru. Valoarea Liturghiei în societatea de azi (2005).
Întrucât spiritualitatea autentică este izvor de lumină pentru viața socială, Cardinalul Christoph Schönborn este și un sprijinitor efectiv al activităților creștine cu caracter social-caritativ, mai ales cele desfășurate în favoarea copiilor abandonați sau a copiilor străzii din zonele București și Ploiești (Aricești). Impresionant este și ajutorul frățesc substanțial pe care Arhiepiscopul Vienei l-a dat mai multor comunități caltolice din România, în construcția de biserici și în organizarea de instituții social-caritative și culturale.
Acum când România depune eforturi intense pentru integrarea ei în Uniunea Europeană, este semnificativă atitudinea exprimată de Cardinalul Christoph Schönborn, în mesajul său de Anul Nou 2006, cu privire la responsabilitatea Austriei ca deținătoare a președenției Uniunii Europene în prima parte a anului 2006. În opinia Arhiepiscopului de Viena, Austria trebuie să fie „o țară a punților în inima Europei” („Brückenland im Herzen Europas”) pentru a sluji proiectul de pace între popoarele Europei și promovarea valorilor autentice.
În acest sens, acordarea de către Președintele României a ordinului „Serviciul credincios” în grad de Mare Cruce Cardinalului Christoph Schönborn este un act de recunoaștere a meritelor sale deosebite în promovarea dialogului și cooperării dintre Bisericile și popoarele Europei, și, în special, o apreciere a prieteniei pe care Cardinalul Schönborn o arată față de poporul român.
Personal, încă din anii activității noastre didactice la Institutul Ecumenic de la Bossey - Geneva (Elveția) (1980-1988), când l-am cunoscut pe Părintele Profesor Christoph Schönborn și am cooperat cu sfinția sa pe tărâm teologic-academic, am admirat modul în care lega, într-o arcadă spirituală interioară, demnitatea persoanei sale cu datoria slujirii pe care o împlinea ca teolog.
Constatăm azi cu bucurie c㠄arcada” devine elan și emblemă a misiunii sale pastorale.

IPS Dr. Daniel Ciobotea,
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 1260, Ultimul acces: 2025-01-19 08:34:05