Citirile biblice pentru fiecare zi - Ziua a şaptea[2006-01-22]A recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu în celălalt: a-l primi cu bucurie pe celălalt în numele lui Iisus“şi cine va primi un prunc ca acesta în numele meu, pe Mine Mă primeşte” (Matei 18,5) Ieş. 3, 1-17: Rugul aprins Ps. 34: “Domnul îi măntuieşte pe cei smeriţi cu duhul”. Fapte :1-6: “Eu sunt Iisus, pe Care tu îl prigoneşti”. Mt. 25, 31-46: “Iisus este de faţă în aproapele nostru” Comentariu Când Dumnezeu a anunţat că va elibera poporul lui Israel din robie, scoţându-l din Egipt şi aducându-l în pământul făgăduinţei unde curgea laptele şi mierea, El şi-a arătat prezenţa lui Moise din mijlocul rugului pe care focul nu-l putea mistui. Poporul fu astfel asigurat de prezenţa Dumnezeului părinţilor lui: “Eu sunt Cel Ce sunt”. Acesta nu este un Dumnezeu îndepărtat şi nepăsător, ci o prezenţă şi o persoană interesată de soarta poporului Său ales. Dumnezeu avea să-şi confirme mai târziu natura fiinţei Sale în persoana Fiului Său, Iisus Hristos, Care ne aminteşte că noi trebuie să ajungem precum pruncii dacă vrem să intrăm în împărăţia Sa! Nu în mai marii acestei lumi trebuie să-L căutăm noi pe Hristos, ci în neprihănirea pruncilor (şi în cei ce se aseamănă lor prin nevinovăţie şi smerenie). Primindu-i în mijlocul nostru, Îl primim de fapt pe Hristos. Iisus ne asigură de prezenţa lui Dumnezeu printre noi atunci când Îi păzim cuvintele Sale; când doi sau trei se adună în numele Său şi când credincioşii sunt persecutaţi din pricina dragostei acestora faţă de El. Mai ales, în cazul creştinilor care ascultă de porunca dată de Hristos la vremea Cinei celei de Taină –"faceţi aceasta spre pomenirea Mea” – şi deşi noi am putea să cunoaştem natura exactă a prezenţei lui Iisus, noi credem că El este de faţă în inimile şi minţile noastre. Atunci cînd noi le dăm de mâncare celor înfometaţi, când îi îngrijim pe cei bolnavi, când îi cercetăm pe cei aflaţi în temniţă, îi îmbrăcăm pe cei goi şi-i primim pe cei străini, noi avem grijă şi-L primim de fapt pe Iisus. Consiliul Ecumenic al Bisericilor a fost înfiinţat (parţial) în anul 1948 drept răspuns la nevoia urgentă a creştinilor de a colabora în vederea reconcilierii, dar şi pentru a se îngriji de aceia ale căror vieţi fuseseră distruse de către cel de-al doilea război mondial. Această slujire ecumenică şi diaconală continuă şi în ziua de azi cu aceeaşi mare intensitate. În acelaşi timp, teologii luptă să afle calea spre o mai mare unitate în sânul Bisericii. şi aici, cuvântul “străin” este un cuvânt cheie. Iisus ne-a spus că trebuie să-l iubim pe aproapele ca pe noi înşine. Această poruncă limpede a recunoaşte că străinul, celălalt, este al lui Hristos indiferent cât de diferit poate fi acesta de noi, este o problemă fundamentală despre modul în care noi ne asumăm şi ne împlinim sarcina ecumenică. Dacă noi recunoaştem prezenţa lui Hristos în străinul dintr-o altă tradiţie bi-sericească, noi nu trebuie să ne temem de intenţiile acestuia. În schimb noi am putea învăţa de la acesta şi acesta de la noi. În acest chip, noi mergem înainte pe calea unităţii. Tocmai având conştiinţa prezenţei permanente a lui Iisus în multe chipuri, iată cum noi înţelegem că El face parte cu adevărat din viaţa noastră. El nu este doar un personaj istoric Care ne-a învăţat doar cum ar trebui noi să vieţuim, ci în Duhul Sfânt El este prezent şi activ în lumea de azi. Rugăciune Veşnicule Părinte, dăruieşte-ne să-Ţi recunoaştem prezenţa printre noi în chipuri felurite pentru a ne întări dorinţa de a ajunge la o comuniune adevărată în propriile noastre biserici şi în societatea în care trăim şi ca rugăciunea noastră pentru unitatea trupului lui Hristos, Biserica Ta, să devină pururea mai plină de râvnă. În numele lui Iisus noi ne rugăm. Amin. Sursa: www.osmth.ro Contor Accesări: 2347, Ultimul acces: 2026-10-13 23:02:07
|
Timp total: 0.03s...
[]:1